3 masaje asiatice care îți fac mai ușoară întoarcerea la birou

Indiferent cât ai încercat să prelungești vacanța, jumătatea lunii septembrie te va găsi la birou, între nenumărate task-uri și deadline-uri, așa că ai nevoie de un plan bine pus la punct pentru a rămâne în formă maximă și pentru a avea claritate în gândire, indiferent de numărul orelor suplimentare. Specialiștii în wellness spun că exercițiile fizice sunt obligatorii, însă nu suficiente și recomandă să incluzi în rutina săptămânală și sesiuni de masaj care să detensioneze musculatura în profunzime și să contribuie la liniștirea gândurilor.

Terapeutele de origine asiatică de la THAIco SPA au adus și în România masajele de care până acum puteai beneficia doar în călătoriile tale exotice. În centrul spa din centrul capitalei poți experimenta tehnici autentice de relaxare realizate exclusiv cu uleiuri esențiale organice, iar noi am selectat 3 astfel de masaje must do în această toamnă.

  1. Masajul ayurvedic este un masaj corporal realizat pe o masă specială din lemn, cu uleiuri din ierburi selectate. Acest masaj îmbunătățește circulaţia sângelui, tonusul, contribuie la eliminarea toxinelor și la îndepărtarea tensiunii articulare. În plus, prin relaxarea musculară, crește nivelul de energie și îmbunătățește starea generală, prin eliberarea emoțională. Pentru o experiență de wellness completă, masajul ayurvedic poate fi completat cu terapia Shirodhara, un tratament ayurvedic care implică aplicarea lentă pe mijlocul frunții, de la o anumită înălțime, cu ajutorul unui recipient din cupru, a unor uleiuri obținute din plante. Lichidul se toarnă în mod continuu și ritmic, prelingându-se pe scalp și în păr. Shirodhara este un remediu eficient pentru insomnie, migrene, pareză facială, stres, boli de piele şi pentru a crește puterea de concentrare. Practicat în mod regulat, îmbunătățește circulația sângelui la nivelul creierului și memoria, simțurile, previne căderea părului, albirea prematură și fragilitatea acestuia, conferă forță gâtului și capului şi calmează corpul și mintea.

2. Tot într-o cameră specială se realizează și masajul tradițional thailandez, o terapie unică pe care o vei aprecia pentru energia pe care ți-o oferă. Tehnicile folosite includ presopunctură, întinderi inspirate din yoga, călcat ușor pe spate şi compresii. Masajul thailandez ajută la creșterea forței și a flexibilității, relaxând musculatura dureroasă sau tensionată. Totodată, se îndepărtează stresul din corp și din minte. După ședință, vă veți simți cu adevărat ușurați și plini de energie.

3. Pentru că odată cu toamna scad și temperaturile, terapeutele de la THAIco SPA îți propun și o terapie care să relaxeze musculatura prin încălzirea ei. Masajul cu scoici încălzite este eficient pentru orice persoană cu mușchii tensionați, întrucât căldura degajată de scoici relaxează și netezește nodulii musculari. Când sunt încălzite, scoicile emană ioni de calciu care ajută pielea să devină mai fermă și să se regenereze. Masajul cu scoici contribuie și la îmbunătățirea circulației sângelui și a limfei, ameliorează durerile, reduce edemele și retenția de apă.

Sunt peste 50 de masaje si ritualuri asiatice pe care le poți experimenta la THAIco SPA, toate cu rolul de a te deconecta de la agitația zilnică, menținându-te în formă, indiferent de cât de solicitant este ritmul tău de lucru.

Află detalii despre ele pe www.thaicospa.ro și programează-te online sau la tel. 0729 842 426 / Email: booking@thaicospa.ro