Lilium Aircraft – Viitorul aviației la nivel personal

Lilium_aircraft

Va veni ziua în care mașinile și avioanele își vor disputa același loc de parcare și în care clădirile de birouri vor trebui adaptate pentru a-și primi angajații pe cale aeriană. Ne aglomerăm la sol și, indiferent de puterea motorului, indiferent de confort, tot suntem nevoiți să circulăm în coloană. Care ar putea fi rezolvarea? Să schimbăm canalul de deplasare – pe sub ori pe deasupra solului. Pentru cea de-a doua variantă, experții de la Lilium Aviation au găsit deja o soluție pertinentă: un avion care să poată fi garat în curtea din spate.

Călătoriile aeriene ar putea intra într-o nouă fază, într-un timp foarte scurt. Inginerii unui start-up aflat sub umbrela incubatorului de afaceri al Agenţiei Spaţiale Europene promit să revoluţioneze modul în care vom călători pe distanţe de până la 500 kilometri, în următorii doi ani.

Aceştia lucrează la aeronava de mici dimensiuni, Lilium, care ar putea deschide drumul spre o eră a aparatelor de zbor personale încă din 2018, după cum menţionează reprezentanţii Agenţiei Spaţiale Europene, citaţi de portalul Just Luxe.

Software_Engineer

„Ne concentrăm pe crearea unui avion de mici dimensiuni care să poată decola şi ateriza pe verticală şi care să nu aibă nevoie de infrastructura complicată a unui aeroport”, a explicat Daniel Wiegand, directorul executiv al companiei producătoare. „Pentru a reduce zgomotul și poluarea, folosim motoare electrice, așa că avionul poate fi utilizat aproape de zonele urbane”, a mai precizat acesta.

Aparatul ar putea atinge o viteză maximă de 350 km/h, mai mare decât cea a elicopterelor, dar mai redusă decât a avioanelor private din prezent. Avionul viitorului proiectat de europeni are avantajul de a fi mai sigur decât elicopterele civile.

Conform reprezentanţilor Agenţiei Spaţiale Europene, Lilium se înscrie în categoria aeronavelor sportive uşoare care evoluează la altitudini de până la 3.000 metri, în condiţii meteo favorabile, la lumina zilei. Piloţii vor avea nevoie de un curs de pregătire de 20 ore pentru a obţine brevetul care le permite să se aşeze la manşa avionului lor personal.

londonflight mountainflights stadt-takeoff

Brooks Brothers Spring 2017