Dincolo de surpriză sau chiar șoc, dacă întoarcem spre schiță exercițiul ludic din modă, găsim iluzia superficialității pentru a înfrunta reflecții de o substanță rar atinsă în pretențiozitatea celor ce nu înțeleg o artă detașată de presiunea gravității. Elocvența acestei radiografii vine din complexitatea crezului din arta maeștrilor ce au redat multiplele valențe ale umorului…
Franco Moschino
„Fashion is Full of Chic”, „Ready to Wear”, „Waist of Money”, „Bull Chic”, „Expensive Jacket” – mesaje ce oferă un punct de reflexie incomod cu privire la degenerarea unei arte spre rolul demn de etalare a statutului şi obedienţa în faţa unor verdicte care înfrânează discernământul şi simţul estetic.
O fantezie splendidă a culorii, onorată de croitoria impecabilă, propunea o parodie incisivă care viza materialismul societăţii de consum şi ambiţia spre opulenţă.
Descoperirea în profunzime a unei noi arte va avea ca revers pentru Franco Moschino şi confruntarea cu o interpretare deloc flatantă a creativităţii, reacţie în faţa căreia moda se supune adâncindu-se în superficialitate.
Fondând propria casă în 1983, acesta va oferi, prin reinterpretarea codurilor estetice burgheze regăsite atât în ţinutele protocolare, cât şi în sporturi elitiste, o satiră la adresa anomaliilor prezente în industria modei.
Apelând la prezentări energice, încărcate de teatralitate, Franco Moschino se folosea de actul creator pentru a conferi un alt ecou problemelor ce marcau societatea. Un caz elocvent al introducerii ironiei din spatele elementelor ludice este dat de colecţia „Fun fur” din 1989, în care creatorul utiliza ursuleţi de pluş jupuiţi.
Ca revers al măiestriei sub care lansa aceste avertismente legate de vulgarizarea scării de valori a societăţii şi, implicit, a receptivităţii modei, Franco Moschino a întâmpinat succes într-o industrie ale cărei repere le respingea, lovindu-l cu neîmplinirea unei voci neauzite sau neascultate.
Jean-Charles de Castelbajac
„Aţi folosit culoarea pentru a cimenta credinţa”, spunea Papa Ioan Paul al II-lea în faţa a milioane de oameni, privind veşmintele realizate de Jean-Charles de Castelbajac pentru înalţii reprezentanţi ai clerului.
Austeritatea şi formalismul portului ecleziastic sunt detaşate de către Jean-Charles de Castelbajac în loialitatea faţă de un stil flamboaiant, din care transpare nostalgia pentru un univers fantastic.
Având ca sevă emoţiile copilăriei, exploatând cu raţiunea maturităţii frivolitatea culturii de masă, estetica revoluţionară a lui Jean-Charles de Castelbajac oferă o serie de pamflete originale prin subtilitate şi spirit ludic.
Preţuirea artelor vizuale de la pictură la graffiti se regăseşte în opera lui Castelbajac într-o unitate cu desene animate sau portretele personalităţilor contemporane spre amintirea valorilor esenţiale ale societăţii.
Isaac Mizrahi
Domnul Mizrahi, un antreprenor în segmentul îmbrăcămintei pentru copii, manifestă un fler excepţional când îi dăruieşte fiului său în vârstă de doar 10 ani prima sa maşină de cusut, curiozitatea şi entuziasmul băiatului purtându-l iniţial spre conceperea de hăinuţe pentru spectacolele de teatru de păpuşi organizate de el şi de prietenii săi în curţile caselor părinteşti.
Cu toate acestea, ambiţia de a evolua în pasiunea sa îi oferă curajul de a-şi direcţiona creativitatea spre un alt nivel, ajungând să croiască diverse ţinute pentru prietena mamei sale, Sarah Haddad, care, crezând în talentul şi cutezanţa unui puşti de numai 13 ani, îl va susţine spre clădirea visului cu un capital iniţial de 50.000 dolari.
Astfel, la doar 15 ani, Isaac Mizrahi purta responsabilitatea propriei mărci, un proiect care din păcate nu s-a bucurat de consistenţă din cauza îmbolnăvirii soţului doamnei Haddad, fapt ce a dus la sistarea investiţiei.
Într-o profundă contradicţie cu canoanele regăsite la yeshiva, o şcoală deosebit de strictă a comunităţii evreieşti, firea expansivă a tânărului va întâlni cadrul ideal spre a înflori la High School of Performing Arts, pasiunea pentru arta dramatică persistând în anii de studiu în cadrul Parsons.
Parte a esenţei sale ca individ, dragostea pentru spectacol l-a inspirat pe Isaac Mizrahi, creatorul unor costume de scenă memorabile, spre varii proiecte în televiziune şi chiar dramaturgie.
Creatorul se arată publicului iubitor de modă şi de teatru prin spectacolul „Les Mizrahi”, integral conceput, produs şi interpretat de acesta, lucrare salutată cu înflăcărare în recenziile criticilor.
Todd Oldham
Prin varietatea culturală, locurile natale dezvoltă dorinţa cunoaşterii încă din anii copilăriei pentru Todd Oldham, originar din oraşul texan Corpus Christi, după ce, însoțindu-și tatăl programator chiar și într-o ședere în Iran, va cunoaște încă de la o vârstă fragedă diverse meleaguri.
După ce în adolescenţă transformă o faţă de pernă într-o rochiţă pentru surioara sa, Todd împrumută 100 de dolari de la părinţi pentru a cumpăra 41 de metri de jerseu din bumbac, cu care va materializa o colecţie restrânsă care să-l recomande în faţa magazinului Neiman Marcus. Sub amintirea primului său experiment creativ, cucereşte printr-un stil ludic, expresie a fanteziei sincere a unui copil, o estetică originală menită a celebra veselia prin abundenţa ornamentaţiei şi vibraţia culorii.
Un artist polivalent, Todd Oldham s-a regăsit în amenajarea interioarelor, concepând o imagine energică pentru The Hotel of South Beach în 1999, în designul de produs, regie, fotografie şi chiar în proiecte publicistice. S-a apropiat de public prin cariera sa de om de televiziune, prezentând pulsul acestei arte în emisiunile „House of Style” şi „Fashionably Loud”, difuzate pe MTV.
House of Holland
O dublă formare academică în arta imprimeurilor şi jurnalismul de modă va eleva mesajul drept nucleu al întregului manifest al lui Henry Holland, autoironia devenind gradul zero al creativității prin inscripții ce apar ca o satiră la adresa obedienței şi obsesiei iraționale pentru tendințele şi numele momentului.
Aceeaşi siguranță, pe care numai conștiența şi unicitatea unei cuceritoare dezordini ce emană din ea o pot da, va continua spre infinitatea de expresii creative permise în explorarea eclecticului.
Prin piesele-mesaj, ca „Uhu, Gareth Pugh”, pamfletul-ghicitoare dedicat fenomenului fashion victim este superb deviat către o reverență în fața prietenelor modele precum Coco Rocha, Agyness Deyn, Jessica Stam sau Lily Donaldson, care i-au fost alături designerului, contribuind la consacrarea sa.
Text: Diana Șerpoianu
