Cunoscută atât din mediul online, cât și din proiectele de televiziune și cinematografie, Oana Zara face parte din generația care înțelege că adevărata valoare nu stă în expunere, ci în profunzimea procesului. Vedeta și-a construit cariera cu o eleganță rară, formată din disciplină, introspecție și alegeri asumate. De la primele încercări în dans și joacă, până la provocările de pe platourile de filmare și responsabilitatea față de comunitatea online, parcursul ei este un proces atent construit, în care evoluția personală și autenticitatea artistică se întâlnesc. În acest interviu, Oana vorbește despre ce înseamnă să rămâi fidel propriei voci, despre forța care se naște din fragilitate și despre alegerile care definesc cine ești, dincolo de luminile reflectoarelor.
Îți amintești care a fost primul moment când ai descoperit arta, fie că vorbim despre dans sau despre actorie? Te-ai gândit atunci că acesta va fi drumul tău?
Cred că arta a început pentru mine din joacă și imaginație. Aveam vreo 5-6 ani și eram fascinată de Shakira și de trupa André. Recream show-urile lor în sufragerie, cu sora mea și verișoara noastră.
Apoi au apărut telenovelele. Nu doar că mă uitam la ele, dar stăteam ore întregi în fața oglinzii și îmi imaginam că sunt acele personaje. Plângeam, mă certam, inventam replici pe loc și trăiam cu totul viețile lor în mintea mea.
Mai târziu, mama m-a dus la gimnastică și la dans. Nu aveam neapărat un talent nativ aparte. Tot ce am obținut a fost pentru că am muncit enorm, zi de zi, cu foarte multă disciplină. Nu m-am gândit atunci că acesta va fi drumul meu, dar știu că eram fericită într-un mod foarte pur. Privind înapoi, îmi dau seama că toate au fost bucăți care au construit drumul pe care urma să merg.
Ai avut o carieră în dans, înainte de actorie. Ce te-a determinat să faci această trecere și ce elemente din dans te ajută cel mai mult în munca de actor?
Nu a fost o trecere bruscă, a fost ceva firesc. Am început să filmez videoclipuri și reclame unde nu mai dansam neapărat, ci aveam diverse roluri. Și ceva în mine s-a aprins. Plus că, în liceu, fusesem la actorie la Școala Populară de Arte, deci acest domeniu nu îmi era străin.
În paralel, eram la UNATC, la coregrafie, fix în același spațiu cu actorii. Îi ajutam la mișcare, repetam împreună, îi vedeam cum construiesc personaje și mă simțeam atrasă de proces. La un moment dat am simțit că, în dans, ajunsesem într-un punct de plafonare. Am făcut spectacole mari, am fost în baletul unor emisiuni TV foarte cunoscute, am dansat pe cele mai mari scene din România, alături de cei mai mari artiști… Nu mai simțeam aceeași pasiune, devenise monotonie. Actoria, în schimb, mă speria și mă provoca. Eu am căutat mereu să mă provoc și să evoluez. Când ceva devine prea ușor pentru mine, mă plictisesc și simt nevoia să explorez mai mult, pentru că am o singură viață și vreau să o trăiesc în evoluție.
Dansul a rămas fundația mea. Faptul că am corpul foarte pregătit mă ajută enorm ca prezență scenică. Am observat încă din facultate, cea de actorie, că îmi era mult mai ușor fizic decât celorlalți colegi să mă adaptez.
Care a fost primul rol care ți-a dat senzația că „da, acesta este drumul meu” și cum a schimbat acea experiență modul în care privești arta și publicul?
Rolul Dana din „Lia – Soția soțului meu”. Filmările au durat aproape doi ani, iar perioada aceea a fost o adevărată inițiere pentru mine. Am învățat ritmul unui set, responsabilitatea, oboseala care devine normalitate și bucuria de a construi un personaj zi de zi.
Programul era intens, dar aveam o energie care nu venea din odihnă, ci din sens. Chiar și când eram epuizată, simțeam că sunt acolo unde trebuie. Nu a fost un moment spectaculos de revelație, ci mai degrabă o confirmare liniștită. Ca și cum o parte din mine știa deja.
Mi-am dat seama că vreau să aduc la viață povești, că accept să treacă prin mine tot felul de „oameni” și că sunt dispusă să lucrez cu un bagaj uriaș de emoții. Să fii actor înseamnă să fii dispus să renunți puțin la tine. Nu de tot, pentru că toate personajele se regăsesc într-un sertar din tine, dar atunci când, de exemplu, ai un rol negativ, trebuie să îți permiți să îi înțelegi mentalitatea, să o aduci la tine, să o justifici și să trăiești autentic altă viață.
Pe lângă actorie, ai construit o comunitate numeroasă pe social media. Cum faci față presiunii de a livra mereu content nou și relevant?
