Bugaboo și Stella McCartney au realizat în colaborare o colecție de cărucioare în ediție limitată. Cele trei modele îmbină estetica distinctivă a designerului britanic și perspectiva sa asupra designului responsabil. Colecția a fost lansată la nivel global pe 15 septembrie și include modelele Bugaboo Fox 5 Renew, Dragonfly Plus și Butterfly 2 Plus, alături de o serie de accesorii coordonate.
Colecție este inspirată de Falabella, geanta emblematică a lui McCartney, al cărei nume vine de la poneiul pe care designerul l-a avut în copilărie. Cel mai recognoscibil detaliu al acesteia, lanțul cu margini tăiate în formă de diamant, inspirat de zăbala unui cal, a fost integrat în copertinele cărucioarelor. Medaliile vintage aurii și țesăturile cu monograma Stella McCartney sunt, de asemenea, utilizate în întreaga colecție. Cărucioarele sunt finisate în nuanța Tobacco Brown, cu accente Saddle Brown din alternative vegane la piele.

Cele trei modele de cărucioare răspund unor nevoi diferite ale vieții de zi cu zi. de exemplu, Fox 5 Renew este căruciorul de dimensiuni mari, care este destinat tuturor tipurilor de teren, Dragonfly Plus este conceput pentru mediul urban, în timp ce Butterfly 2 Plus oferă o variantă mai compactă, potrivită pentru călătorii, și beneficiază acum de o poziție complet întinsă pentru un plus de confort. Fiecare model păstrează ingineria și funcționalitatea consacrate ale Bugaboo, integrând în același timp limbajul vizual creat de Stella McCartney pentru această colaborare.
Colecția include și o serie de accesorii printre care se numără o geantă tote și un sac pentru picioare, precum și mănuși asortate pentru părinți și copii, create exclusiv pentru această colaborare. La fel ca în cazul cărucioarelor, accesoriile sunt realizate în paleta Tobacco Brown și includ detalii inspirate de Falabella.

Colecția a fost realizată din materiale textile ce au fost realizate din poliester reciclat obținut din sticle de plastic și sunt colorate printr-o tehnologie de vopsire fără utilizarea apei, în timp ce componentele metalice combină materiale de origine bio cu aluminiu reciclat. Bugaboo și Stella McCartney prezintă aceste alegeri ca parte a unui angajament comun pentru utilizarea unor materiale mai responsabile, fără a face compromisuri în privința durabilității și a funcționalității cotidiene.
Campania de promovare a colecției o are în prim-plan pe modelul și antreprenoarea britanică Poppy Delevingne, care apare alături de copilul său într-o serie de imagini realizate în decoruri naturale. Delevingne este fotografiată alături de cărucioare în decoruri naturale și poartă piese din colecția Stella McCartney Autumn 2026, printre care se numără paltoane cu croială precisă, articole din tricot și denim din bumbac organic.

„Ca mamă, îmi doresc ca lucrurile pe care le creez să reflecte lumea pe care vreau să o construiesc. Colaborarea cu Bugaboo a venit firesc, deoarece este un brand care împărtășește angajamentul nostru pentru inovație și responsabilitate. Această colecție este destinată tuturor mamelor care își doresc să-și aducă propria individualitate și latura ludică în experiența maternității”, spune Stella McCartney.
Bugaboo x Stella McCartney Special Edition este disponibilă în cantități limitate pe Bugaboo.com și la anumiți retaileri din întreaga lume. Fox 5 Renew are un preț de 1.980 de dolari, Dragonfly Plus costă 1.780 de dolari, Butterfly 2 Plus are un preț de 725 de dolari, iar accesoriile pornesc de la 125 de dolari pentru mănuși și ajung la 245 de dolari pentru sacul de iarnă.