Soori Bali, o nouă definiție a luxului balinez

Scris de Ozana Mazilu
Publicat la data de: 06-10-2017

în: Travel

 

Știm cu toții că Bali este una dintre cele mai populare și exotice destinații turistice din lume, în acest moment. În plus, este unul dintre cele mai potrivite locuri pentru a te relaxa și deconecta de la viața cotidiană. Soori Bali este un complex ce vine să completeze micul colț de paradis, o proprietate situată la un minut de mers pe jos față de plajă. Soori Bali are vedere la Oceanul Indian, este înconjurat de plantaţii de orez şi pune la dispoziție vile de lux, cu piscine private și acces gratuit la internet wireless.

Amplasat la marginea oceanului, între Muntele Batukaru și câmpurile de orez terasate, Soori Bali este un refugiu ascuns și pașnic. Proiectat, deținut și administrat de renumitul arhitect Soo K. Chan, resortul acordă prioritate sustenabilității ecologice și culturale. Construit din materiale autohtone, acesta menține sentimentul local, de la arhitectură și designul interior, până la ospitalitatea localnicilor. Toate cele 48 de vile din cadrul Soori Bali dispun de piscine private cu vedere panoramică la munte sau la ocean, cu o plajă întinsă pe un kilometru, cu nisip negru vulcanic. Paturile cu baldachin de pe plaja privată oferă un plus de confort, iar oaspeții doritori de activități sau excursii de o zi se pot adresa concierge-ului.

Vilele de la Soori Bali se află la doar zece minute de mers cu mașina față de templul Tanah Lot, sunt decorate în stil asiatic contemporan și au vedere panoramică la ocean. De asemenea, acestea includ un pavilion în aer liber și acces direct la plajă. Fiecare unitate de cazare încorporează elemente de design deosebite, precum și privilegii asociate unui stil de viață luxos. Facilitățile de la Soori Bali cuprind un centru Spa cu tratamente naturale, alături de o piscină de tip infinity. La Soori Spa, scopul final este călăuzirea spre un sentiment de bunăstare durabilă, prin tratamente holistice și o îngrijire atentă. În cadrul complexului, oaspeții se pot adresa inclusiv unui practician de medicină tradițională, având la dispoziție chiar și o farmacie, cu numeroase plante terapeutice.

În ceea ce privește latura gastronomică, restaurantele din interiorul resortului folosesc produse proaspete provenite de la fermele din apropiere și condimente din grădina proprie. Restaurantul pe două niveluri de la Soori Bali serveşte o gamă largă de preparate continentale, indoneziene şi japoneze. Oaspeţii pot lua masa într-un cadru formal sau pe terasă şi în zonele exterioare deosebit de confortabile.

Arhitectura și estetica resortului completează frumusețea împrejurimilor naturale. Soori Bali este un paradis absolut, păstrând autenticitatea comunităților și culturii locale. Această conexiune este cultivată și împărtășită cu oaspeții, veniți aici în căutarea unor experiențe dincolo de cele obișnuite. Vorbim despre o proprietate bine cotată pentru localizarea excelentă în idilica regiune Tabanan, cuplurile apreciind în mod deosebit acest loc fermecător. La câțiva pași de legendarul Tanah Lot și de minunile pitorești ale Tabananului, stațiunea este perfectă pentru cei care urmăresc desfătarea spirituală și recreativă. Soori Bali este un loc care venerează darurile minunate ale naturii, punând totodată preț pe discreția absolută oferită oaspeților.

Soori Bali se definește ca un complex care dă un nou sens stilului și sofisticării în Bali, combinate cu luxul și bunul-gust. Această destinație încântătoare oferă oaspeților săi posibilitatea de a se bucura de priveliștea Oceanului Indian și de toată magia pe care acesta o poate oferi. Soori Bali este locul în care doriți să vă petreceți fiecare secundă a concediului și unde să vă întoarceți oricând cu drag.