Presiunea e reală și vine în valuri. Sunt zile în care simt că am multe de spus și zile în care mă întreb dacă ce fac are sens. Am început cu conținut amuzant despre zodii, sketch-uri de cuplu, apoi am simțit nevoia să adaug mai multă profunzime. Am început să vorbesc despre relații, despre conexiuni sănătoase, despre experiențe trăite, dar și despre lucruri simple: mâncare, sport, stil de viață.
În prezent, content-ul de acting mă împlinește cel mai mult. Lip sync-uri, reinterpretări, situații de viață puse în scenă. Este un spațiu de joacă, dar și de antrenament. Presiunea dispare atunci când îmi amintesc de ce am început. Dintotdeauna am simțit că vreau să las ceva în urmă. E important să spun ceva, să aduc un zâmbet, să împărtășesc experiențele mele într-un mod artistic. Chiar acum am început o serie nouă pe social media, prin care aduc în fața oamenilor lecții de viață pe care le-am învățat personal, transpuse tot prin actorie.
Cum diferențiezi creativitatea și disciplina necesare pentru teatru/film față de ritmul și autenticitatea pe care trebuie să le ai ca influencer?
Diferența stă în profunzime versus ritm. Actoria de film/teatru este procesul în care mă pierd ca să găsesc ceva adevărat. Este lent, analitic, necesită o disciplină riguroasă și devine adesea inconfortabil, pentru că personajele te obligă să te uiți la părți din tine pe care le ascunzi în mod normal. Aici, creativitatea înseamnă să sapi adânc și să nu fugi de tine.
În schimb, social media are o viteză mult mai mare. Trebuie să livrezi mereu. E ca și cum ești un post TV cu program. Ca să ai audiență, trebuie să ai „emisiuni”, „filme”, dar la fel, creativitatea este necesară, la fel și autenticitatea. Pentru că tu alegi ce parte din tine expui și cum o ambalezi vizual. Autenticitatea nu înseamnă să arăți absolut tot ce faci, 24/7, ci să nu minți în ceea ce alegi să arăți. Provocarea mea zilnică este să rămân conectată la mine, la valorile mele. Energia pe care o am în online e aceeași din viața mea de zi cu zi.
Ce înseamnă pentru tine să fii o femeie puternică?
Mult timp am crezut că puterea înseamnă să zâmbești indiferent prin ce treci, să nu arăți nicio slăbiciune și să duci totul singură pe umeri. Experiențele din ultimii ani mi-au schimbat total perspectiva. Am înțeles că puterea reală este, de fapt, vulnerabilitatea. Sinceritatea cu tine însăți și curajul de a spune cu voce tare: „Am nevoie de ajutor”.
Nu suntem învățați să facem asta. Eu, personal, sunt o femeie perfecționistă și mă critic enorm. Dar tocmai pentru că îmi doresc să fiu un exemplu pentru oamenii care mă urmăresc și vreau ca ei să învețe ceva real de la mine, vreau să transmit tocmai asta: am învățat să cer ajutorul când nu mai pot. În momentul în care recunoști adevărul despre starea ta de neputință temporară, atunci începe cu adevărat vindecarea.
Tu și Bogdan Medvedi sunteți împreună de ani buni. Cum reușiți să păstrați un echilibru între viața personală, cea profesională și ceea ce expuneți online?
Învățăm din mers și, sincer, nu e întotdeauna ușor. Faptul că ne-am maturizat profesional împreună și că suntem implicați unul în cariera celuilalt este un dar, dar și o mare provocare. E minunat să ai lângă tine un om care înțelege exact ritmul și stresul industriei, însă sunt și zile în care oboseala de pe set se transferă direct în sufrageria noastră.
Online-ul adaugă o dimensiune interesantă. Noi postăm foarte multe videouri în care jucăm roluri sau facem sketch-uri cu scopul de a aduce un zâmbet oamenilor, iar uneori suntem luați mult prea în serios. Oamenii văd acele fragmente și cred că știu întreaga poveste.
Tocmai de aceea, încercăm să fim cât mai onești cu comunitatea noastră. Prin seria de videouri în care postăm citate și gânduri mai profunde, am vrut să transmitem că în viața noastră nu e întotdeauna soare. Au fost și zile grele, au fost momente de cumpănă, dar alegem să spunem asta pentru că la o relație se lucrează în fiecare zi. Echilibrul nu e o formulă magică pe care am descoperit-o, ci o negociere constantă și o alegere pe care o facem amândoi, zi de zi.
Într-o lume atât de vizuală, care este rutina ta de îngrijire?
Pentru mine, rutina de îngrijire a fost o prioritate dintotdeauna, încă de când eram mică. Am avut mereu ritualul meu: să îmi spăl părul și să îl aranjez, să mă dau cu cremă, mai târziu, să mă machiez. Sunt acțiuni care mă definesc, care îmi aduc o stare de bine și de ordine. Sunt foarte atentă la mine, îmi place să fiu mereu aranjată și pur și simplu nu concep să mă neglijez.
