Cele mai rare băuturi, într-o călătorie în jurul lumii  

Winston Cocktail

Cum ar fi dacă ai avea la dispoziție 40 de zile pentru a vizitaunele dintre cele mai faimoase destinaţii de pe Glob? Dacă ai putea încerca cele mai rare băuturi din lume, iar în loc de o măslină în paharul de martini ai primi un strălucitor diamant? Arome atent alese şi vechime impresionantă, gusturi desăvârşite, cele mai bune hoteluri –mai pe scurt,„Ultimate Drink Connoisseurs’ Holiday”.

Dacă până acum v-ați aflat în căutarea vacanțelor perfecte, a tururilor exotice în jurul lumii sau a unor citybreak-uri care să cuprindă cât mai multe obiective turistice, iată că britanicii de la Holidays Please au venit cu ceva nou, pentru a satisface pofta de aventură a turiștilor care tânjesc după experiențe inedite. Conceptul poartă numele de „drinking tour”, iar pe parcursul călătoriei, oaspeții sunt invitați să savureze băuturi din toate colțurile lumii, selectate cu atenție. Turul începe şi se termină la Londra, dar există şi posibilitatea plecării din alte puncte; amatorii de inedit se vor bucura de o experienţă hedonistă care îi va aduce mai aproape de cele mai apreciate hoteluri din lume, restaurante de lux şi baruri exclusiviste, pentru a încerca băuturi unice.

Preţul acestei aventuri în lumea licorilor ameţitoare este de 1,27 milioane de dolari, iar turul este organizat în așa fel încât doritorii vor avea ocazia să viziteze diferite destinaţii care oferă vinuri alese, sortimente rare de bere sau cocktail-uri savuroase. Printre punctele de atracție se numără o colecţie de şampanie denumită Armand de Brignac Dynastie, în valoare de 555.000 de dolari, dar șio băutură considerată drept a doua cea mai scumpă din istoria mixologiei –Legacy cocktail include valorosul coniac Clos de Griffier Vieux, care vine cuun preţ de 21.000 de dolari pentru un shot de 40 de mililitri.Veți fi încântați să aflați că aventura din Monaco, spre exemplu, văvaduce într-una dintre cele mai luxoase destinaţii, Hôtel HermitageMonte-Carlo. Experienţa mai cuprinde, de asemenea,o petrecere la Flavio Briatore’s Billionaire Sunset Lounge, la hotelul Fairmont Monte Carlo.

În Germania, vă vețidelectacu gustul deosebit al uneia dintre cele mai îndrăgite beri din lume, Vieille Bon Secours, servită la Covent Garden’s Belgo Bierodrome. Următoarea oprire se petrece în lumea vinurilor rare – Egon Muller fiind unul dintre ele –, moment urmat de un tur personalizat al fabricii Mosel, cunoscută pentru producerea celor mai bune vinuri din Germania. Mai departe, în Franţa, aromele se îmbină la distileria Grey Goosedin Cognac, iar în Lyon puteţi gusta un strop de Henri Jayer Richebourg Grand Cru ‘78, admirând priveliştea din Côte de Nuits. Pe tot parcursul călătoriei, vă veți putea bucura de preparate delicioase de la restaurante de primă clasă, precum şi de servicii Allinclusive.

Următorulpopas are loc în Dubai, unde veți fi cazați la Jumeirah Beach Hotel, iar mai departe, în Singapore, la luxosul hotel Raffles,unde veți avea ocazia să degustați cocktail-ul Gin Sling, la The Long Bar. Winston Cocktail, cea mai scumpă băutură de acest gendin lume, estimată la aproape 13.000 de dolari, face şi ea parte din pachetul oferit de agenţia Holidays Please. Încorporează mai multe esențe, printre care Grand Marnier, Chartreuse, Cognac şi Caribbean Angostura Bitters, iar prepararea sanecesită două zile! Cocktail-uleste denumit după Winston Churchill, iar prezentarea include praf de nucşoară, esență din seminţe de mac şi un dram de nucă de cocos.

În meniul special se află şi cel mai scump tip de tequila din lume, Jose Cuervo 250 Aniversario. Și fiindcă vacanţa nu putea fi completă fără o vizităla Las Vegas, amatorii de băuturi fine vor putea încerca aici renumitul Ono Champagne cocktail-for-two, la Aria Resort and Casino. Acesta este preparat cu Charles Heidsieck Champagne Charlie 1981, Louis XIII de Rémy Martin Black Pearl Cognac, Sence Rose Nectar, fresh de portocale şi piure de caise.

Ultima oprire are loc în New York, la Algonquin Hotel Times Square, unde veți fi serviți cu o băutură de 20.000 de dolari, într-un pahar de martini cu un diamant înăuntru. Această experienţă este menită să anunțe delectarea supremă a simţurilor – care vă așteaptă la finalul călătoriei, la întoarcerea în Londra – prin intermediul a trei dintre cele mai prețioase și rare sticle de băutură din lume, toate în ediţie limitată: rom Legacy by Angostura,whisky Dalmore Trinitas, cu o vechime de 64 de ani, şi vin roșu Penfolds Ampoule, din care au fost produse doar 12 sticle în toată lumea!

În concluzie, Ultimate Drink Connoisseurs’ Holiday reprezintă o aventură unică, de care te poţi bucura o singură dată în viaţă, o vacanţă cu adevărat de vis, care include cele mai exclusiviste petreceri, cele mai fine băuturi şi extravaganța de a gusta cocktail-uri care au prețuri de sute de dolari pentru o singură înghiţitură!