Prima expresie din portofoliul Antarktys transformă unul dintre cele mai reprezentative soiuri românești de struguri într-o vodcă cu o identitate distinctă, inspirată de spiritul explorării și al devenirii.
Alexandrion Group, liderul pieței din România în producția și distribuția de băuturi spirtoase și vinuri, parte a Nawaf Salameh Family Office, anunță lansarea Antarktys Night, prima expresie a noului brand Antarktys Vodka. Obținută din vin de Fetească Neagră, această vodcă super-premium deschide un nou capitol în portofoliul companiei și propune o perspectivă diferită asupra categoriei, printr-o origine autentic românească și o poveste construită în jurul curajului de a explora și a transforma experiențele în valoare.
Inspirat de expediția lui Emil Racoviță în Antarctica, brandul Antarktys vorbește despre oamenii care aleg să meargă mai departe, convinși că adevărata devenire se construiește pe parcursul drumului. Conceptul de brand este sintetizat de platforma de comunicare „Antarktys Vodka. Celebrează devenirea.”, care definește direcția și personalitatea noii game.
O vodcă cu o origine diferită
Antarktys Night marchează debutul portofoliului Antarktys printr-o expresie care se diferențiază încă de la origine. În locul materiilor prime tradiționale folosite în categoria vodcilor, produsul este realizat din vin de Fetească Neagră, unul dintre cele mai apreciate soiuri românești, cultivat în podgorii locale și transformat prin distilare într-o vodcă super-premium cu caracter elegant și rafinat.
Această abordare oferă produsului o identitate proprie și îl poziționează ca o alternativă premium într-o categorie dominată de vodci obținute din cereale.
„Vodca este o categorie în care Alexandrion Group deține deja o poziție puternică pe piața din România, prin intermediul mai multor branduri consacrate. Antarktys Night reprezintă următorul pas în strategia noastră de dezvoltare a portofoliului: intrăm pe segmentul super-premium cu un produs diferențiat, capabil să susțină creșterea noastră atât în canalele premium de distribuție, cât și pe piețele. internaționale”, declară Antonio Salameh, Chairman Alexandrion Group.
„Lansarea Antarktys Night marchează un nou pas în strategia noastră de a construi branduri premium cu identitate proprie și relevanță internațională. Prin Antarktys, propunem o abordare diferită într-una dintre cele mai consacrate categorii de băuturi spirtoase, valorificând patrimoniul românesc, expertiza noastră în producția de băuturi și inspirația oferită de universul vinului. Credem că Antarktys are potențialul de a aduce o perspectivă nouă în segmentul super-premium al vodcii și de a demonstra că România poate genera branduri competitive la nivel internațional”, adaugă Kamil Mruk, CMO Alexandrion Group
Povestea Antarktys își are rădăcinile în expediția lui Emil Racoviță în Antarctica, una dintre cele mai importante contribuții românești la explorarea polară. Fără a reproduce istoria, brandul preia valorile asociate acesteia – perseverența, curajul și dorința de a merge dincolo de limitele cunoscute – și le transpune într-o identitate contemporană.
Prima expresie a gamei, Antarktys Night, este construită în jurul ideii că adevărata valoare nu se află doar în destinație, ci în transformarea pe care o produce fiecare etapă a călătoriei.
O experiență premium
Antarktys Night se remarcă printr-un profil aromatic elegant, cu note discrete de mure, prune uscate și scorțișoară, o textură fină și echilibrată și un final curat și rafinat. Este recomandată pentru a fi servită bine răcită, simplă, cu gheață sau în cocktailuri premium.
Produsul se adresează segmentului super-premium și este destinat consumatorilor care apreciază calitatea, autenticitatea și produsele cu o identitate bine definită. De asemenea, Antarktys Night își propune să devină o alegere firească pentru restaurante fine dining, cocktail baruri, hoteluri premium și experiențe gastronomice exclusiviste.