Dior și RIMOWA relansează valiza lor emblematică din aluminiu

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 20-10-2026

în: Lifestyle

Dior

Dior și RIMOWA vor relansa în luna noiembrie valiza de cabină din aluminiu creată în colaborare. Designul îmbină construcția rigidă a bagajelor RIMOWA cu motivul emblematic Dior Oblique și va reveni în două variante de finisaj: negru și albastru în degrade.

Elementul definitoriu al valizei este finisajul suprafeței, unde aluminiul este anodizat pentru a obține un efect discret de uzură, care conferă motivului geometric Oblique un aspect vintage. Valiza prezintă o plăcuță metalică inscripționată cu numele ambelor branduri reprezintă, iar cele patru roți ale sistemului Multiwheel de la RIMOWA sunt decorate cu sigla CD a casei Dior.

Dior

Valiza de cabină măsoară 53 × 38 × 23 de centimetri, are o capacitate de 35 de litri și cântărește patru kilograme. Exteriorul combină aluminiul și PVC-ul, în timp ce căptușeala include poliester, cauciuc și alamă. Interiorul are un sistem flexibil de separare ajută la organizarea obiectelor personale, in timp ce două încuietori aprobate de TSA asigură securizarea bagajului.

Mânerele retractabile de pe partea superioară și laterală permit ridicarea valizei din poziții diferite, în timp ce mânerul telescopic și cele patru roți facilitează deplasarea prin aeroporturi. Valiza este însoțită de o husă de protecție împotriva prafului.

Dior

Cele două variante de culoare sunt programate să ajungă în magazinele Dior și în magazinul online al brandului în noiembrie 2026. Valiza de cabină este listată pe site-urile europene Dior la prețul de 3.600 de euro.


Secret Link