Energy Expo - Join the revolution

The Savoy – Eleganta emblemă a Londrei

Scris de Luxury
Publicat la data de: 30-01-2014

în:

The Savoy Hotel refurbishment, completed 2010.În urma celei mai ambițioase restaurări din istoria Marii Britanii, camerele și apartamentele hotelului Savoy, elegante, confortabile și pline de căldură, reprezintă întruchiparea perfectă a luxului în inima Londrei. Onorând apreciatele stiluri Art Deco și Edwardian, încăperile prezintă o îmbinare ideală între tradițional și tehnologia amplasată discret.

Situat pe Strand, una dintre cele mai cunoscute străzi din centrul Londrei, hotelul The Savoy, construit de către impresarul Richard D’Oyly Carte, a fost inaugurat pe data de 6 august 1889. Acesta a fost primul dintr-un întreg lanț de hoteluri și restaurante Savoy deținute de familia Carte de peste un secol. A fost, de asemenea, primul hotel de lux din Marea Britanie, introducând iluminatul electric în întregul hotel, lifturi electrice, băi în majoritatea camerelor bogat mobilate și multe alte inovații.

24508821-H1-SVY-218

Totodată, decizia lui Carte de a-i angaja pe managerul César Ritz și chef-ul francez Auguste Escoffier s-a dovedit extrem de inspirată; aceștia au stabilit un standard de calitate fără precedent în ceea ce privește calitatea serviciilor hotelului, oportunitățile de agrement și eleganța servirii, reușind astfel să atragă membri ai familiilor regale și oaspeți de seamă, unul dintre aceștia fiind Winston Churchill, care lua prânzul frecvent, împreună cu cabinetul său, la hotel.

The Savoy a devenit cel mai de succes proiect al lui Richard Carte. Trupele sale, Savoy Orpheans și Savoy Havana Band, au ajuns faimoase, iar clientela variată includea oaspeți de marcă, precum Frank Sinatra, Edward al VII-lea, Enrico Caruso, Charlie Chaplin, Harry Truman, Judy Garland, Babe Ruth, Laurence Oliver, Marilyn Monroe, John Wayne, Humphrey Bogart, Elizabeth Taylor, Barbra Streisand, The Beatles și mulți alții.

Hotelul, desemnat drept „cel mai faimos din Londra”, este astăzi gestionat de către grupul Fairmont Hotels and Resorts și rămâne unul dintre cele mai prestigioase și opulente hoteluri ale capitalei britanice, cu 268 de camere și vedere panoramică asupra râului Tamisa, Savoy Place și înspre Cheile Tamisei.

The Savoy Hotel refurbishment, completed 2010.

Văzând opulența hotelurilor americane în decursul nenumăratelor sale vizite în Statele Unite, Carte a decis să construiască primul hotel de lux din Marea Britanie, pentru a atrage clientela străină, precum și turiștii britanici care călătoreau la Londra pentru Teatrul Savoy și datorită obiectivelor turistice. Deschis în 1889, hotelul a fost proiectat de arhitectul Thomas Edward Collcutt, care a conceput și Wigmore Hall. Carte a ales numele „Savoy” în semn de comemorare și celebrare a trecutului proprietății pe care se ridică grandiosul hotel.

După moartea lui Richard D’Oyly Carte în 1901, fiul său, Rupert, a devenit președinte al grupului hotelier Savoy în 1903, axându-se pe extinderea și modernizarea hotelului. Expansiunea ce a urmat a inclus construirea unor noi aripi de est și vest, precum și inaugurarea unor apartamente cu servicii de lux, care ofereau acces la toate facilitățile hotelului. Celebrități precum Sarah Bernhardt și Sir Thomas Dewar au locuit în aceste apartamente decenii întregi. De asemenea, hotelul a fost gazda unor petreceri spectaculoase – de exemplu, în 1905, milionarul american George A. Kessler a organizat o „Gondola Party”, în cadrul căreia curtea centrală a fost inundată până la o adâncime de 1,22 metri, creând o atmosferă venețiană și oferindu-le oaspeților ocazia de a lua cina într-o imensă gondolă.

The Savoy Hotel refurbishment, completed 2010.

În anii ‘20, hotelul Savoy a continuat să atragă o clientelă selectă datorită unor programe continue de modernizare, printre care și introducerea dansurilor în restaurante. În același timp, Savoy a devenit primul hotel dotat cu aer condiționat, încălzire cu aburi, ferestre izolate fonic, room service disponibil 24 de ore din 24 și telefon în fiecare baie.

Hotelul a fost vândut în 2004, pentru o sumă estimată la 250 de milioane de lire sterline, lui Al-Waleed bin Talal, pentru a fi inclus în grupul canadian Fairmont Hotels and Resorts. Trei ani mai târziu, The Savoy a fost închis pentru renovări. Pierre Yves Rochon a fost delegat să se ocupe de interioare, iar ReardonSmith Architects de structură și exterior, cu un buget inițial evaluat la 100 de milioane de lire sterline. Din cauza unor probleme neașteptate, printre care și nevoia de stabilizare a fațadei clădirii, costurile renovării au crescut în scurt timp la 220 de milioane. Noul design prezintă un foaier Tamisa, cu un foișor de iarnă acoperit de o cupolă cu vitralii, cu lumină naturală, locul perfect pentru o cină târzie și pentru binecunoscutul ceai de după-amiază. Cupola de sticlă a fost acoperită în timpul celui de-al doilea război mondial și nu a mai fost descoperită până la renovare. Există, de asemenea, o nouă ceainărie și patiserie, denumită Savoy Tea, precum și o galerie de fitness cu piscină, sală de gimnastică și Spa, situată deasupra Teatrului Savoy.

www.fairmont.com/savoy

Galerie Foto

Energy Expo 10-13 octombrie