Boucheron – Epure Tourbillon Ama

Scris de Luxury
Publicat la data de: 22-07-2015

în: Jewels & Watches

Colecţia Epure, prezentată la Baselworld 2015, marchează lansarea a șase noi modele de ceasuri, gravate cu mesajul: „I only count joyful hours” („Număr doar orele de bucurie”). Această expresie, aparținându-i lui Frédéric Boucheron, sintetizează valorile companiei şi exprimă, în acelaşi timp, menirea ceasurilor Boucheron: preţuirea fiecărui moment de bucurie. Unul dintre modele, care atrage atenţia, este Epure Tourbillon Ama ‘Fish’, ce oferă o interpretare proaspătă a feminităţii, libertății și delicateții asociate peștelui. Cadranul rotund din aur alb, de 43 milimetri, este împodobit cu diamante şi încadrează perfect imaginea tridimensională a unui pește ce înoată într-o mare conturată de un sidef albastru. Întregul tablou este împânzit cu diamante rotunde sau tăiate în stil baghetă, iar coada peștelui are un design gândit în așa fel încât să dea impresia unui înot lin pe deasupra valurilor. Cu o rezervă de putere de aproximativ 100 de ore şi o frecvenţă de 21.600 vph, noul Epure Tourbillon Ama este o creaţie originală lansată într-o ediţie limitată la numai opt exemplare.

Preț: disponibil la cerere