Expoziția „Vivienne Westwood & Jewellery” ajunge în Europa

Scris de Cătălina Teodorescu
Publicat la data de: 12-06-2026

în: Art & Design

Vivienne Westwood

Expoziția „Vivienne Westwood & Jewellery”, o retrospectivă asupra rolului pe care bijuteriile l-au jucat în universul creativ al lui Dame Vivienne Westwood, aterizează în Europa. Expoziția a avut un debut de succes în Shanghai, Noua Zeelandă și Chengdu, iar acum își continuă turneul în Asia și Australia, precum și pe teritoriul european. Momentan, expoziția poate fi vizitată în Lisabona până pe data de 15 iulie 2026, urmând să fie anunțat în cel mai scurt timp care va fi următorul oraș în care va ajunge începând cu luna iulie.

Vivienne Westwood expoziție

Bijuteriile au jucat un rol extrem de important în universul creativ al lui Vivienne Westwood (n. 1941 – d. 2022), una dintre cele mai influente creatoare de modă ale ultimei jumătăți de secol. Expoziția „Vivienne Westwood & Jewellery” explorează modul în care bijuteriile au fost folosite în moduri subversive și neconvenționale pentru a completa povestea pe care creatoarea își dorea să o spună prin colecțiile ei vestimentare.  

Vivienne Westwood expoziție

Este pentru prima dată când mai bine de 600 de piese din arhiva brandului Vivienne Westwood, alături de haine și accesorii, sunt dezvăluite publicului în cadrul unei colecții curatoriate. Fiecare piesă este prezentată individual în câte un display separat, înconjurată de look-uri de pe podium, colaje grafice și vizualuri din istoria brandului (campanii publicitare, scurtmetraje, filmări de runway etc), oferind vizitatorilor o perspectivă unică asupra lumii lui Vivienne Westwood. Aceșia sunt purtați în timp din anii 1980, când Westwood și-a început activitatea în domeniul modei, până în momentul decesului său.

Vivienne Westwood expoziție

Expoziția se întinde pe mai multe camere, fiecare dedicate unei tematici separate și câte unei decade, de la originile punk până la simbolistica unor elemente precum iconicul glob devenit o emblemă a brandului.

Vivienne Westwood expoziție


Secret Link