Elegantă, echilibrată și cu o prezență constantă pe micul ecran, Simona Țăranu este una dintre vocile familiare ale jurnalismului sportiv din România, un nume care și-a construit cariera cu discreție, dar și cu multă rigoare și consecvență. Cu o formare în zona cinematografiei și o trecere firească spre televiziune, ea a devenit, în timp, o prezență apreciată în cadrul știrilor sportive, remarcându-se prin profesionalism și naturalețe în fața camerelor. Dincolo de parcursul profesional, drumul său nu a fost lipsit de provocări și momente de redefinire personală, care au contribuit la conturarea unui echilibru greu câștigat. Am descoperit-o pe Simona într-un interviu sincer în care ne-a vorbit despre începuturi, despre alegerile care i-au schimbat direcția, dar și despre lecțiile profunde care au ajutat-o să se regăsească.
Cum au arătat începuturile tale în presă și ce te-a făcut să alegi acest drum?
Dorința de a face ceva cu totul și cu totul deosebit, de a avea o activitate profesională pe care să o îndrăgesc în permanență, care să îmi stârnească curiozitatea constant și să nu o simt ca pe o muncă. Dintotdeauna am fost fascinată de lumea televiziunii și a cinematografiei și mi-am dorit să fac parte dintre cei care creează și dau viață poveștilor. Am terminat Facultatea de Regie de Film și Televiziune, însă nu am reușit să îmi găsesc locul în cinematografie, deși este o lume fascinantă. Proiectele sunt pe termen limitat, iar eu aveam nevoie de un venit constant. Era momentul să mă desprind financiar de părinții care m-au susținut și au crezut în mine, astfel că m-am îndreptat către televiziune. Ca orice început, firește că nu a fost ușor. Ceea ce se vede la televizor este doar produsul finit.
Îți mai amintești momentul sau contextul în care ai făcut trecerea de la presă generalistă către presa sportivă?
Am început ca prezentator de știri generaliste. Nu mi-a fost deloc ușor, mai ales pentru că veneam din lumea cinematografiei și îmi doream să continui pe platourile de filmare. Primii doi ani au fost plini de provocări. Primul job, un domeniu nou și, într-o anumită măsură, necunoscut pentru mine. Multă rigoare, studiu și pregătire pentru a reuși să mă ridic la nivelul colegilor. Norocul de a avea alături profesioniști remarcabili nu îți garantează succesul dacă nu te implici pe măsură. Și am sacrificat tot: timp liber, familie, prieteni, hobby-uri, concentrându-mă exclusiv pe dezvoltarea profesională.
Timp de doi ani am evitat să trag concluzii, însă nu eram mulțumită de activitatea mea profesională și nici de mine. Nu mă regăseam, nu simțeam că este drumul pe care vreau să îl urmez. Parcursul meu a luat o altă direcție în momentul în care o colegă de la sport s-a mutat din țară, iar atunci a încolțit ideea de a face trecerea de la știri generaliste la sport. Am cântărit decizia, m-am sfătuit cu familia și colegii apropiați și… iată-mă și astăzi aici! (Zâmbește – n.red.)
Înainte să devii jurnalist sportiv, cât de prezent era sportul în viața ta?
Nu la un nivel intensiv. Am practicat tenis timp de doi ani, am fost prezentă la toate orele de sport din școală și adoram handbalul. Însă nu sunt o persoană fanatică. Sportul ne aduce împreună, ne unește, înseamnă sănătate și un adevărat stil de viață. Aș spune că este o limbă comună, indiferent de țară, rasă sau preferințe. Îmi place să merg și pe stadioane, nu pentru a susține o anumită echipă, ci pentru spectacolul în sine pe care îl creează acest fenomen. Zeci de mii de oameni care cântă la unison și împărtășesc aceeași energie… greu de exprimat în cuvinte. Trebuie trăit!
Dacă te uiți la presa de sport din România, ce crezi că îi lipsește cel mai mult?
Actorii principali – sportivii români, în număr cât mai mare. Cei care ne fac cinste, pe care să îi urmărim, care să producă bucurii și speranțe. Românii simt nevoia să se identifice cu sportivi care duc țara pe culmile succesului. Presa se resimte în lipsa unor astfel de ambasadori. Nivelul sportului din România nu este unul extraordinar și, implicit, suntem și noi afectați.
