Paris Fashion Week tocmai s-a încheiat, iar acestea au fost printre cele mai remarcabile colecții prezentate pe podium.
Valentino


Pentru Valentino primăvară/vară 2027, Alessandro Michele, directorul de creație al casei, a abordat colecția pe principiul unei „antibiblioteci”, un termen inventat de autorul Nassim Nicholas Taleb, care propune ca o bibliotecă plină cu cărți ce nu vor apuca să fie citite să fie privită nu drept o risipă, ci drept un reminder despre cât de multe cunoștințe au potențialul de a fi descoperite. În același ton, Alessandro Michele compară potențialul unei biblioteci de cărți necitite cu cel al unei garderobe de haine nepurtate.
„Chiar și hainele pe care nu le vom purta vreodată, asemenea cărților care zac nedesfăcute pe rafturi, ne vorbesc despre viețile pe care le-am fi putut trăi. Nu ca regrete, ci ca promisiuni”, a spus acesta în notele de show. Hainele prezentate de Michele pe podium sigur nu vor ajunge totuși să zacă uitate în adâncurile vreunui șifonier, având în vedere cât de captivante sunt prin croială, culori, detalii și, per total, aerul glamour. Stylingul mismatched, care a definit tonul show-ului, a contribuit la crearea imaginii unei garderobe de piese ce așteaptă să fie descoperite una câte una.
Courrèges


Colecția Courrèges pentru primăvară/vară 2027 a marcat debutul designerului Drew Henry la cârma creativă a casei (Henry a fost numit director de creație în luna martie).
Colecția de debut (primăvară/vară 2027) pentru Courrèges, pe care a prezentat-o la Paris Fashion Week, a venit cu o abordare „mai soft” (conform declarației lui Henry) a esteticii-semnătură a brandului. Diverse elemente din arhiva casei și-au găsit discret locul în colecție, în special referințele către emblematicul look Space Age care este cel mai adesea asociat cu brandul creat de André Courrèges în anii ’60. Henry nu s-a bazat totuși foarte mult pe referințe (fie ele din istoria mai veche a casei, fie din cei cinci ani în care Di Felice a fost la cârma creativă), ci a adus o puternică amprentă personală, tradusă printr-un Courrèges mai jucăuș, mai colorat și mai provocator.
Dior


Jonathan Anderson se bucură de un imens succes ca director de creație la Dior, iar odată cu colecția pentru primăvară/vară 2027, a adus încă o dovadă că înțelege perfect ADN-ul brandului și cum să îl adapteze pentru momentul actual. Jacheta Bar, introdusă de Christian Dior în 1947 și devenită, între timp, o piesă emblematică a casei, a fost tradusă în versiuni aerate, din mătase semitransparentă, sau din lână moale, cu talia accentuată printr-un efect de wrapping. Tweed-urile, de regulă grele și rigide, au căzut ușor pe siluete. Fuste până la genunchi cu siluetă stil trompetă au fost continuate până spre glezne cu un extra strat de mătase plasat peste structura de bază, creând un efect hipnotizant.
Givenchy


Cu mult înainte de a deveni director de creație pentru Givenchy (mai precis, încă de când activa în acest rol la Alexander McQueen), Sarah Burton și-a clădit reputația de „creatoare de modă care iubește cu adevărat femeile”. În traducere, Burton creează pentru femeia puternică și încrezătoare în forțele proprii. Acest lucru s-a văzut încă o dată în colecția Givenchy pentru primăvară/vară 2027. Printre highlight-urile colecției se numără powersuit-uri sau compleuri din satin, rochii din mătase cu siluete fluide și decolteuri sculptate să arate ca niște bijuterii, rochii cocktail cu imprimeuri florale grafice, asortate cu pantofi împodobiți ciucuri supradimensionați, sacouri din mătase satinată cu croială peplum, precum și o multitudine de piese de outerwear realizate tot din mătase satinată.
Dries Van Noten


