Camelia Potec. În căutarea viitorilor campioni

Scris de Luxury
Publicat la data de: 12-09-2016

în: It happened

Stejarii Country Club găzduieşte a treia ediţie a cantonamentului de înot „Camelia Potec. În căutarea viitorilor campioni” 

 În perioada 1-8 septembrie, la Stejarii Country Club, a avut loc a treia ediţie a cantonamentului de înot „Camelia Potec. În căutarea viitorilor campioni”, organizat în parteneriat cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern. La cantonament au luat parte 39 de copii, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, selectați în cadrul celor două ediții ale concursului național de înot, din 2015 și 2016, fiecare eveniment reunind peste 250 de participanți.

Copiii, veniţi din toate colţurile ţării, au beneficiat de antrenamente zilnice în bazinul de dimensiuni olimpice din cadrul Stejarii Country Club, sub atenta îndrumare a campioanei olimpice Camelia Potec şi a unui grup de instructori profesionişti din cadrul Federaţiei.

participanti-cantonament-camelia-potecstejarii-country-club-1

„La Stejarii Country Club am acordat mereu o atenţie deosebită oferirii unei educaţii sportive sănătoase copiilor. Prin intermediul găzduirii acestui cantonament, susţinem copiii din toată ţara care doresc să facă performanţă şi sperăm să îi motivăm pentru a obţine cele mai bune rezultate în viitor”, a declarat Cosmin Hodor, Director Operaţional Stejarii Country Club. Evenimentul s-a bucurat și de susținerea companiei Mercedes-Benz România, care a oferit echipament sportiv înotătorilor.

„Ne bucurăm că acest cantonament a ajuns la cea de-a treia ediţie şi sperăm să continuăm această tradiţie şi în anii viitori. Astfel, nu doar sprijinim noile generaţii pentru a urca steagul României pe podiumurile concursurilor internaţionale, ci oferim şi un exemplu pentru societatea civilă, fiind esenţial ca tinerii să fie susţinuţi şi încurajaţi permanent pentru a-şi urma pasiunea”, a declarat Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

participanti-cantonament-camelia-potecstejarii-country-club

În afara orelor de nataţie, în cadrul cantonamentului, cei mici au participat la ore de pregătire fizică, ateliere de nutriţie şi sesiuni de consiliere psihologică, individuale şi de grup, alături de traininguri motivaţionale susţinute de Camelia Potec. Toate aceste activităţi au rolul de a le dezvolta atât calităţile fizice, cât şi spiritul competiţional şi mentalitatea de învingător.

Copiii, veniţi din oraşe precum Tulcea, Piteşti, Bacău, Satu-Mare, Târgu-Mureş, Câmpina, Constanţa, Mioveni, Galaţi, Giurgiu, au avut ocazia să descopere Bucureştiul, beneficiind de două excursii în împrejurimile Stejarii Country Club: la Grădina Zoologică şi la Ţiriac Collection.

Mai multe informații despre Stejarii Country Club pot fi accesate pe site-ul www.stejariicountryclub.ro și pe pagina de Facebook a complexului.

Stejarii Country Club este un proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional și co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Axa prioritară 5: Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului.

silviu-anastase-camelia-potec-cosmin-hodor