Chinese Gold Panda, cea mai râvnită monedă de aur

Scris de Ozana Mazilu
Publicat la data de: 29-10-2018

în:

Colecționarea de monede începe mai mult ca un hobby, decât ca o investiție. Dar o colecție potrivită ar putea culege roade semnificative în timp. „Lumea monedelor cuprinde un domeniu uriaș și este important să ne concentrăm asupra anumitor perioade, țări, categorii și denominații”, este sfatul dat de Johann Leibbrandt, evaluator senior la casa de licitații Bonhams din Madrid.

De asemenea, este important să ținem seama de diferența dintre monedele numismatice și monedele-lingou. Acestea din urmă sunt fabricate, în mod obișnuit, din metale prețioase de calitate superioară – cum ar fi aurul sau argintul – și sunt achiziționate, în primul rând, ca o investiție, deoarece valoarea lor se bazează practic pe conținutul de aur sau argint. Cu toate acestea, „monedele numismatice sunt, în esență, monede rare sau prețioase cu o valoare peste cea a metalului prețios”, explică Leibbrandt. „Dacă intenționați să cumpărați monede rare de aur sau de argint pentru valoarea lor numismatică, este important să luați în considerare calitatea și raritatea. Ar fi indicat să le țineți cel puțin zece ani înainte de a le vinde”, este de părere expertul. Și totuși, există situații în care nu trebuie întotdeauna să așteptăm atât de mult pentru a dobândi profit, dacă deținem o colecție potrivită.

Noile economii în creștere, precum China, înregistrează fluctuații enorme de prețuri, în perioade foarte scurte de timp. „Vedem din ce în ce mai mulți investitori asiatici care se orientează către monede pentru profituri mari. De fapt, monedele chinezești s-au ridicat foarte mult în ceea ce privește valoarea, și asta pentru că există tot mai mulți chinezi înstăriți. Cu toate acestea, industria monedelor din Asia mai are încă mult până să ajungă la maturitate, în comparație cu piața americană, dat fiind faptul că oamenii au început să se preocupe de astfel de colecții abia în ultimii 20-30 de ani”, spune Leibbrandt.

Multe țări au bătut monede de aur pentru investiții, iar varianta chinezească este Chinese Gold Panda. Monedele de investiții sunt adresate investitorilor care vor să dețină aur de minimum 22 de carate în forma standardizată la nivel mondial. Chinese Gold Panda a avut un foarte mare succes în momentul lansării, în 1982, ajungându-se ca monedele de o uncie să fie vândute și pentru 3.000 de dolari americani. Această manie a continuat pentru câțiva ani, atingând apogeul în 1987. Începând de atunci, însă, tirajul anual a scăzut foarte mult și multe ediții nu sunt foarte ușor de găsit. S-a confirmat, de fapt, că tirajul real anual a fost mult inferior cifrelor raportate de autoritatea emitentă.

Moneda de aur pentru investiții a Chinei este deosebită printr-un singur aspect: în afară de Australian Kangaroo, este singura monedă de investiții din aur de 24 de carate care își schimbă designul reversului anual. Aversul rămâne constant (Templul Raiului din Beijing), însă această diversitate a reversului o face o monedă prețuită și de colecționari. 

 

Text: Ozana Mazilu