Inițial de profesie arhitectă, Tetiana Chorna s-a aventurat în designul de bijuterie mai întâi ca hobby, pe care ulterior l-a transformat în focusul său principal în 2010, când și-a lansat brandul omonim. Conflictul din Ucraina, țara sa de origine, i-a afectat viața, dar și modul în care abordează procesul creativ. Bijuteriile Tetianei documentează, astfel, vremurile actuale și impactul lor asupra existenței umane, totul într-o manieră care pune în centru emoțiile și frumusețea momentelor efemere.
Cum simți că îți influențează experiența în arhitectură parcursul carierei în domeniul designului de bijuterie?
Educația mea în domeniu arhitecturii și experiența profesională de 13 ani au avut un impact profund asupra modului meu de gândire ca artistă. Arhitectura m-a învățat să privesc un obiect nu numai ca atare, ci să înțeleg cum a fost construit, cum există în spațiul tridimensional, și cum interacționează cu oamenii. Când eram studentă la Academy of Arts, unul dintre profesorii mei de istorie a artei spunea că arhitectura este probabil singura formă de artă care nu evocă emoții. Spunea asta ca să provoace reacții, cu siguranță, însă eu am luat-o, se pare, ca pe o provocare personală de a demonstra contrariul.
De atunci, a fost mereu foarte important pentru mine să creez lucruri care evocă emoții. Nu neapărat unele pozitive – emoția poate fi anxietate, ironie, dezgust, sau, dimpotrivă, tandrețe, admirație, sau dorința de a arunca o privire mai atentă. Fără emoție, arta este moartă pentru mine. Arhitectura m-a făcut de asemenea să realizez că geometria și formele geometrice nu sunt suficiente pentru mine în bijuterie. Mă plictisește să mă concentrez doar pe asta.
Cât de mult ți se pare că îți folosești skill-urile de arhitectură pentru a crea bijuterii?
Destul de mult, deși pentru privitor s-ar putea să nu fie ceva vizibil. Arhitectura m-a învățat să gândesc spațial și structural, să înțeleg echilibrul, proporțiile, centrele gravitaționale și modurile în care obiectele interacționează cu corpul uman. Pentru mine nu este suficient ca o piesă de bijuterie să arate interesant. Ce contează e cum se așază pe corp, cum se mișcă odată cu persoana care o poartă, cât de durabilă este și dacă ideea inițială este ceva ce poate prinde într-un final o formă fizică.
Însă în mod paradoxal, cunoștințele mele tehnice mi-au oferit mai multă libertate. Rareori încep prin a mă gândi „Cum pot folosi oare tehnologia care îmi e familiară?”. Mai întâi se formează ideea în mintea mea, iar abia apoi caut o modalitate de a o aduce la viață prin materiale. Probabil trăsătura mea cea mai „de arhitect” e că las artista din mine să se gândească la orice, apoi inginera din mine trebuie să găsească un mod de a aduce ideea la realitate.
Ce te-a inspirat să începi să creezi bijuterii și să transformi asta într-o carieră?
A început cumva ironic. Când m-am căsătorit, eu și soțul meu ne-am mutat din centul Kievului într-un cartier rezidențial, iar eu am detestat instant tot ce mă înconjura în locul acela. Am început să creez bijuterii inspirate de toate lucrurile din jurul meu care mă deranjau. Cumva, faptul că le validam existența mă ajuta să mă acomodez cu noul mediu în care mă găseam. Guri de canal, structuri industriale, ferestrele blocurilor pe timp de noapte, semnele de circulație, gumele de mestecat lipite de stâlpi de iluminat – toate au servit ca inspirație pentru piese de bijuterie.
La vremea respectivă, tot procesul mă captiva. Începusem să îmi vânez propriile triggere, să observ tot ce era straniu, urât sau absurd, și să transform toate acestea în ceva frumos, ceva ce vreau să port. Timp de multă vreme, am continuat să activez ca arhitect și să creez bijuterii simultan, însă am realizat că trebuie să fiu sinceră cu mine. La un moment dat, toate gândurile mele se învârteau în jurul bijuteriilor, nu mă mai gândeam deloc la arhitectură. Așa am transformat un hobby într-o profesie. Însă pentru mine rămâne, în primul și în primul rând, o pasiune.
Vorbești adesea despre cum războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei te-a afectat. Ne poți spune puțin despre cum simți că ți s-a schimbat viața și perspectiva asupra ei prin prisma acestui conflict?
Abia când m-am trezit în mijlocul războiului am realizat că e imposibil să îți imaginezi acest scenariu fără să îl fi trăit. Ba chiar încă nu sunt sigură că l-am înțeles. Inițial, ca să procesez șocul, am încercat să privesc totul ca pe o provocare artistică. Lucrările mele au devenit un studiu de caz asupra stării de război. Sunt un mod de a traduce frica, extenuarea și absurditatea a tot ceea ce se întâmplă într-o formă fizică. Creativitatea mă ajută nu numai să experimentez aceste emoții, ci și să le observ.
Pe timp de război, totul se simte mai intens. Nu știi ce urmează să ne întâmple în următorul moment, și dintr-o dată devii conștient de natura limitată a timpului. Apare o nevoie aproape fizică de a verbaliza ce e important pentru tine înainte să fie prea târziu. Iar eu am atât de multe de spus.
Vreau să documentez experiența aceasta pentru cei care trec prin ea alături de mine, pentru cei ce nu știu cum este să treci prin ea, și poate pentru cei care îmi vor vedea munca peste mulți ani de acum înainte, pentru a rămâne nu doar cu realitatea unui război, ci și cu o urmă a unei persoane care l-a experimentat.
Povestește-ne puțin despre ce te inspiră în ultima vreme.
Mă inspiră mereu tot ceea ce mă înconjoară, pentru că nu pot pur și simplu să creez piese care sunt numai frumoase și atât. Bijuteriile mele sunt o reflexie a ceea ce se întâmplă în jurul meu. În momentul de față mă mișcă în mod special modul în care războiul se strecoară în viețile noastre de zi cu zi și devine o parte a existenței cotidiene. În același timp, mă inspiră faptul că, pe fondul distrugerilor, noi lucruri încep să aibă însemnătate, iar amintirile și speranța sunt conservate.
În colecția „Flower from the Ashes”, aceste reflectări au luat forme florale – am turnat bucăți din plante reale în metal provenit de la cartușe de gloanțe. Seamănă cu butonierele de pus în piept la ocazii speciale, dar materialul din care sunt făcute le dă o cu totul altă semnificație. Pentru mine, florile devin un soi de ierbar metalic care documentează vremurile actuale. Prin ele, vreau să mențin vie forma reală a plantelor din Ucraina, să îngheț în timp frumusețea lor. În același timp, materialul – metalul cartușelor de gloanțe – conservă amintirea vremurilor prin care trecem.
Tetiana Chorna participă la cea de-a șaptea ediție Romanian Jewelry Week, care are loc între 30 septembrie și 4 octombrie 2026 (mai multe detalii aici).