Se pun întrebări, se caută răspunsuri, însă de multe ori ne învârtim în cerc, într-o rutină. Iar presa scrisă este pe cale de dispariție, din motive ușor de înțeles. Online-ul ocupă un loc tot mai important în viața fiecăruia. În alte state europene, presa scrisă face parte din cultură, dintr-un ritual – este consumată, apreciată și susținută.
Care au fost cele mai dificile provocări din cariera ta și cum te-au schimbat ele ca om?
Începutul, cu siguranță. Un domeniu necunoscut, plin de provocări. O astfel de experiență te schimbă, te formează. Dacă privesc în urmă, o văd ca pe o călătorie inițiatică: maturizare, responsabilitate, rigoare. Fiecare pas a contribuit la omul care sunt astăzi.
Dincolo de provocări, poate cel mai important aspect care m-a făcut să continui este faptul că acest domeniu îți întreține și îți stimulează curiozitatea. Să vrei să fii mai bun, dar să nu încetezi niciodată să cauți răspunsuri.
Pe lângă cariera de jurnalist, ești prezentă și în mediul online. Te-a ajutat experiența din televiziune în crearea conținutului pentru social media?
M-a ajutat facultatea și m-au ajutat materiile studiate, precum editarea video. Desigur, și televiziunea a contribuit, mai ales în ceea ce privește exprimarea liberă, naturală, dar și ca sursă de inspirație. Cred că cea mai mare provocare în online este să fii tu însăți.
Ești alături de soțul tău încă din adolescență. Care este secretul unei relații de lungă durată?
O căsnicie nu este ușoară. Este o investiție. Nu este un loc din care doar vii să iei, ca un „potir” cu beneficii infinite. Dacă neglijăm acest aspect, nu trebuie să ne mirăm că, la final, nu mai avem nimic în comun.
Așa cum investim în carieră sau într-o pasiune, trebuie să investim și în familie: timp, implicare, răbdare, ascultare, înțelegere și multă dragoste. Noi, de exemplu, încercăm să lăsăm partea profesională la ușă. Timpul liber este despre noi: vacanțe în doi, hobby-uri comune, cât mai puțin social media, mai puține apeluri. Alegem filme, sporturi în aer liber, plimbări cu Wish, cățelul nostru, sau gătim împreună – chiar dacă Florin vine mai mult cu sugestii și susținere morală pe partea culinară. (Râde – n.red.)
În urmă cu șase ani ai descoperit că ai o boală autoimună. Cum ți-a schimbat această veste viața?
Nu am știut la ce să mă aștept și nu am conștientizat cât de mult îmi va schimba viața. Uitându-mă în urmă, parcă ieri am primit acest diagnostic, însă astăzi privesc lucrurile diferit. Dacă nu aș fi fost constrânsă de împrejurări, probabil nu m-aș fi concentrat atât de mult pe starea mea de bine.
Mult timp m-am întrebat de ce ajunsesem în acea situație, de ce nu mă mai simțeam ca un om de vârsta mea: eram mereu obosită, stresată, nu mă odihneam bine, îmi era constant cald, îmi tremurau membrele, iar pulsul era peste limita normală. Era clar că ceva nu era în regulă. Nu știam ce înseamnă să spui „nu”, să pui accent pe odihnă, să prețuiești cu adevărat timpul liber sau să nu mai alergi continuu prin viață.
În urmă cu șase ani am descoperit o afecțiune autoimună a tiroidei. Mi s-a recomandat să nu devin mamă în acea perioadă, din cauza tratamentului necesar, care devine parte din viața ta atunci când ai o astfel de afecțiune. Nu este vorba despre infertilitate, ci despre faptul că organismul meu nu era, în acel context, un mediu potrivit.
Anul trecut am reușit să aduc valorile analizelor cât mai aproape de normal, ceea ce îmi dă speranță și confirmă că noul meu stil de viață a funcționat. Astăzi, odihna nu mai este negociabilă. Evit situațiile conflictuale și oamenii care nu împărtășesc aceleași valori. Vacanțele au devenit o prioritate – timp pentru mine, timp pentru familie, deconectare și dezvoltare.