Julian Klausner este deja de doi ani director de creație pentru Dries Van Noten, timp în care a produs o suită de colecții foarte apreciate. Cea pentru primăvară/vară 2027, pe care tocmai a prezentat-o la Paris, dovedește cel mai puternic cât de bine înțelege brandul. Colecția încapsulează perfect ideea de eclectism sofisticat – printurile, culorile și croielile sunt alăturate în fel și fel de mixuri, însă indiferent că vorbim despre ținute casual sau despre look-uri glamour, toate păstrează o eleganță aparte. Printre standout-uri se numără un compleu format dintr-o fustă și un top, ambele brodate cu paiete multicolore, care par presărate pe material.
Saint Laurent


Se zvonește că show-ul Saint Laurent pentru primăvară/vară 2027 ar fi fost cel de rămas-bun al designerului Anthony Vaccarello din postura de director de creație al casei. Deși speculațiile circulă de săptămâni bune că Vaccarello își va încheia colaborarea cu casa de modă franceză, niciuna dintre părți nu a dat curs oficial acestui zvon, lăsând în schimb ca focusul să rămână pe show și pe colecție, care, indiferent ce va aduce viitorul, au fost o celebrare perfectă a celor zece ani petrecuți de Vaccarello la Saint Laurent.
Mare parte a colecției a fost construită în jurul culorii aurii, iar show-ul s-a încheiat cu o suită de look-uri all black, un omagiu adus prezentării Yves Saint Laurent Rive Gauche pentru toamnă/iarnă 1991, care a fost închisă de un set de look-uri aurii. Charlotte Gainsbourg, o prietenă apropiată a casei, a încununat show-ul cu un performance surpriză, în care a repetat de multiple ori, în ovațiile publicului, versul „You are so much Yves Saint Laurent”.
Carven


Colecția Carven pentru primăvară/vară 2027 marchează debutul lui Kai Nesselrath în calitate de director de creație al casei. Referințele către anii ’50 și ’60 (epoca de aur a casei) au fost împletite cu elemente contemporane, precum pantaloni neo-cargo, jachete și mantouri boxy sau șorțuri artizanale reinterpretate drept rochii. Nesselrath a reușit să găsească echilibrul perfect între estetica personală și cea a casei Carven (șlefuită nu doar de fondatoarea brandului Marie-Louise Carven, ci și de predecesorii lui Nesselrath, Louise Trotter și Mark Thomas), oferind publicului un debut de succes.
Balenciaga


Pentru Pierpaolo Piccioli, provocarea supremă pe care o are la Balenciaga de când a fost numit director de creație este să mențină vie moștenirea couture lăsată în urmă de Cristóbal Balenciaga, dar și să onoreze cei zece ani în care Demna, fostul director de creație, a imprimat labelului un aer contemporan, bazat pe referințe de street style și satiră socială. În colecția pentru primăvară/vară 2027 se distinge foarte clar mixul dintre aceste două universuri, aparent paralele, bineînțeles presărate cu propria estetică a lui Piccioli, în sine un maestru pe zona de haute couture. Rochii diafane, franjuri, ciucuri, voaluri din mătase, au făcut pereche perfectă cu piese casual, precum jachete windbreaker.
Matières Fécales


Matières Fécales evoluează rapid de la statutul de brand emergent la unul dintre cele mai hyped labeluri ale momentului. Colecția pentru primăvară/vară este intutulată „The 99%”, și vine ca un al doilea capitol, o continuare a colecției precedente, intitulată „The 1%”. Hannah Rose Dalton și Steven Raj Bhaskaran, designerii din spatele brandului, au organizat un show impresionant, compus din 99 de look-uri, toate prezentate pe modele de culoare. Pe lângă componenta de comentariu social care a stat la baza colecției (prin care cei doi designeri și-au dorit să ilustreze ideea de redistribuire simbolică a reperelor din modă, dar și din cultura socială), hainele în sine au fost captivante. Referințe din diverse culturi și religii (creștină, hindusă, musulmană), s-au împletit cu tehnici couture, pentru un rezultat de impact vizual maxim.