Le Château – Castelul din inima Capitalei

Scris de Luxury
Publicat la data de: 02-06-2016

în: Lifestyle

Deschiderea Le Château, cel mai nou complex destinat ceremoniilor de gală, a însemnat pentru București apariția acelui loc care poate fi considerat perfect, atât pentru evenimentele corporate de prim rang, cât și pentru cele mai sofisticate evenimente private. Povestea acestei adevărate săli de bal aristocrate a pornit tocmai de la premisa de a oferi oamenilor un loc de basm, bine poziționat în centrul Capitalei, un loc care să nu facă rabat de la cele mai înalte standarde de calitate, atât din punct de vedere al conceptului, cât și în privinţa serviciilor.

IMG_8705

Le Château a fost proiectat de la zero, în spiritul și în armonia pe care le regăsim în cele mai frumoase castele din Hexagon, pentru a putea omagia rolul determinant pe care l-au avut regii Franței în dezvoltarea culturii, artelor și arhitecturii universale. Iar rezultatul este copleșitor pentru toți cei care trec pragul Le Château – un concept unic, realizat cu cele mai nobile materiale, printre care se regăsesc marmura intarsiată, catifeaua, lemnul masiv sau cristalele care pot fi întâlnite la tot pasul.

IMG_8201

Tehnologie perfect integrată

Le Château este, în același timp, clasic și modern, perfect adaptat fiecărui moment unic pe care îl găzduiește. Clasic atunci când ne referim la felul în care este realizat designul și modern când descoperim infuzia tehnologică bine ascunsă în spatele conceptului unitar creat de Masha Verhoogt, unul dintre cei mai cunoscuți designeri din sud-estul Europei. Pentru că atunci când vorbim de cele mai reușite evenimente corporate, acestea nu sunt posibile fără suportul tehnic de care beneficiază „Castelul din inima orașului”. Scena de 130 metri pătrați, complet accesorizată, este întregită de un ecran uriaș ce permite proiecții spectaculoase, sonorizarea wireless garantează o comunicare eficientă, în timp ce sistemul automat de climatizare asigură un cadru optim în orice condiții. Chiar și un concert live poate fi pus în scenă cu minim efort, datorită sistemelor de sonorizare și de lumini deja instalate, completate de un backstage creat pentru confortul artiștilor. La toate acestea se adaugă un lobby pentru întâmpinarea invitaților, o terasă de peste 260 metri pătrați și o parcare privată pentru 80 de autoturisme, monitorizată permanent.

Și, pentru ca experiența vizuală să fie în perfectă armonie cu cea culinară, Le Château dispune de o bucătărie complet utilată, acolo unde maeștrii bucătari se întrec în a oferi experiențe unice celor care trec pragul Castelului.

IMG_5209

Servicii de 5 stele

Le Château – Castelul din inima orașului – este locul în care bunul-gust și prețiozitatea sunt completate, într-o manieră unică, de servicii de 5 stele, menite să ofere oaspeților o experiență completă. De la intrare ne întâmpină serviciile exclusiviste de Valet Parking, după care primirea se face cu ajutorul unor ecrane tactile care oferă toate informațiile necesare – așezarea la masă, persoanele care au dat deja check-in, meniul și programul detaliat al serii. Apoi, invitații de seamă beneficiază de serviciile unui majordom personal, iar apartamentul este refugiul ideal pentru cei care doresc să se bucure de intimitatea unui loc cu adevărat aristocrat.

Galerie Foto