Louis Vuitton a transformat una dintre cele mai avansate biciclete de curse ale producătorului italian Pinarello într-un obiect de excepție. Dogma F x Louis Vuitton a fost creată în colaborare cu Pinarello și a fost concepută de Pharrell Williams, care a prezentat-o în cadrul show-ului Louis Vuitton Men’s Spring-Summer 2027 de la Paris.
Modelul bicicletei este Pinarello Dogma F, platforma emblematică a producătorului italian pentru ciclismul rutier de performanță. Însă, Dogma F x Louis Vuitton introduce o serie de detalii atent concepute, care transformă bicicleta într-un obiect de lux destinat colecționarilor.
Cadrul, tija de șa și roțile cu trei spițe adoptă o paletă cromatică exclusivă a casei de modă, în timp ce furca și cockpitul beneficiază de un finisaj distinctiv cromat. Șaua și ghidonul sunt îmbrăcate în piele, aducând limbajul vizual al casei de modă chiar în punctele de contact dintre ciclist și bicicletă.

Bicicleta este construită în jurul unei platforme de curse din fibră de carbon și cântărește aproximativ 7,3 kilograme. Cadrul este realizat din fibră de carbon TorayCa M40X, un tip de carbon avansat utilizat la bicicletele de curse de elită, deoarece asigură ușurința, rigiditatea și reacția rapidă a cadrului. Avantajul său tehnic provine și de la sistemul Shimano Dura-Ace Di2, care permite schimbarea electronică a vitezelor prin simpla apăsare a unui buton.
De la ghidonul și șaua îmbrăcate în piele Louis Vuitton până la roțile spectaculoase cu trei spițe de la Princeton CarbonWorks, această bicicletă păstrează caracterul unei biciclete de șosea concepute pentru competiție, dar integrează codurile estetice asociate Louis Vuitton.

„Fiecare detaliu reflectă o dedicație pentru excelență și un angajament de a crea obiecte de o frumusețe și o atractivitate excepționale. Această creație unică reprezintă un manifest al intersecției dintre sport, cultură, design și lux, îmbinând armonios căutarea neobosită a performanței de înalt nivel a mărcii Pinarello cu măiestria artistică unică și viziunea creativă care caracterizează pe Pharrell Williams și Louis Vuitton”, a transmis compania italiană printr-un comunicat.
Louis Vuitton a confirmat că Dogma F x Louis Vuitton va intra în colecția sa de creații excepționale și va fi disponibilă exclusiv pe site-ul brandului.