Am început să fiu atentă la alimentație, la sursa produselor, la nevoile reale ale corpului meu. Un masaj, un tratament facial sau o carte citită în liniște nu mai sunt un răsfăț, ci o necesitate. Să spui „nu”, atunci când simți, nu înseamnă că te abați de la drum, ci că te prioritizezi. Iar până la urmă, cred că despre asta este vorba: să te oprești, să te asculți și să ai grijă de tine.
Cum reușești să jonglezi între televiziune, social media, deplasări și viața personală fără să pierzi direcția?
Acum câțiva ani ți-aș fi prezentat rezultatul analizelor: nu, nu am reușit! Am eșuat în tot ceea ce credeam că înseamnă un parcurs „normal” de dezvoltare. Nu pot face mai mult decât îmi permite organismul… Cele 24 de ore nu îmi erau suficiente și sacrificam timpul pentru mine. De aproximativ doi ani am devenit un om mai echilibrat, vreau să cred. Televiziunea are prioritate, pentru că este pasiunea mea și domeniul în care mi-am dorit să mă dezvolt. Social media este pe plan secund. Îmi limitez timpul petrecut online, pentru că vreau să trăiesc mai mult offline: să simt, să iubesc, să privesc, să ascult.
Încerc să îmbin deplasările la meciurile din campionatele europene cu minivacanțe – câte un city-break care include savoarea bucătăriei locale, plimbări de mână cu soțul meu și momente reale de deconectare.
Care a fost destinația care te-a impresionat cel mai mult?
Încercăm să alegem o altă destinație de fiecare dată când plecăm în vacanță, să ne lăsăm surprinși de locuri noi și să le descoperim cu emoție. Totuși, am revenit nu doar o dată în Caraibe, Bahamas, New York sau California. Ne place mult America, pentru că este mereu surprinzătoare. În fiecare an, în luna ianuarie, plecăm în căutarea verii.
Din Europa, Franța este alegerea noastră din ultimii ani, pentru mâncarea plină de savoare, vinurile aromate, oamenii eleganți și primitori, dar și pentru atracțiile turistice și istoria pe care o întâlnești la tot pasul.
Ce parte din tine rămâne departe de lumina reflectoarelor?
Timpul cu mine și pentru mine. Îmi place liniștea în momentele pe care mi le dedic. Fără televizor, fără social media, fără zgomot. O carte bună, o piesă de teatru sau un spectacol la Operă, o plimbare în parc de mână cu Florin și alături de Wish, cățelul nostru, sau gătitul pentru cei dragi.
Acord timp și întâlnirilor cu prietenii sau conversațiilor cu familia. Îmi doresc echilibru și o viață trăită cât mai mult în offline, cu bune și cu rele.
Ai pus accentul pe importanța momentelor pe care ți le dedici, însă cum arată acestea, mai exact?
Pilates, masaj, rugăciune, citit, gătit, filme, Operă, tratamente faciale – toate fac parte din rutina mea. Și, poate în fruntea listei, planificarea unei noi vacanțe. De multe ori, când soțul meu ajunge acasă de la birou, eu am deja itinerarul pregătit… și un cost estimativ. (Râde – n.red.)
Încerc să mă întorc la natură ori de câte ori am ocazia, să reciclez și să evit risipa. Sunt un om obișnuit care încearcă să trăiască echilibrat.
Cum arată viitorul pe care îl visezi?
Poate sună clișeic, dar sănătatea este o adevărată comoară. Faptul că suntem bine, că cei dragi sunt sănătoși, că avem activități profesionale care ne aduc satisfacție și că ne permitem să călătorim – pentru mine înseamnă că trăiesc ceea ce am visat.
Sunt recunoscătoare, iar dacă voi reuși să mențin acest echilibru, pentru care am plătit inclusiv cu sănătatea, va însemna mai mult decât împlinire. Unele lecții vin ca să te aducă pe drumul corect. Este nevoie de răbdare și de încredere.
