Delta a deschis al doilea lounge premium Delta One pe aeroportul LAX

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 09-07-2026

în: Travel

Delta

Compania aeriană Delta a inaugurat prima fază a celui de-al doilea Delta One Lounge din cadrul Aeroportului Internațional Los Angeles (LAX). Investiția face parte dintr-o strategie amplă prin care compania își propune să transforme LAX într-unul dintre principalele sale hub-uri internaționale premium, înaintea Jocurilor Olimpice din 2028.

Situat la nivelul mezaninului din Terminalul 2, noul Delta One Lounge oferă un spațiu intim, cu o suprafață de aproximativ 370 de metri pătrați și o capacitate de doar 75 de oaspeți. Deși este considerabil mai mic decât lounge-ul Delta One din Terminalul 3, care a fost inaugurat în 2024, noua locație pune accent pe intimitate, servicii personalizate și gastronomie rafinată.

Delta

Deschiderea reprezintă doar prima etapă a unui proiect de modernizare mult mai amplu. Delta intenționează să închidă temporar lounge-ul în 2027 pentru finalizarea lucrărilor de extindere, iar în paralel va inaugura un nou Delta Sky Club de aproximativ 1.020 de metri pătrați în Terminalul 2. În 2028, după finalizarea întregului proiect, compania va opera patru lounge-uri premium pe aeroportul LAX – două Delta One Lounge și două Delta Sky Club – însumând aproximativ 5.600 de metri pătrați și o capacitate de peste 1.000 de pasageri. Astfel, Delta va deține cea mai extinsă rețea de lounge-uri dintre toate companiile aeriene americane.

Conceptul din noul Delta One Lounge a fost gândit astfel încât să reflecte eleganța și identitatea orașului Los Angeles. Aici, vom întâlni ferestre ample, de la podea până la tavan, ce oferă priveliști asupra pistelor aeroportului și inundă spațiul cu lumină naturală, în timp ce lucrările realizate de șapte artiști locali adaugă un caracter autentic californian. Oaspeții beneficiază de cabine de duș private, băi în stil cabana, spații dedicate pentru lucru, stații de încărcare wireless și un cocktail bar premium.

Delta

De asemenea, experiența culinară este una specială, iar fiecare oaspete este servit à la carte, la masă, cu preparate realizate din ingrediente de sezon provenite de la producători locali din California. Printre specialități se numără paste lumache preparate în casă cu ragù de miel, hamachi crudo realizat din pește adus zilnic din Japonia și o reinterpretare rafinată a supei franțuzești cu ceapă. Pentru zborurile de dimineață, meniul include boluri cu açaí, huevos rancheros și produse de patiserie furnizate de celebrul restaurant Sqirl din Los Angeles.

Oferta de băuturi completează experiența gastronomică printr-o selecție de vinuri premium și șampanie, cafea de specialitate de la Verve Coffee Roasters, sucuri proaspete, smoothie-uri și cocktailuri inspirate de rețeaua internațională de destinații Delta. Unul dintre preparatele emblematice este cocktailul „Island Sapphire”, creat ca un omagiu adus rutei dintre Los Angeles și Honolulu.

Delta

Pe lângă serviciile oferite în cadrul lounge-ului, Delta asigură o experiență premium completă la sol. Astfel, pasagerii eligibili care călătoresc la clasa Delta One beneficiază de check-in dedicat, control de securitate prioritar și transport privat între terminale cu vehicule electrice de tip golf cart, reducând considerabil timpul petrecut în unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume.

În ultimii ani, Delta și-a consolidat constant prezența pe aeroportul LAX, lansând noi rute intercontinentale și investind masiv în modernizarea Terminalului 3, în perspectiva creșterii traficului internațional generat de Campionatul Mondial FIFA 2026 și Jocurile Olimpice și Paralimpice din Los Angeles din 2028. În prezent, compania operează aproximativ 150 de zboruri zilnice în perioadele de vârf, conectând Los Angeles cu peste 50 de destinații din întreaga lume și transformând aeroportul în principalul său hub de pe Coasta de Vest.


Secret Link