Rancé 1795, Collection Impériale

Scris de Luxury
Publicat la data de: 16-11-2016

în: It happened

Beautik Haute Parfumerie a prezentat Collection Impériale de la Rancé 1795 – creațiile care au marcat istoria parfumeriei mondiale.

Timp de peste 200 de ani, mai mult de zece generații ale familiei Rancé au transmis din tată în fiu secretele frumuseții, arta de a oferi parfumuri cu un rafinament aparte. Rancé este una dintre cele mai vechi familii de parfumieri din lume și cea care, de sute de ani a readus la viață esențele prețioase pe care fondatorul François Rancé le-a dedicat unora dintre cele mai cunoscute figuri ale istoriei. 

2016_rance_hero_horte_68x57_2_darks

În 1795, Francois Rancé a fondat Casa de parfumuri cu același nume, în regiunea Grasse, punând bazele, împreună cu alți câțiva renumiți parfumieri ai vremii, a ceea ce a devenit în timp, locul de naștere al parfumeriei franceze. Rafinamentul și ingeniozitatea lui Rancé au atras atenția lui Napoleon I, care l-a onorat cu titulatura de “parfumierul său preferat”. Esențele deosebite ale parfumierului reprezentau, de fiecare dată, o delicioasă încântare pentru împărat și iubita sa, Josephine. Carisma și povestea acestor personaje sunt transpuse de notele parfumurilor Le Vainqueur și Josephine, înscrise în cartea de aur a istoriei parfumurilor. 

Succesorii lui Francois duc mai departe tradiția “parfumurilor imperiale.” Jean Rancé a realizat în cinstea nașterii unicului fiu al lui Napoleon, Francois Charles, regele Romei, un parfum purtând numele acestuia. Mai târziu Alexandre Rancé, a realizat în cinstea fermecătoarei soții a lui Napoleon al III-lea un parfum deosebit, de un rar rafinament, pe care l-a botezat Eugenie. Parfumurile Rancé, alături de produse luxoase pentru îngrijirea corporală, sunt redate secolului al XXI-lea de Jeanne Sandra Rancé.

hortense-leaflet-photo

Hortense, dedicat reginei Olandei, mama lui Napoleon al III-lea și Heroique, inspirat de Napoleon, sunt două dintre parfumurile colecției Impériale, cea care a marcat istoria parfumeriei mondiale. Hortensia, regina Olandei, fiica Josephinei și mama lui Napoleon al III-lea, a fost o femeie senzuală și inteligentă, cu ochi albaștri și păr blond mirosind a flori olandeze și condimente din țările îndepărtate. Cu note de fond de cedru, lemn de mahon și vanilie, acest parfum întruchipează o excelență a creației. Heroique este spiritul unui bărbat care își dorește să își pună amprenta asupra locurilor prin care trece. Scânteia succesului său este evidențiată de notele vibrante lemnoase orientale ale acestui parfum.

Colecțiile Casei Rancé sunt disponibile în Beautik Haute Parfumerie și online pe  www.beautik.ro.

heroique-bottle hortense-box