Luxury Lifestyle Fair, primul eveniment din seria Noblesse Palace Lifestyle Fairs 2016

 Organizată sub egida Palatului Noblesse- Lifestyle Palace, prima ediție “Luxury Lifestyle Fair” a adus în fața vizitatorilor un mix rafinat între seri cu evenimente speciale, de la degustări de vin, la cooking show, și expoziție cu vânzare, oferită de branduri de înaltă clasă. 

3

 Produse și servicii de top și-au prezentat publicului povestea seducătoare și unică, de la piese de design interior (Noblesse Interiors și Fendi Casa), bijuterii (Swiss Diamond), case de modă și designeri vestimentari (Luminori, Tudor. Personal Tailor și Lumiere Collection), produse cosmetice (Mary Kay), până la autovehicule (Automobile Bavaria și Harley Davidson), sisteme audio (Bang & Olufsen) și servicii real estate (Popasului Residence).

 Pe parcursul celor 3 zile, vizitatorii s-au bucurat de invitați speciali precum Tatiana Balaban (Ambasador Luxury Lifestyle Fair) și Mirela Păduraru (Trainer Cosmetică & Machiaj Profesional), care au susținut workshop-uri cu teme exclusiviste: “Selling Luxury” și “Consiliere estetică și îmbunătățirea imaginii”. Show-ul de vioară susținut de Graziella și de tango susținut de Dragoș Samoil & Luana Ibacka au stârnit pasiuni și au completat atmosfera unică din nobila clădire din centrul Bucureștiului.

2

 Alexandrion Grup România a oferit cocktail-uri delicioase iar Crama Oprișor i-a încântat pe vizitatori cu vinuri atent selecționate! Surprizele dulci, cu gusturi alese, au fost oferite de Tort Design. Atmosfera a fost completată de un cooking show excepțional, oferit de Restaurant Cézanne by Cezar.

 Luxury Lifestyle Fair este primul din seria evenimentelor Noblesse Palace Luxury Fairs 2016, ce vor fi găzduite până la finalul anului de spațiul aparte al Palatului Noblesse, după cum urmează:

–              Noble Drinks Fair 13-15 octombrie;

–              Exclusive Beauty & Fashion 20-22 octombrie;

–              Wedding Extravaganza Fair 3-5 noiembrie;

–              Jewels & Watches Fair 17-19 noiembrie;

–              Noblesse Palace Christmas Fair 17-23 decembrie.

 Accesul la târg se va face pe bază de bilete și invitații.

 “Seria evenimentelor Noblesse Palace Luxury Fairs 2016 își propune ambitioasa misiune de a crea o cultură a luxului accesibil în România, definit prin autenticitate și originalitate. Rafinamentul, eleganța, eticheta specifice luxului de calitate se învață, iar Noblesse Group își asumă rolul de pionier și dezvoltator pentru un lifestyle valoros.” – Loredana Preda, CEO, Noblesse Group International.

 Urmăriți site-ul www.palatulnoblesse.ro și pagina de facebook https://www.facebook.com/www.palatulnoblesse.ro, pentru a fi la curent cu informații detaliate despre programul târgului, invitați speciali și concerte live. 

1

 Palatul Noblesse este un proiect al Noblesse Group, inițiativa antreprenorială care activează în domeniul industriilor creative și culturale, promovând un stil de viață rafinat. “Add value to your lifestyle” este motto-ul care definește activitățile tuturor brandurilor din cadrul grupului. 

 Group-ul Noblesse este format din brand-urile Noblesse Interiors- showroom-uri de mobilier și decorațiuni de lux, Noblesse Academy- cursuri de dezvoltare, biroul de design interior și arhitectură Studio Insign, Asociația Culturală Noblesse și Centru de Arte și Evenimente- Palatul Noblesse. Sediul central al acestui grup este Palatul Noblesse- Lifestyle Palace. Palatul Noblesse este o clădire monument istoric, construită în anul 1881 după planurile celebrului arhitect Alexandru Săvulescu, fiind prima construcție eclectică din centrul istoric al capitalei. Clădirea reprezintă o adevărată bijuterie arhitecturală și culturală a Bucureștiului, acoperind 135 de ani de existență reprezentativă. Clădirea a cunoscut mai multe perioade istorice, de la frumusețea aristocrată a perioadei Berkowitz, la Palatul Pionierilor și Șoimilor Patriei din sectorul 2 din perioadă naționalizării, la perioada postcomunistă și de abandon pană în 2012. În anul 2012 intră în posesia Noblesse Group Internațional, deținător a mai multor branduri, care activează în domeniul designului interior și al industriilor culturale. După un proces complex de consolidare, reststaurare a elementelor originale, amenajare interioară și exterioară, clădirea devine ceea ce este astăzi: unul dintre cele mai importante centre de cultură, artă și design, un concept unic în Europa.