Pe lângă asta, mișcarea face parte integrantă din rutina mea. Este modul prin care îmi trezesc corpul în fiecare zi și îmi setez energia pentru toată ziua. Sunt atentă să mănânc sănătos; de multe ori fac și sacrificii, în sensul că aleg să nu mănânc zahăr chiar dacă îmi e poftă, dar am un citat în minte: „Don’t give up what you want the most for what you want now” – știu că nu e sănătos, așa că mă abțin spre binele meu. Înseamnă că mă respect pe mine și vreau să-mi ating potențialul maxim.
Care este cea mai importantă lecție de viață pe care ai învățat-o și care te ajută atât pe plan personal, cât și profesional?
Că tu ești regizorul absolut al poveștii tale și că rezultatele nu apar dintr-un moment exploziv, ci din gesturi mici, repetate constant. Lecția fundamentală pentru mine a fost să înțeleg că, atât în viața profesională, cât și în cea personală, construiesc zi de zi. Fie că vorbim despre carieră, despre o relație sau despre echilibrul meu mental, nimic nu se menține de la sine – trebuie să pui câte o cărămidă în fiecare zi.
Mi-a rămas adânc întipărită ideea de a mă trata pe mine însămi ca pe propriul meu copil. Cu grijă, cu răbdare și cu dorința pură de a-mi face bine. Încă învăț să nu mă judec atât de repede și să îmi dau voie să cresc fără presiunea perfecțiunii, dar știu sigur că munca de zi cu zi este cea care îmi dă stabilitate.
Trăim înconjurați de zgomot și deadline-uri. Tu unde îți găsești liniștea și echilibrul?
Ca să fiu sinceră, în ultima perioadă sunt mai mult într-o căutare continuă decât într-o certitudine. Nu dețin secretul suprem. Dar am învățat să caut liniștea în lucruri extrem de concrete.
O găsesc în natură, atunci când fac mișcare și simt că mă reancorez în corpul meu, în rugăciune și în momentele în care iau decizia conștientă de a opri telefonul și de a lua o pauză de la absolut tot. Când mă opresc fizic din alergat. Liniștea nu este o destinație la care ajungi și pe care o bifezi, ci mai degrabă o relație pe care trebuie să o construiești și să o întreții cu tine însăți în fiecare zi.
Care este următorul pas care te sperie, dar știi că trebuie să-l faci?
Cel mai tare mă sperie trecerea la următoarea etapă a maturității mele profesionale și personale. Simt că trebuie să las în urmă o anumită versiune a mea, una cu care m-am obișnuit, pentru a face loc alteia noi. Și oricât de mult îmi doresc evoluția, știu că orice început vine la pachet cu teama de necunoscut și pierderea controlului, așa că nu-mi este ușor.
Nu pot pune încă în cuvinte cu exactitate toate detaliile proiectelor care mă scot acum din zona de confort, dar știu cert că această schimbare este inevitabilă. Și, mai presus de orice, absolut necesară pentru sufletul meu.
Ce reprezintă luxul pentru tine?
Timpul. Să am timp pentru mine. Timpul să pregătesc și să mănânc o masă sănătoasă în liniște, timpul să fac mișcare fără să mă uit la ceas, timpul pentru odihnă fără sentimentul de vinovăție. Acestea sunt lucruri fundamentale, simple, care devin din ce în ce mai rare atunci când trăim într-o cursă contracronometru. Pentru mine, luxul se traduce în privilegiul de a nu te grăbi.
Ce proiecte sau direcții noi vrei să explorezi în următorii ani și cum îți propui să îți extinzi impactul creativ și personal?
Am învățat pe pielea mea să nu mai vorbesc prea mult despre planuri înainte să se întâmple. Anul 2025 a fost un an plin cu lecții dure și chiar cu dezamăgiri, în special legate de anumite relații din industrie. Am înțeles că nu toți oamenii se bucură sincer pentru munca și evoluția ta și că, de multe ori, e mai bine să construiești în liniște deplină. Așa că acum aleg să las strict acțiunile să vorbească pentru mine.
Ce pot să vă spun este că lucrez la foarte multe proiecte noi, toate ancorate profund în domeniul artei. Am multe visuri de împlinit. Dincolo de ceea ce fac pentru mine, vreau să îmi folosesc vocea și platforma pentru a-i încuraja pe oameni să își urmeze cu încăpățânare visurile. Să muncească enorm, să treacă peste dezamăgiri și, mai ales, să creadă în ei înșiși. Ăsta aș vrea să fie impactul meu, o doză reală de curaj pentru oricine mă privește.
