Armura unui ceas

Luminox-Surefire-2211

International Organization for Standardization impune reperele pentru siguranță, eficiență și precizie, însă prin rigorile studiilor și certificărilor sale, aceeaşi autoritate a evidenţiat şi proprietăţile care atestă complexul profil ce susține anduranța unui ceas. 

Etanşeitate

„L’Imperméable”, o curiozitate care promitea în 1885 noi orizonturi ale durabilității, introducea pentru întâia oară etanşeitatea, atribut ce va face obiectul unor îmbunătăţiri graţie inovaţiei propuse de John Harwood, în 1923. Angajamentul era canalizat asupra rezistenţei la presiunea aerului, apei şi temperaturii în condiţii de utilizare cotidiană, într-un grad indicat în metri, picioare sau atmosfere. 

O viziune completă asupra etanșeității se reflectă în rigorile sub care norma ISO 2281 a fost stabilită în 1990 de către International Organization for Standardization, certificarea acestei proprietăţi pentru condiţii de uz cotidian impunând teste ce verifică rezistenţa prin menţinerea ceasului în apă cu o adâncime de 10 centimetri timp de o oră. Analiza ia în considerare, de asemenea, rezistenţa părţilor operative, condensarea, precum şi fiabilitatea la diferite temperaturi, prin menţinerea ceasului la o adâncime de 10 centimetri în apă cu o temperatură de 40 grade, ulterior la una de 20, pentru a se reveni apoi la cea iniţială de 40 grade, durata de tranziţie între medii nedepăşind un minut. Testele sunt finalizate de controlul rezistenţei la suprapresiune dată de apă şi aer. 

Rolex-Deepsea-D-Blue-dial-angle

Adiacent, acelaşi for a adoptat în anul 1996 norma ISO 6425, care încadrează ceasurile rezistente la scufundări, în urma promovării unor teste ce verifică fiabilitatea sub apă, timp de 50 ore, la o temperatură cuprinsă între 18 şi 25 grade şi în condiții de adâncime de 30 centimetri (± 2 cm). Testele mai prevăd condensarea, rezistenţa coroanei şi a altor devize de setare la o forţă externă, fiabilitatea la o suprapresiune a apei de 125%, impusă într-un minut şi menţinută la două ore, pentru ca această condiţie să fie redusă într-un minut la 0,3 bari şi ulterior susţinută la o oră. Nu în ultimul rând, atestarea este confirmată prin rezistenţa la şocul termic, considerând variaţia timp de 10 minute, în condiţii de adâncime de 30 centimetri (± 2 cm), a temperaturii de la 40 grade la 5 şi ulterior din nou la 40 grade, cu un timp de tranziţie între medii ce nu va depăşi un minut. 

Mecanism antimagnetic

Chiar dacă o eventuală expunere la un câmp magnetic pare neobișnuită fară vreun contact cu tehnica abordată în știință și cercetare, găsindu-și o utilitate deosebită pentru ingineri, cât şi pentru profesioniştii ce iau contact cu aparatura din aviaţie, domeniile medical, aviaţie sau militar, o asemenea proprietate ar trebui luată în considerare inclusiv în portul cotidian, diverse piese precum difuzoarele audio reprezentând o sursă pentru aceste unde.

International Organization for Standardization reglementează în norma ISO 764 standardele protecţiei antimagnetice, reluând această specificație în conținutul textului ISO 6425, care prevede obligativitatea acestei trăsături inclusiv pentru ceasurile de scufundări. 

Pentru o altă claritate, ne întoarcem către prevederile DIN 8309 (Deutsche Industrie Norm), potrivit cărora, într-un câmp de 4.800 amperi/metru sau 60 Gauss, ceasul trebuie să funcţioneze cu o deviaţie nu mai mare de 30 secunde/zi. 

O garanție ar putea fi dată prin realizarea balansierului şi a resortului de balans, dar şi a altor piese delicate, din materiale ce fie nu pot fi magnetizate, fie rezistă la o astfel de intensitate. Sub astfel de condiții se disting menţionate Invar (aliaj obţinut din fier, nichel, carbon şi crom, în 1896, de fizicianul francez Charles Édouard Guillaume, laureat al premiului Nobel pentru un alt proiect), Glucydur (beriliu şi bronz) sau Nivarox (fier, nichel, crom, titan şi beriliu). 

antimagnetic

O alternativă mai puţin solicitantă şi care implică, de asemenea, costuri mai reduse este dată de izolarea întregului mecanism într-o carcasă produsă dintr-un aliaj înalt conductibil, dar pentru o siguranţă sporită, casele de prestigiu apelează la ambele variante.

Acţiunea câmpului magnetic afectează precizia, influenţând rata oscilaţiei balansierului, iar o rezistență în fața undelor sale a reprezentat o preocupare pentru oamenii de ştiinţă încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. Intrigând cercetătorii decenii la rând, protecția antimagnetică a fost introdusă în 1915 pentru prima dată într-un mecanism de buzunar, ca o victorie a casei Vacheron Constantin, regăsindu-se într-un ceas de mână 14 ani mai târziu grație viziunii inginerilor Tissot. 

Ambiția perfectării a oferit și cele mai fiabile instrumente, ce s-au dovedit a fi cele din seria Rolex Milgauss, lansată în 1954 şi actualizată până în prezent, precum şi modelul IWC Ingenieur

Efectele acestui fenomen ce încetineşte funcţionarea ceasului își găsesc ca remediu demagnetizarea, operaţiune care poate fi efectuată în atelierul unui ceasornicar. 

Mecanism antişoc

Rezistența la impactul cu o podea din lemn masiv, survenit în urma căderii de la o înălțime de un metru a inspirat norma ISO 1413, certificare obținută în urma a două teste ce simulează șocuri la nivelul orei 9 și pe cristal, perpendicular pe față, experimente produse de un ciocan din plastic, cu o masă de 3 kilograme, acționat în pendul cu o viteză a impactului de 4,43 metri/secundă. Devierea admisă în urma acestor șocuri va fi dată de o acuratețe de +/- 60 secunde/zi. 

În fața posibilelor daune, protecția unui ceas rezidă în cea a pivoților superiori și inferiori ai mecanismului, sistemul elaborat cu acest obiectiv având ca scop adiacent reducerea fricțiunii punctelor de contact dintre bastonul de balans și bijuteria antișoc. Inclusiv construcția unui mecanism orologer va fi influențată de acest principiu, pentru ameliorarea șocurilor fiind folosiți pivoți conici. 

BALL antischock

Anatomia unui mecanism antișoc cuprinde capacul de susținere, o cavitate pentru bijuteria ce acoperă sistemul (un rubin sintetic, rotunjit la nivelul mesei și având un pavilion plat), încă o piatră perforată și resort.

Protecția în fața loviturilor orizontale este contracarată prin deplasarea în lateral a cavității ce menține bijuteria, în timp ce șocurile verticale sunt neutralizate la nivelul resortului, a cărui formă este concepută pentru absorbția impactului, permițând saltul pietrei și, astfel, reducerea presiunii pe pivot. 

Cel mai cunoscut sistem antișoc este Incabloc, introdus în anul 1934.