Harry Winston – tradiția diamantelor, reinterpretată în Haute Horlogerie

Considerată a fi una dintre cele mai prestigioase case de bijuterii din lume, Harry Winston este o companie fondată în 1932, în „oraşul luminilor” – New York. Însuşi Harry Winston, un gemolog înnăscut, un om de afaceri intuitiv şi un filantrop dedicat, a pus bazele unei moşteniri care avea să stabilească un tipar de excepţie în materie de bijuterii fine şi orologerie high-end. Astăzi, primul magazin din Fifth Avenue serveşte drept lăcaş celor mai inovatoare opere de artă destinate unei clientele selecte, ce va transmite istoria unui brand din generaţie în generaţie, asemenea unui patrimoniu.

Harry_Winston_Timepiece_Manufacture_External_Press resolution

Cunoscut de-a lungul vieţii drept „regele diamantelor”, Harry Winston s-a făcut remarcat prin filosofia unui design atemporal care a continuat să inspire toate creaţiile unei case de bijuterii aparent obişnuite la mijlocul secolului XX. Încă de la o vârstă fragedă, povestea unui tânăr urma să devină cunoscută în întreaga lume datorită unor interpretări artistice fără egal. De la achiziţionarea celor mai renumite pietre preţioase din lume, incluzând Jonker, Hope sau Winston Legacy Diamonds, la împodobirea chipurilor celebre de la Hollywood timp de peste opt decenii, Harry Winston a fost şi va rămâne sinonim cu excelenţa în cea mai pură formă. Brandul preferat al celebrităţilor, Harry Winston şi-a creat o mulţime de susţinători în întreaga lume, adresându-se unei clientele pretenţioase care face abstracţie de graniţele geografice. Astăzi, compania îşi continuă tradiţia în care domină creativitatea şi raritatea fără compromisuri în toate colţurile lumii: New York, Londra, Paris, Geneva, Tokyo, Hong Kong şi Shanghai.

Harry Winston reinterpretează timpul cu o eleganță excepţională prin intermediul creaţiilor haute joaillerie, un adevărat elogiu închinat bijuteriei. Ceasurile sunt decorate cu diamante extrem de valoroase, atent selecţionate şi plasate în conformitate cu cele mai riguroase standarde de către gemologi iscusiţi. Interpretări magnifice ale timpului sunt accentuate de geometria pietrelor, dând naştere unor compoziţii arhitecturale de o frumuseţe uimitoare.

workshop5_Press resolution

Aceste opere de artă, ce indică timpul asemenea unui ecou, traduc dorinţa exprimată de însuşi Harry Winston: „Dacă aş putea, aş pune diamantele direct pe pielea unei femei”. Ca urmare, în interpretarea ceasurilor tip bijuterie, Harry Winston foloseşte cele mai frumoase şi pure diamante disponibile în lume, pietrele determinând ele înseşi crearea unor piese cu adevărat unice. Această nouă viziune asupra diamantelor a apărut într-o noapte de decembrie a anului 1940, când în drumul lui spre casa din Scarsdale, Winston a fost total absorbit de frumuseţea zăpezii proaspete aşternute pe o coroană de flori din faţa casei. Sesizând modul graţios în care fiecare frunză a fost sculptată de zăpadă, Winston şi-a imaginat un mod contemporan de a crea bijuteriile, permițând diamantelor să-şi modeleze propriul design. „The Premier Glacier” este un exemplu orbitor al acestei abordări, care a necesitat peste 60 de zile de artizanat, fiind compus din nu mai puţin de 422 de pietre tăiate în stil baghetă în 12 dimensiuni diferite. Experţii artizani bijutieri aduc la viaţă veritabile opere de artă, combinând orologeria şi crearea bijuteriilor în spiritul pur Harry Winston. Realizarea fiecărei piese Harry Winston porneşte de la dorinţa unică de a sărbători frumuseţea fiecărui diamant şi stilul individual al celei care poartă bijuteria. Folosind tehnici de pionierat dezvoltate de meşteşugarii casei, bijuteriile sunt lucrate manual din platină şi decorate cu diamante de cea mai înaltă calitate.

 

Colecţia Avenue – o punte către un trecut glorios

Legendara colecţie Avenue a fost inspirată de celebra stradă Fifth Avenue şi surprinde arhitectura şi stilul oraşului New York, casa primului salon Harry Winston. Liniile clasice şi forma dreptunghiulară a cadranului amintesc de elementele decorative ale perioadei Art Deco, epocă în care Harry Winston a pus bazele casei orologere cu acelaşi nume. Una dintre caracteristicile extraordinare ale modelelor iconice este abilitatea acestora de a rezista la proba timpului, continuând totuşi să evolueze. Colecţia Avenue reinventează timpul şi ilustrează încă o dată explozia creativă declanşată prin colaborarea echipei de designeri şi ceasornicari Harry Winston cu geniul individual al unui mare creator.

Colecţia Ocean – un echilibru modern de eleganță sportivă

În miezul tradiţiilor, colecţia Ocean etalează gama vastă de abilităţi excepţionale dezvoltate în cadrul manufacturii Harry Winston. Cele mai complicate modele orologere îşi găsesc expresia în cea mai contemporană colecţie, în care mecanismul sofisticat şi semnătura casei se îmbină, dând semne distinctive ale unei epoci moderne. Colecţia Ocean include cronometre unde măiestria şi sofisticarea tehnică se prezintă în carcase din aur sau combinaţii de aur cu zalium – un aliaj bazat pe zirconiu, ceva mai greu decât titanul, însă extrem de rezistent la rugină.

Colecţia Midnight – eleganța clasică şi simplă

Încă de la lansarea colecţiei, Harry Winston a avut grijă să protejeze măiestria artistică necesară pentru ca viaţa lăuntrică a ceasurilor sale să fie ocrotită, transformând elegantele modele în comori minunate şi rare. Colecţia Midnight aduce un omagiu tradiţiei orologeriei fine într-o formă simplă şi atemporală, apelând la frumuseţe şi eleganță în fiecare model din aur roz sau alb. Harry Winston consideră că nimic din lumea orologeră nu este mai presus de ingeniozitatea umană, iar colecţia Midnight este încă un argument solid în acest sens.

Brooks Brothers Spring 2017