
National Golf & Country Club este noul spatiu destinat evenimentelor elitiste un nou restaurant si o piscina superba desprinse din filmele cu James Bond. Atmosfera cu parfum de regalitate britanică, cu acel verde dat de natură și oameni a căror vestimentație și atitudine te duc cu gândul la un Royal Ascot al anului 2025, va putea fi trăita curând la doar 40 de minute de Bucuresti.
Un nou spațiu spectaculos de evenimente, un restaurant adresat elitelor din România și din lumea întreagă și o piscină vor fi deschise, de luna aceasta, publicului în cadrul National Golf & Country Club, resort întins pe 75 de hectare și care aduce împreună sportul, agrementul, evenimentele premium și plăcerea de a trăi.
The Gallery, deși neinaugurat oficial, este deja cel mai aștepat și căutat spațiu din București pentru evenimente corporate și private, precum și pentru gale. De la ferestrele sale gigantice pot fi admirate, poate, cele mai frumoase răsărituri de soare din aceasta parte a României. Sala impresionează prin designul contemporan semnat de AA Studio Architecture & Design și Alex Adam – arhitect recunoscut pe plan internațional pentru proiectarea unor resorturi în Italia sau Namibia, vile în Miami, Dubai și Abu Dhabi și, pe plan local, pentru proiecte precum Casa di David, Maison des Arts sau hotelul Qosmo din Brașov.
Atât spațiul de evenimente cât și restaurantul și piscina aflate în cadrul National Golf & Country Club sunt operate de către LOFT, unul dintre liderii industriei horeca din România ți care are o recunoaștere primită din partea unui public internațional.
„Pentru noi, parteneriatul cu National Golf & Country Club a fost o oportunitate firească de a extinde filosofia LOFT într-un nou teritoriu – acela al ospitalității specifice acestui tip de resort. The Green by LOFT, sala de evenimente The Gallery și zona de piscină sunt expresii diferite ale aceleiași intenții: de a crea spații în care gustul, arhitectura, serviciile și atmosfera formează o experiență coerentă și memorabilă. Am gândit aceste componente ca locuri în care vii natural – pentru un brunch, o întâlnire importantă, o cină discretă sau o zi petrecută în aer liber. Într-un loc care respiră natură, am adus un nou standard de lifestyle, ancorat în relaxare autentică și estetică funcțională”, a declarat Ion Biriș, fondator LOFT.
Recreând ambientul de la El Capitan unde întâlneai o mâncare bună și servicii impecabile într-un mediu relaxat, restaurantul The Green by LOFT propune un meniu semnat de chef Adrian Tihulca, interpretat zilnic de chef Alexandru Nedelcearu și având la bază influențe mediteraneene și orientale. Fără a urmări o sezonalitate strictă sau a se limita la produse locale, echipa, DJ ai gusturilor, adaptează constant selecția în funcție de preferințele oaspeților și inspirația bucătarilor.
Mai mult, jucătorii profesionisti de golf beneficiază de un meniu special dedicat sportivilor, așa cum se întâmplă în cadrul marilor cluburi din lume.
Piscina în aer liber, gândită și desenată tot de AA Studio Architecture & Design completează experiența de leisure, iar oaspeții au acces la un bar exterior, spațiu de lounge amenajat cu șezlonguri confortabile, baldachine și zone de umbră, ideale pentru relaxare după un joc de golf sau ca destinație de weekend.
Concepută ca o oază de liniște în apropierea Bucureștiului, zona este accesibilă atât membrilor clubului, cât și vizitatorilor.
„National Golf & Country Club nu este doar un teren de golf sau un resort – este un proiect care redefinește felul în care trăim, ne relaxăm și construim comunități. Colaborarea cu LOFT a fost esențială – pentru că avem aceleași standarde, aceeași
rigoare în detalii și aceeași viziune despre experiența oaspetelui. Investim nu doar în facilități, ci în stilul de viață pe care vrem să îl propunem României și vom continua dezvoltarea cu o zonă de wellness și facilități pentru activități complementare, până în 2026”, a declarat Metin Doğan, fondator National Golf & Country Club.
National Golf & Country Club este cel mai amplu proiect dedicat golfului și lifestyle-ului premium din România. Conceput ca un spațiu de tip country club, NGCC integrează un teren de golf de tip „championship”, un ansamblu rezidențial de vile și apartamente, facilități de agrement, restaurant și spații pentru evenimente. Printr-o abordare integrată, NGCC își propune să construiască o comunitate activă și să contribuie la dezvoltarea golfului în România prin inițiative educaționale și competiții dedicate.