Pernod Ricard lansează Skrewball Peanut Butter Whiskey în România

Scris de Andrei Dimulescu
Publicat la data de: 23-06-2025

în: Lifestyle

Pernod Ricard lansează Skrewball Peanut Butter Whiskey

Pernod Ricard lansează pe piața românească Skrewball Peanut Butter Whiskey, un sortiment de whiskey multipremiat, care a redefinit standardele de vânzări pe toate piețele în care a pătruns. Pernod Ricard își completează astfel portofoliul de băuturi spirtoase premium cu un brand care se adresează celor care caută experiențe autentice și neconvenționale.

Încă de la lansarea sa în 2018, Skrewball Whiskey a fost imediat apreciat de public, a devenit preferatul starurilor de la Hollywood și a ajuns pe rafturile magazinelor la nivel național din cele 50 state ale SUA în mai puțin de 12 luni. 

Expansiunea internațională a Skrewball a început în 2020 în provinciile din Canada, Caraibe și Puerto Rico. A devenit rapid una din cele mai apreciate băuturi la nivel național, cu o creștere de 1.976% a vânzărilor de retail în 2021, și a depășit pragul de 1 milion de cutii standard de 9 litri vândute în al treilea an pe piață, cu o cifră de peste jumătate de milion de cutii vândute doar în 2022. 

„De la o idee considerată „nebună” de mulți, Skrewball a devenit un simbol al bucuriei de a fi diferit. Suntem deosebit de entuziasmați să aducem această experiență unică în România, o țară cu o cultură vibrantă și oameni deschiși la nou. Am găsit în Pernod Ricard un partener puternic cu care împărtășim aceleași valori și principii de business, o echipă cu spirit antreprenorial și un know-how extins, cu o deschidere constantă spre inovație. Sperăm ca Skrewball să devină rapid parte din momentele voastre de fericire și de prietenie, să vă inspire să vă îmbrățișați propria latură neconvențională”, a declarat Steve Yeng, fondatorul Screwball Whiskey. 

Skrewball este apreciat pentru combinația sa unică de whisky și unt de arahide. Oferă un amestec neașteptat de arome dulci și sărate, cu note proeminente de arahide și popcorn care se încheie cu un finisaj catifelat și plăcut. 

Skrewball este un brand care reprezintă un stil de viață care valorizează autenticitatea, individualitatea și diversitatea și reunește oameni cu perspective, experiențe și preferințe diferite. Prin această abordare, Skrewball demonstrează că diferențele ne pot aduce împreună. 

În martie 2023, Pernod Ricard, lider global în vinuri și băuturi spirtoase, a preluat o participație majoritară în Skrewball, recunoscând potențialul whiskey-urilor aromate premium de a impulsiona creșterea categoriei generale de whiskey și apreciind compatibilitatea Screwball cu strategiile orientate către consumator ale companiei. 

„Consumatorii români sunt din ce în ce mai interesați de băuturi unice și premium, astfel integrarea Skrewball în portofoliul nostru a venit ca o completare naturală a brandurilor Pernod Ricard România. Am fost tot timpul deschiși către inovație, un factor esențial în dezvoltarea noastră constantă și consolidarea poziției de lider în industrie. Avem o atitudine agilă și, la fel ca noul whiskey din portofoliul nostru, ne adresăm tuturor consumatorilor, pentru că Skrewball este o băutură versatilă, ușor de apreciat și pe gustul tuturor”, a declarat Doina Alexandru, Director General Pernod Ricard România. 

Skrewball Whiskey este disponibil în România din 12 iunie 2025 și poate fi găsit deja în rețeaua HoReCa la nivel național și vizează extinderea pe canalele e-commerce în perioada următoare. 

Skrewball Whiskey a fost adus în România ca urmare a discuțiilor inovatoare cu North American Distileries. Această lansare reprezintă un pariu important pentru piața de whiskey din România, fiind un flavour care își propune să recruteze o nouă categorie de clienți și un whiskey „easy to drink, easier to love”, care poate fi consumat chiar și de cei care nu beau whiskey.