5 ani de modă autentică cu Molecule F

Scris de Luxury
Publicat la data de: 26-08-2015

în: News & Features

Prima platformă dedicată în exclusivitate designului românesc de calitate, Molecule F a sărbătorit cinci ani de existenţă în mod curajos şi asumat, în cadrul petrecerii intitulate The Glow and The Show, ce a avut loc la Circ & Variete Globus Bucureşti. În compania unui cerc exclusivist de designeri români, vedete, reprezentanţi media, parteneri, colaboratori şi prieteni apropiaţi, Molecule F a pregătit un show privat de circ compus din momente antrenante şi spectaculoase, de la numere de dresaj cu tigri siberieni, până la acrobaţii elegante susţinute la mare înălţime. Toate acestea într-o atmosferă captivantă şi seducătoare, încărcată de momente exotice antrenante.

Mirela Bucovicean & Stephan Pelger

La cinci ani de când s-a lansat, Molecule F este an de an mai mare şi mai strălucitor, menţinându-se lider pe piaţă, în ceea ce priveşte creaţiile de design autentic românesc premium, şi inovator în ceea ce priveşte tehnologia ca parte integrată în modă şi lifestyle, prin blogul ChicTech powered by Intel.

În aceeaşi zi aniversară, Molecule F a lansat şi o nouă interfaţă complet îmbunătăţită, cu un portofoliu îmbogăţit de designeri români. Noul Molecule F, ce poate fi accesat şi de pe dispozitive mobile, a intrat cu peste 200 de piese noi semnate de designeri existenţi pe Molecule F şi de designeri noi introduşi în platformă. Aici puteți găsi o mulţime de colecţii inedite, piese-cheie de calitate, în jurul cărora puteți construi ţinute cool şi adaptabile, pe care să le integrați în stilul dumneavoastră cotidian, dar şi piese glam, care să vă transforme într-o apariție remarcabilă.

foto: Alberto Gro?escu

Molecule-F.com oferă acum o nouă experienţă de shopping, pe o platformă responsive dotată cu tool-uri personalizate, unde navigarea devine mai ușoară și mai rapidă. Numărul pieselor de pe platformă e de ordinul miilor, iar versatilitatea acestora îl poate mulţumi până şi pe cel mai pretenţios cumpărător online. Molecule F vinde piese autentice româneşti semnate de designeri români în toată lumea.