SARTO bespoke definește garanția perfecțiunii

Scris de Luxury
Publicat la data de: 07-05-2019

în: Fashion

Până de curând, credeam că perfecțiunea este un ideal către care suntem programați să tindem, fără a o putea dobândi. SARTO bespoke și-a asumat să demonteze acest mit și, cu noua linie de producție, reușește să satisfacă cele mai exigente standarde ale calității. Drumul până aici a fost unul solicitant și complex: ultimii opt ani au fost petrecuți experimentând și perfecționând vestimentația impecabilă pe care orice bărbat și-ar dori să o aibă în garderobă. 

Piese unice, croite pentru tine
În urmă cu trei ani, SARTO a deschis primul atelier bespoke din România, dezvoltând cel mai elocvent procedeu de construcție a unei ținute bărbătești, ce reunește stilul tradițional de realizare a vestimentației masculine cu tehnologia de ultimă generație. SARTO croiește fiecare piesă de la zero, după corpul purtătorului, construind un tipar special pentru acesta, pentru a reda cu perfecțiune ținuta.

Manufacturat în atelierul SARTO, costumul său unic bespoke este o operă de artă realizată în peste 60 de ore de manoperă, de către croitori talentați, a căror experiență de peste 30 de ani își pune amprenta pe fiecare detaliu. Experiența bespoke a costumului de comandă este în sine o plăcere, întrucât fiecare client care vizitează showroom-ul SARTO bespoke este invitat într-o lume aparte a masculinității, unde poate testa cele mai fine țesături și poate vedea live cum se croiește costumul.

Scopul SARTO este de a oferi un serviciu de croitorie, aşa cum era odată, cu atenţie, cu dăruire, cu apreciere pentru frumos şi respect pentru util, completat fiind de o viziune estetică originală. Cu fiecare piesă, SARTO își asumă livrarea perfecțiunii tehnologice și estetice și alinierea cu noile tendințe vestimentare. Eleganța atemporală este ceea ce distinge creațiile SARTO bespoke de o haină obișnuită.

Fibra zeilor pentru bărbatul modern
La SARTO, reușita înseamnă obținerea unei ținute impecabile pentru orice ocazie din viața unui gentleman. De aceea, lucrăm doar cu cele mai fine țesături de la case de modă de renume mondial, care aduc inovație în materie de funcționalitate și care dovedesc respect pentru mediu în procesul de producție.

Scabal, Zegna, Loro Piana, Cerruti, Ungaro, Carnet sunt doar câțiva dintre furnizorii care stau la baza garanției calității SARTO bespoke. Datorită tehnologiei avansate și experienței vaste în domeniu, acești producători conferă atribute uimitoare ținutelor: finețe, confort, impermeabilitate, rezistență la pătare, rezistență la șifonare, flexibilitate, capacitatea de a respira, greutate aproape insesizabilă și multe altele.

Pentru a obține costumul perfect, clienții SARTO au de ales dintr-o selecție de peste 25.000 de țesături și designuri speciale. Combinațiile sunt unice și reprezintă în detaliu nota personală a fiecărui gentleman ce vizitează SARTO. Specialiștilor de la SARTO le face o deosebită plăcere să experimenteze cu o diversitate cromatică și senzorială, deoarece paletele impresionante de culori sunt puse în valoare de texturi luxoase: mătase, cașmir, alpaca suri, lână, mohair, in, bumbac sau chiar vicuna, fibra zeilor.

Galerie Foto

Consilieri experimentați și o imagine de ansamblu
Costumul din două piese este elementul esențial într-o garderobă elegantă, însă valoarea adăugată unei ținute complete este incontestabilă. Astfel, un costum perfect devine imaginea bărbatului de succes atunci când este pus în valoare prin elemente indispensabile: cămașa, pantofii și accesoriile. În plus, pentru domnii care își prețuiesc confortul și relaxarea, SARTO a introdus conceptul bespoke jeans, producând blugi din denim autentic, pe comandă.

O cămașă SARTO bespoke din bumbac egiptean, personalizată 100% pentru purtător, are menirea de a-i asigura acestuia confortul, lejeritatea în mișcare și imaginea impecabilă. Peste 5.000 de țesături și designuri diferite sunt disponibile pentru a obține o cămașă SARTO perfectă. Producători de prestigiu reinventează în fiecare sezon bumbacul egiptean, inul și mătasea, îmbinând armonios tendințele vestimentare și creativitatea proprie.

În materie de încălțăminte, ținutele sunt întregite de pantofii Loake, cu o tradiție de peste 135 de ani, cusuți manual în Anglia. Aceștia sunt construiți folosind piele naturală de cea mai bună calitate, iar brandul este recunoscut drept cel mai prestigios producător englez, beneficiind de un mandat de recunoaștere al Casei Regale a Marii Britanii. În showroom-ul SARTO bespoke se regăsește o varietate de modele, stiluri, culori, măsuri și calapoade, plus un serviciu de consiliere specializată.

Nu în ultimul rând, orice bărbat pedant știe că accesoriile „condimentează” chiar și cea mai simplă ținută, punându-i în valoare ingeniozitatea, jovialitatea și stilul personal. Pentru definirea ținutelor business, casual și de gală, SARTO bespoke prezintă soluții multiple, ce îmbină dimensiunea funcțională cu cea estetică. Astfel, costumul perfect își atinge cu adevărat potențialul atunci când este completat de o geantă de weekend, o cravată din mătase de Como, o curea din piele de vițel, o batistă rulată manual, o pereche de butoni de argint sau de controversatele bretele din cașmir.

Un serviciu ireproșabil, pentru cea mai bună versiune a ta
În fiecare zi, SARTO contribuie la construirea unei imagini de succes pentru unii dintre cei mai puternici manageri și antreprenori din România. Fie că este vorba despre o întâlnire de business, o gală sau un eveniment în familie, toate cunoștințele și aptitudinile sunt investite pentru a obține cea mai bună versiune a persoanei care ne solicită expertiza.

Ceea ce face experiența hainelor pe comandă să fie desăvârșită este consilierea specializată, la cele mai înalte standarde. La SARTO bespoke, oameni implicați, cu abilități excelente de comunicare și un ochi format pentru vestimentația rafinată, sunt cei care preiau, urmăresc și livrează fiecare comandă.

Însă chiar și după ce costumul ajunge în garderoba posesorului său, misiunea consilierului nu se termină. Odată cu garanția calității, clienții beneficiază și de un serviciu complex de mentenanță, prin care sunt asigurați că fiecare costum SARTO bespoke va avea un aspect impecabil și o durată de viață optimă.

Ținuta SARTO bespoke, perfecțiunea pe care o poți avea
Realizarea ținutei perfecte pentru bărbatul modern poate părea o misiune imposibilă, însă la SARTO bespoke nu este decât un nou proiect și o nouă provocare. Ținuta perfectă nu are de ce să fie un mit, deoarece și cele mai exigente cerințe pot fi satisfăcute cu soluțiile potrivite.

www.sarto.ro