
Porsche Service Center Timișoara a deschis oficial noul spațiu dedicat clienților, după lucrări ample de amenajare menite să alinieze această zonă la noua identitate de marcă Porsche. Recepția amplă este gândită pentru a oferi clienților mai mult decât suport de service, devenind și un loc de întâlniri, discuții, schimb de impresii la o cafea pentru comunitatea Porsche din vestul țării și un loc unde aceștia să se poată consulta cu specialiștii mărcii și cu alți clienți.
„Porsche Service Center Timișoara este o parte foarte importantă a rețelei PIA, deservind clienții noștri din zona de vest a țării”, a spus Alin Tapalagă, CEO Porsche Inter Auto România, importatorul oficial Porsche. „Service-ul este deschis din octombrie 2009, astfel că ne-am dorit să primească un upgrade la cele mai înalte standarde. Nu mai este nicio diferență astăzi între acest service și orice alt service Porsche deschis recent, în orice alt mare oraș al lumii, atât din punctul de vedere al designului, cât și al dotărilor”.
Porsche Service Center Timișoara este găzduit de Porsche Timișoara, al doilea centru al Porsche Inter Auto România în țară, după cel de la București, unde compania comercializează mașini noi marca Audi, Škoda, Cupra, mașini rulate prin Das WeltAuto, și deservește prin ateliere de service mărcile de mai sus, dar și Porsche, Volkswagen și Volkswagen Autovehicule Comerciale.
„De 15 ani, Timișoara reprezintă un pilon important pentru marca Porsche în România – un loc în care automobilele clienților noștri din vestul țării, tot mai numeroși de la un an la altul, beneficiază de îngrijire la standardele recunoscute Porsche”, spune și Adrian Pascu, Director Executiv Importator Porsche. „Acoperirea națională la cele mai înalte standarde este foarte importantă pentru noi. Am inaugurat recent al treilea centru de service din țară, Porsche Service Center Iași, împreună cu partenerul nostru local, Apan Motors Iași, am modernizat Porsche Service Center Timișoara și am demarat proiectul pentru deschiderea unui nou centru Porsche în Cluj”.
Specialiști de service de la Porsche Service Center Timișoara sunt pregătiți în permanență, cu traineri din țară și din străinătate, pentru a oferi clienților din vestul țării servicii la cele mai înalte standarde de calitate, folosind echipamente de ultimă oră, dotate cu cele mai noi tehnologii.
„În acești 15 ani, am văzut cum comunitatea Porsche din Timișoara și din împrejurimi crește permanent. Dacă la început vedeam un client Porsche o dată la două-trei zile, acum avem o medie de 10 mașini pe zi pe care le primim în atelierele noastre de service pentru lucrări de întreținere sau reparații. Această creștere importantă și constantă din ultima vreme a justificat construcția acestui spațiu destinat exclusiv mărcii din Stuttgart. Avem acum aici, la Timișoara, o locație House of Dreams, care corespunde noilor norme de design Porsche”, spune și Dragan Popadici, Director Executiv Porsche Timișoara. „Prioritatea numărul 1 pentru noi a fost întotdeauna oferirea celor mai bune și competente servicii clienților noștri, iar acum ne bucurăm că vom continua să facem asta dintr-un spațiu cu straie noi, modern și primitor”.
De la începutul anului 2024 și până în prezent, peste 1.000 de automobile cu serii unice au trecut pragul Porsche Timișoara, iar atelierele de service au înregistrat peste 3.000 de vizite ale clienților Porsche.