Rose Couture

Scris de Luxury
Publicat la data de: 27-07-2016

în: Beauty News

Rose Couture by Elie Saab

LP-RC-2016-PR-VISUAL

Noua apă de toaletă marca Elie Saab este inspirată de o floare, o culoare, o aromă… chiar simbolul feminității. Buchetul de flori albe, semnătura couturier-ului, este completat de un val de petale de trandafir. Astfel, își împodobește prima sa aromă iconică cu cea mai feminină dintre culori – un roz couture, natural.

În fiecare sezon, colecțiile Elie Saab iau naștere prin intermediul elementelor florale, fiind brodate cu mărgele transparente de rouă, sculptate în tul sau tafta, modelate în petale fluturânde de șifon.

LP-ROSE-COUTURE-2016-LIGHT-PACKSHOT-CMYK-39X50-300DPI_2

De la nuanțe de roz pal și până la fucsia și purpuriu, culoarea trandafirilor, în viziunea couturier-ului, este împrumutată și de accentele feminine…buze, obraji, piele. Astfel, este exprimată dubla însemnătate a trandafirului, iar Rose Couture se transformă într-un manifest al feminității absolute.

Parfumierul Francis Kurkdjian a recoltat prețioasele petale de trandafir, pe care le-a adăugat aromelor dulci de floare de portocal și miere. Notele de vârf sunt reprezentate de un buchet de bujori proaspeți, fructe, nectar de trandafir și vanilie. Baza este una somptuoasă, prin lemnul de santal și bogăția esenței de patchouli.

Sticla parfumului Rose Couture este prezentată într-o tentă delicată de roz pastel, iar cutia este embosată cu motive subtile de trandafir, ce evocă cea mai fastuoasă creație a couturier-ului.

Frumoasa Toni Garrn împrumută aromei Rose Couture spontaneitatea și feminitatea ei încrezătoare, devenind imaginea celei mai recente campanii Elie Saab, Le Parfum, în 2016. Tânărul supermodel din Germania se numără printre preferatele lui Elie Saab. Aceasta poartă o rochie special creată, din mătase diafană ce amintește de petalele delicate de trandafir.

ELIE-SAAB-LE-PARFUM-ROSE-COUTURE-MAKING-OF-1(1) ELIE-SAAB-LE-PARFUM-ROSE-COUTURE-MAKING-OF-3 ELIE-SAAB-LE-PARFUM-ROSE-COUTURE-MAKING-OF-4