Aston Martin intră pe piața imobiliară din America de Sud printr-un proiect rezidențial spectaculos care va fi localizat în Brazilia. Turnul de 45 de etaje Setai Residences Interiors by Aston Martin va fi construit în João Pessoa, capitala statului Paraíba, și marchează prima inițiativă rezidențială a brandului în Brazilia, precum și debutul său oficial în segmentul rezidențial de lux pe continent.
Proiectul, realizat în colaborare cu Setai Grupo GP, se poziționează drept unul ultra-luxos datorită poziționării sale în cartierul Altiplano, cunoscut pentru cele mai ridicate prețuri din zonă. Arhitecții Baggio Pereira și Schiavon Arquitetura semnează designul clădirii, în timp ce Aston Martin va coordona amenajările interioare, aducând renumele său pentru materiale de calitate, precizie și lux discret în spațiile rezidențiale.
Acest proiect reflectă tendința mai largă din imobiliarele de lux, unde brandurile auto valorifică imaginea de design pentru a crea proprietăți de lifestyle. Conform dezvoltatorilor, implicarea Aston Martin merge dincolo de branding, având ca obiectiv transpunerea ethosului companiei printr-un design atemporal și meșteșug rafinat în spațiile de locuit.
„Pe măsură ce ne extindem prezența în Brazilia, traducem și integrăm rafinamentul britanic al Aston Martin cu farmecul natural al Paraíba. Prin combinarea limbajului nostru de design evocator cu cultura bogată și frumusețea naturală a regiunii, acest proiect transformă măiestria noastră într-o experiență de stil de viață personalizată, care surprinde esența luxului brazilian modern”, a declarat Stefano Saporetti, directorul departamentului de diversificare a mărcii Aston Martin.
João Pessoa a devenit o alegere strategică pentru un proiect de această amploare. Deși nu este considerat un centru financiar major al Braziliei, orașul de coastă a înregistrat o creștere economică constantă, dezvoltarea infrastructurii și un aflux de turiști și rezidenți cu venituri ridicate. Situat nu departe de un alt proiect de profil, Setai Residences Design by Pininfarina, turnul Aston Martin ar putea consolida reputația cartierului ca hub pentru locuințe de lux în nord-estul Braziliei.
Setai Residences Interiors by Aston Martin va avea o suprafață construită de aproximativ 30.000 m² pe un teren de 6.000 m² și va include aproximativ 200 de unități, cu suprafețe cuprinse între 105 m² și 320 m². Prețurile estimate variază între 328.732 de dolari și 1.314.930 de dolari cu un preț pe metru pătrat de circa 3.287 de euro, situând proiectul clar în segmentul premium al pieței de locuințe de lux din Brazilia.
Lansarea oficială a vânzărilor este așteptată în 2027, iar finalizarea construcției este programată pentru 2031.