Yoshi Sushi & Teppanyaki – pasiunea pentru bucătăria japoneză de top

Scris de Luxury
Publicat la data de: 08-08-2016

în: It happened

 

1907728_784062458283642_1150132853013846431_n

Yoshi Sushi & Teppanyaki – o poveste despre pasiunea pentru bucătăria japoneză de top

Despre karma bună, fericire şi oameni frumoşi – aceasta este povestea unuia dintre cele mai bune restaurante din Capitală, Yoshi Sushi & Teppanyaki. Restaurantul are un design cool şi, totodată, elegant și este un loc special, în care clienţii pot savura delicii japoneze şi se pot bucura de un ambient primitor, de o echipă prietenoasă şi de energie pozitivă.

Istoria din spatele unui nume

YOSHI înseamnă, în limba japoneză, „noroc”. La începutul afacerii, proprietarii au mizat, pe lângă noroc, pe calitate, diversitate şi servicii ireproşabile. Restaurantul are trei zone distincte, respectiv două mese Teppanyaki, unde clienţii se pot bucura de un show culinar live, o sală eco-friendly luminoasă, de 30 de locuri, cu pereţi şi mobilier într-un stil ce aminteşte de piaţa japoneză de pește şi o terasă generoasă şi confortabilă pentru zilele toride de vară. Terasa dispune și de un bar cu design minimalist, care serveşte o gamă specială de signature cocktails „by Yoshi”.

Despre bucătăria japoneză de top, cu Chef Vova

Bucătăria japoneză este despre dragoste, tradiţie şi arta simplităţii. La Yoshi, Chef Vova a creat, împreună cu echipa sa, un meniu complex, savuros, cu peste 50 de preparate specific nipone, dar şi cu multe accente internaţionale. Meniul include o sumedenie de bunătăţi, printre care selecţia de supe gustoase: Kinoko Miso soup, supă Tempura Wanko Udon sau Kinoko Surinagashi. Printre reţetele cele mai apreciate sunt cele de cod negru în stil japonez cu sos Miso, crevete Regal (India), coadă de langustă, wagyu beef, foie gras cu sos de zmeură şi fructe de pădure. Pentru cei mai pretențioși clienți, la Yoshi se gătește într-un fel special pieptul de rață și scoicile Baby Saint-Jacques. Deserturile sunt artistice, dar mai ales gustoase, fine şi uşoare în acelaşi timp.

Chef Vova şi-a descoperit pasiunea pentru bucătăria japoneză, în special sushi, la vârsta de 15 ani. La invitaţia renumitului chef de origine japoneză Shigeki Iimura, el a venit în România în anul 2007, pentru a deschide, alături de acesta şi sub îndrumarea sa, restaurantul MAIKO. Cea mai frumoasă perioadă şi experienţă profesională vine însă atunci când, împreună cu , în calitate de investitor, pune bazele unui mic bistro japonez, Itadaki Sushi. Deoarece nevoia de confort a clienţilor, cât şi dorinţa lor de a petrece cât mai mult timp savurând gusturile şi cultura culinară japoneză au crescut într-un ritm alert, s-a simţit nevoia unui restaurant mai mare, la fel de primitor şi autentic, dar în acelaşi timp cosmopolit şi modern. Astfel s-a născut YOSHI, un business cu… noroc.

Mai multe detalii găsiți pe www.restaurantyoshi.ro.

ebi king roll irogawara roll summer delight tempura wanko udon