Rațiunea ne spune că timpul pierdut nu mai poate fi recuperat, în timp ce emoția ne alină amintindu-ne că, indiferent cum privim scurgerea lui, el vindecă orice rană. Dincolo de credințele care ne călăuzesc, lucrările Rodicăi Benintendi ne invită ca, în fiecare dedicație din opera sa, să prețuim această resursă drept izvorul de forță ce ne este dat.
„Iubire imposibilă”
Într-o luminozitate glacială străpunsă de roșul carnal ce conturează nebunul și calul, piese strategice care setează prin provocări destinul regelui pe tabla de șah, se dezvăluie eterna dramă a iubirii ce nu poate fi. Sentimente tăcute, alungate sau damnate sunt redate prin metafora pustiului din imaterialitatea ce desemnează fie o fericire efemeră, sau beția unui vis. Dinamica fugii călare pe unicorn, întâiul simbol al fanteziei, se reflectă într-un emoționant contrast cu realismul din expresivitatea ce trădează crucea unei deziluzii și demnitatea de a lăsa sentimentele în urmă. Optimismul care transpare din semnătura de artist a Rodicăi Benintendi se oglindește în subjugarea unei himere, veșnicul călău al inimilor frânte.
„Metamorfoza”
Labirintul orelor – renaștere și declin, zbor și Golgotă – amintește cum, dincolo de măsurătoarea clipelor – ambiția noastră de a controla legile firii –, stă văzduhul, întâiul izvor al speranței, singura forță ce poate anula timpul. Cromatica bogată, ca suport al definirii individualității, dezvăluie frumusețea oricărei clipe, oferind îndemnul de a ne bucura de fiecare oră ca un dar ce ne poate fi răpit.
