Weekendul trecut a avut loc nunta artistei Dua Lipa și a actorului Callum Turner. Cei doi s-au căsătorit în Palermo, într-o suită de evenimente care s-au întins pe trei zile. Festivitatea s-a deschis cu o cină intimă vineri seara, la care Dua a purtat o rochie din piele albă cu aplicații din pene, sub semnătura brandului Bottega Veneta. La brunch-ul care a avut loc duminică, post-nuntă, Dua a purtat o rochie transparentă Chloé din dantelă florală.

Look-ul principal al weekendului a fost însă rochia de mireasă pe care artista a purtat-o la ceremonia ce a avut loc sâmbătă. Este vorba despre o rochie Chanel realizată special pentru ea, prima piesă haute couture Chanel sub direcția creativă a designerului Matthieu Blazy creată pentru ceea ce brandul numește „o prietenă a casei”. Mai precis, este prima dată de la venirea lui Blazy la cârma Chanel când aceștia colaborează direct cu o personalitate îndeaproape asociată cu imaginea lor, pentru a-i crea o ținută couture ce nu face parte din colecția oficială Chanel haute couture prezentată pe podium, ci este complet custom made.

Dua Lipa și Matthieu Blazy au gândit împreună designul rochiei, care a fost apoi pusă cap la cap în totalitate manual în atelierul istoric Chanel de pe Rue Cambon din Paris, cu ajutorul a mai multe alte ateliere cu care brandul colaborează pentru detalii artizanale. Circa 480.000 de mărgele au fost cusute manual pe suprafața rochiei de către artizanii Atelier Montex, alături de o broderie trompe l’oeil cu pietre prețioase cusute manual de artizanii Atelier Lesage, realizată pe parcursul a 1.155 de ore.

Look-ul a fost completat de un voal cu o trenă impresionantă de doi metri, brodată cu circa 25.000 de pene, cusute manual în atelierul Lemarié. Toți acești specialiști sunt maeștri artizani cu care brandul Chanel colaborează de multă vreme încoace pentru realizarea pieselor couture.

Pantofii artistei au fost de asemenea custom made. Dua a purtat o pereche de pantofi din satin creați de Massaro, un label de încălțăminte cu o istorie de aproape un secol și jumătate. Callum Turner a purtat la rândul său un look custom made – un frac Louis Vuitton cu siluetă clasică.

