Hisense a creat un videoproiector 4K cu un design luxos și performanțe de top

Scris de Marinake
Publicat la data de: 07-10-2026

în: Lifestyle

Hisense a anunțat lansarea noului videoproiector Vidda C2 Ultra, un dispozitiv ce transformă echipamentul audio-video într-o piesă sculptată de design interior. Elementul central al noului model îl reprezintă gimbal-ul realizat dintr-un aliaj metalic în nuanță rose-gold, conceput să ofere o orientare fluidă la 360 de grade pe orizontală și 135 de grade pe verticală.

Designul carcasei combină suprafețele metalice cu inserții elegante, eliminând liniile utilitare specifice proiectoarelor convenționale. Mecanismul integrat permite proiectarea pe orice suprafață, inclusiv pe tavan, în timp ce sistemul optic ajustează automat focalizarea, corecția keystone și evită obstacolele de pe perete fără a necesita reglaje manuale din partea utilizatorului.

La capitolul performanță vizuală, Hisense Vidda C2 Ultra folosește o sursă de lumină TriChroma cu triplu laser RGB, are rezoluție 4K și o luminozitate mare de 3.000 de lumeni ANSI. Dispozitivul acoperă 110% din spațiul de culoare BT.2020 și oferă suport pentru formatele HDR10+ și Dolby Vision, garantând un nivel profund de contrast și o acuratețe cromatică de clasă cinematografică. Experiența este completată de un sistem audio integrat dezvoltat în colaborare cu JBL, dotat cu difuzoare stereo și procesare sonoră Dolby Atmos. Poziționat ca o piesă de accent pentru livingurile moderne, noul proiector Hisense Vidda C2 Ultra este disponibil și în România la prețul de 10.999 LEI.


Secret Link