Piața luxului din China înregistrează o scădere

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 24-08-2026

în: News

lux

Piața luxului din China își pierde din dinamism din cauza deciziilor luate de autoritățile de la Beijing în ceea ce privește averile private. Potrivit unor date ale firmelor de cercetare citate de Bloomberg, vânzările celor mai mari 25 de branduri de lux din țară au scăzut cu peste 10% în luna iulie, marcând un declin mai accentuat decât cel înregistrat în iunie și o schimbare importantă față de evoluția mai solidă de la începutul anului. Louis Vuitton, Dior, Gucci, Bottega Veneta și Balenciaga s-au numărat printre casele afectate de scăderi de două cifre, în timp ce Hermès a trecut de la creștere la contracție, iar ritmul Chanel și Prada a încetinit, de asemenea.

La 24 iulie, Ministerul Finanțelor și Administrația Fiscală de Stat au introdus noi reguli privind impozitarea trusturilor offshore, inclusiv un impozit pe venitul individual de 20% aplicabil anumitor câștiguri și venituri asociate acestor structuri. Noile prevederi se aplică pe parcursul întregului ciclu de viață al trusturilor offshore și includ și obligații referitoare la perioade anterioare, oferind persoanelor vizate un interval limitat pentru a-și reevalua structurile existente.

Trusturile offshore au fost utilizate de mult timp pentru deținerea și administrarea activelor din afara Chinei continentale, iar noul cadru îi determină pe consultanți și investitori să își reevalueze structurile existente. În același timp, unii caută să își sporească lichiditatea pentru a face față eventualelor obligații fiscale. Potrivit Reuters, măsurile ar putea afecta un volum semnificativ de averi deținute offshore și schimbă deja modul în care investitorii cu averi mari își gestionează activele internaționale.

Efectul începe să fie vizibil și în comportamentul consumatorilor, deoarece chinezii cu averi mari sunt tot mai expuși fluctuațiilor piețelor financiare, în timp ce piața imobiliară, una dintre principalele surse tradiționale de avere pentru gospodăriile din China, continuă să fie sub presiune. Pe măsură ce o parte tot mai mare a capitalului este concentrată în acțiuni și alte active financiare, situația consumatorului de lux devine mai strâns legată de sentimentul din piețe. Același fenomen poate fi observat și în Macao, unde reducerea cheltuielilor jucătorilor cu mize mari a contribuit la rezultate sub așteptări pentru industria cazinourilor.

Mediul general de consum din China rămâne fragil, iar cumpărătorii devin mai selectivi și își pun tot mai des întrebări înaintea achizițiilor cu valoare ridicată. Cercetări recente indică și o schimbare în structura cheltuielilor pentru produse de lux: segmentul de beauty premium se dovedește mai rezistent decât alte categorii precum gențile.

Această diferență ar putea deveni importantă pentru marile grupuri internaționale de lux. Consumatorul chinez nu a abandonat neapărat luxul, însă logica din spatele achiziției se schimbă. Achiziția unei genți sau a unei bijuterii valoroase poate fi amânată atunci când perspectivele economice sunt incerte, în timp ce produsele de îngrijire a pielii, parfumurile sau cosmeticele oferă în continuare senzația de calitate și satisfacție personală, la un nivel financiar mai ușor de justificat.

Pentru marile case europene, China rămâne însă prea importantă pentru a fi ignorată. Țara a fost unul dintre principalele motoare ale expansiunii pieței globale de lux în ultimele două decenii, iar brandurile internaționale au investit masiv în magazine, flagshipuri și experiențe tot mai sofisticate pentru a răspunde unei populații înstărite aflate în creștere. Însă, actualul context le obligă, prin urmare, să își reevalueze nu doar estimările de vânzări, ci și modul în care își păstrează relația cu cei mai importanți clienți.

Această încentinire a apărut atunci când piața de lux din China începuse să dea semne de revenire, fiind susținută în parte de îmbunătățirea sentimentului de pe piețele financiare. Însă, noua prudență a consumatorilor înstăriți arată că această revenire rămâne vulnerabilă la schimbările privind percepția asupra averii, fiscalitatea și încrederea în economie. Din acest motiv, analiștii urmăresc cu o atenție sporită comportamentul segmentului cu cele mai mari venituri, ale cărui cheltuieli pot avea o influență disproporționat de mare asupra vânzărilor de lux.

Următoarele săptămâni vor oferi un nou indiciu asupra direcției în care se îndreaptă piața. Festivalul Qixi, sărbătoarea tradițională chineză asociată romantismului și oferirii de cadouri, reprezintă în mod obișnuit o perioadă importantă pentru achizițiile de lux. Pentru industrie, această perioadă va putea indica dacă declinul din iulie a fost unul temporar sau dacă reprezintă semnul unei schimbări mai persistente în comportamentul consumatorilor.


Secret Link