Selfridges a dezvăluit un club privat în Londra

Scris de Andrada Arsenie
Publicat la data de: 20-04-2026

în: Lifestyle

Selfridges

Selfridges a prezentat 40 Duke, un concept de retail privat, bazat pe invitație, care redefinește personal shopping-ul sub forma unei experiențe culturale și sociale extinsă.

Noul spațiu se află la etajele superioare ale magazinului flagship de pe Oxford Street și se întinde pe o suprafață de aproximativ 2.300 de metri pătrați. Clubul este rezervat celor mai exclusivi membri ai programului de loialitate, inclusiv clienților de top „Very Very Selfridges Persons”. Accesul se face printr-o intrare discretă de pe Duke Street, iar proiectul reprezintă cea mai importantă investiție a companiei din ultimul deceniu.

40 Duke este conceput ca un spațiu hibrid care îmbină retailul, ospitalitatea și cultura. Spațiul include 24 de studiouri private de shopping, un restaurant, un bar, o sală de dining privat, o terasă, o galerie, spații de tratamente de beauty și zone dedicate evenimentelor.

„Încercăm să conectăm oamenii la cultura din spatele produsului”, a declarat Will Wyness, director creativ la Selfridges.

Designul interior a fost realizat de Nice Projects în colaborare cu echipele interne Selfridges. Arhitecții au folosit materiale speciale precum marmura, pluta, travertinul și oțelul inoxidabil, iar textilele de la Pierre Frey și covoarele de la Christopher Farr creează o atmosferă stratificată. O instalație de iluminat cinetic semnată de Studio Élémentaires și un parfum ambiental creat împreună cu Perfumer H contribuie la experiența imersivă.

Mobilierul provine de la nume internaționale de design precum Cassina, De Sede și Tacchini, multe dintre piese fiind disponibile pentru achiziție. Totodată, a fost creată și o componentă artistică, care a fost curatoriată de Matt Williams de la Camden Art Centre și cuprinde peste 30 de lucrări comandate special pentru acest spațiu.

Selfridges

Fiecare dintre cele 24 de suite private este concepută individual, cu estetici variate – de la minimalism discret la palete mai expresive. Serviciile rămân însă esențiale și includ piese made-to-measure, acces anticipat la colecții și un nivel ridicat de personalizare.

În plus, 40 Duke are și o componentă ospitalieră. De aceea a creat Club Lounge, care este operat în parteneriat cu Cellar Society. Acesta este primul restaurant permanent al acestui grup și include un bar cu 16 locuri, o sală de dining privat și o terasă exterioară mobilată cu piese arhivistice semnate de Gio Ponti și Charlotte Perriand. Spațiul este gândit pentru vizite extinse, unii clienți fiind așteptați să petreacă zile întregi în interiorul său.

Accesul la 40 Duke se obține prin statutul tău în cadrul programului de fidelitate Selfridges. Consumatorii care au statutul VVSP (Very Very Selfridges Person) au acces deplin la club, iar pentru a obține acest titlu, trebuie să acumulezi peste 400 de „chei”, care se acordă pentru fiecare 50 de lire sterline cheltuite în magazinul universal, la restaurantele sale sau la participarea la alte evenimente.


Secret Link