Moda și arta – Armonia a două platforme de expresie creativă

Evocând drumul tânărului Charles Worth, pe care ambiţia de autodidact l-a purtat spre vizitarea muzeelor şi a galeriilor de artă pentru a înnobila meşteşugul croitoriei cu o dimensiune estetică, se poate observa cum pictura stă drept unul dintre principalii piloni ai couture-ului, moda evoluând ca liant între artele vizuale și cele aplicate. În peste 160 de ani de istorie, dincolo de rafinamentul procedural, substanța conferită de simbolistică, mesaj și conceptualism a putut fi înfăptuită doar prin inspirația, dezbaterile și chiar prietenia geniilor modei cu vizionarii cărora le datorăm complexitatea artei moderne. 

Transpunerea în modă a libertăţii expresiei trăirilor, crezul artistic al pictorului Secession, a fost posibilă în colaborarea dincolo de profunda prietenie ce-i unea pe Gustav Klimt şi Emilie Flöge, prin rochii care celebrau valorile populare, piese realizate în salonul tovarăşei şi muzei sale. 

Prieten cu Francis Picabia, nutrind o deosebită consideraţie pentru pictori, Paul Poiret, care prin celebrarea orientalismului poate fi considerat un reprezentant al curentului Art Deco în perioada sa timpurie, este amintit inclusiv în calitatea sa de colecţionar de artă, apetenţă ce i-a inspirat paleta cromatică. 

În fluxul creativ ce prezintă o interacţiune cu arta lui Paul Poiret se remarcă legătura lui Erté, unul dintre colaboratorii săi, cu Sergei Diaghilev, impresarul Ballets Russes, după ce couturier-ul s-a lăsat inspirat de costumele lui Léon Bakst pentru acelaşi spectacol şi opera lui Raoul Dufy. Artistul fauvist, curent cu care a rezonat inclusiv Poiret, a creat diverse imprimeuri pentru colecţiile couturier-ului parizian. 

Nu în ultimul rând, Paul Poiret a reuşit să capteze într-un cerc moda, o artă ce are ca nucleu tocmai schiţa, prin folosirea ilustraţiilor ca metodă de promovare, graţie cataloagelor pentru care a colaborat cu artişti precum Paul Iribe sau Georges Lepape. 

Cu toate acestea, cea mai solidă punte între cele două arte se regăseşte în activitatea creativă a lui Mariano Fortuny, care s-a recomandat dintotdeauna ca pictor, asemenea tatălui său. Manifestându-și geniul în pictură, fotografie, scenografie şi modă, moştenirea lăsată de Mariano Fortuny este concretizată atât în artă, cât şi în știinţă, printr-un aport de 22 de invenţii pentru sisteme de iluminat şi procese tehnologice de vopsire a materialelor.

Reprezentant al orientalismului în varii arte vizuale, Mariano Fortuny a respins couture-ul, preferând realizarea costumelor de teatru. Cu creaţiile sale au rezonat Isadora Duncan, întâia purtătoare a eşarfei Knossos, Sarah Bernhardt sau poetul şi scriitorul Gabriele d’Annunzio, Mariano Fortuny inspirându-l, de asemenea, pe Marcel Proust.

Influenţa prieteniei cu artişti epocali precum Salvador Dali, Pablo Picasso, Jean Cocteau sau Igor Stravinsky o va inspira pe Coco Chanel, spre finele anilor 1920, să abordeze rigorile formelor geometrice. 

După continue experimente pentru a înţelege şi a exploata kinetica în armonia cromatică şi în opoziţia nuanţelor, avansând spre orfism, căruia îi va rămâne fidelă de-a lungul operei sale, Sonia Delaunay descoperă în modă un nou suport de expresie a trăirilor. 

Revederea cu cercurile literare ale artiştilor dadaiști oferă ca provocare o nouă expresie, „robes poèmes”, versuri semnate de Tristan Tzara, Philippe Soupault şi Joseph Delteil găsind o interpretare cromatică în piese bazate pe drapaj, pentru ca ulterior, valorile unor curente abstracte precum fauvismul, cubismul şi futurismul să fie transpuse într-o simbioză şi supuse crezului conform căruia îmbrăcămintea ar trebui dictată de stilul de viaţă.

Un popas în drumul desăvârşirii ca artist, couture-ul a fost abandonat în 1930, Sonia Delaunay dedicându-şi viaţa picturii. 

Exposition Internationale des Arts Décoratifs et Industriels Modernes revela publicului prezent la Paris, la ediţia din 1925, o expresie a entuziasmului în faţa prosperităţii şi a progresului tehnologic, manifest trasat prin melanjul valorilor estetice şi spirituale ale cubismului, fauvismului, Art Nouveau, modernismului, futurismului, neoclasicismului, constructivismului şi Bauhaus. Ornamentaţia, produs al artei şi al meşteşugului, era expusă în cadrul secţiunii „La Parure”, în timp ce moda era reprezentată sub supravegherea unui comitet format din Jeanne Lanvin, Jeanne Paquin şi Paul Poiret. 

Gaby, soţia pictorului dadaist Francis Picabia, o va introduce pe Elsa Schiaparelli în cercuri unde va câştiga prietenia lui Marcel Duchamp şi a lui Man Ray, între alţii. În plină glorie, ani mai târziu, creaţiile sale au invitat spre expresie artişti ca Salvador Dali, Leonor Fini, Jean Cocteau sau Alberto Giacometti, în timp ce rochiile-bijuterii s-au născut din aportul maestrului Jean Schlumberger, una dintre legendele casei Tiffany. Accesoriile sale purtau inclusiv semnătura unor oameni de cultură precum Méret Oppenheim sau scriitoarea Elsa Triolet.

Descurajată de familie să urmeze studiul sculpturii, Germaine „Alix” Krebs nu-și va abandona întâia pasiune, pe care o va onora printr-o altă artă când va îmbrăţişa o carieră în couture, deschizând în 1934 un atelier la Paris. Rigurozitatea muncii sale o va purta inclusiv spre redarea sculpturii zeiţei Nike, găzduită de muzeul Luvru. 

Într-o perspectivă concretă, dincolo de ideologia frumuseţii cotidiene înălţate spre un plan utopic, influenţa Pop Art se va regăsi în proiecte contemporane perioadei sale de avânt în rochia Mondrian, o creaţie Yves Saint Laurent, şi în cea din hârtie imprimată cu conserva de supă, o lucrare a lui Andy Warhol. Artistul însuşi provoca afirmând că ar cumpăra o rochie şi ar agăţa-o pe un perete în locul unui tablou.

Explorarea cromatică evoca pentru Geoffrey Beene principiile Op Art, binomul nonculorilor primind diverse interpretări prin luminozitatea sau opacitatea texturilor. Cu toate acestea, designerul era de părere că abuzul culorii îl va copleşi pe purtător.

Înclinându-se înaintea artei, Roberto Capucci omagiază opera lui Victor Vasarely prin jocul cu panglici şi pene.  

După colecții ce au preluat operele de referință ale istoriei artei, maturitatea în creație îl va găsi pe Jean-Charles de Castelbajac într-o incitantă tranziție spre Pop Art, păstrând semnătura ludico-reflexivă. 

Cea mai recentă colecție Louis Vuitton îl aduce pe Jeff Koons în constelația de artiști, după Takashi Murakami, Richard Prince, Yayoi Kusama, Stephen Sprouse, Cindy Sherman sau the Chapman Brothers, ce au concentrat piesele din canvas spre interpretarea stricto sensu, aducându-și viziunea în armonie sau, din contră, în confruntare cu monogramele casei.