Dr. Emanuele Rosati, Dent It : Despre medicina dentară și alte pasiuni

Un zâmbet frumos! – acesta este sloganul care a pus bazele noului concept de sănătate dentară, Dent It. Beneficiind de o amplasare privilegiată, în centrul Capitalei, Dent It este o clinică de stomatologie și estetică facială cu specialiști din Italia, a căror pregătire și viziune internațională vor readuce zâmbetul pacienților prin cele mai moderne soluții de tratament. Despre servicii personalizate și tehnologii performante, dar și despre experiența unui tânăr străin ghidat de pasiunea pentru medicina dentară ne povestește Dr. Emanuele Rosati, Managing Partner Dent It – Clinica Dentale Italiana.

DSC_3904

– Ce înseamnă a fi medic stomatolog pentru tine şi când ţi-ai descoperit pasiunea pentru medicină?

Meseria de doctor este o meserie care nu se alege, ci te alege ea pe tine. Am avut norocul să cresc într-o familie unde se vorbea şi se vorbeşte despre medicină chiar şi la masa de duminică. Tatăl meu este medic cardiolog, iar fratele meu este medic orelist, așa că inevitabil am simţit o înclinaţie spre această meserie şi am dezvoltat automat şi o pasiune. De când eram mic, mi-a plăcut mereu să văd oameni zâmbind.

 

– Cum ai ales să studiezi stomatologia în România şi care este cea mai mare satisfacţie pe care ţi-a adus-o profesia până în prezent?

Alegerea de a veni să studiez în România a fost mai mult o decizie luată din instinct. Atunci era o Românie foarte diferită de cea de acum şi destul de complicată, mai ales pentru un tânăr străin. Iniţial, decisesem să fie o experienţă doar de un an, după care să mă reîntorc acasă „da mamma”, dar au trecut doi, patru, şase… şi după aproape zece ani încă suntem aici şi facem oamenii să zâmbească, aceasta fiind cea mai mare satisfacţie pe care mi-a oferit-o şi încă mi-o oferă profesia mea, în fiecare zi. După atâţia ani, pot confirma o vorbă care circulă printre noi, străinii, că „în România vii plângând şi pleci tot plângând”.

 

– Ce consideri că este mai important pentru pacienţi atunci când aleg o clinică stomatologică: aspectul clinicii, dotarea tehnică sau profesionalismul personalului?

Alegerea doctorului, în general, nu neapărat a medicului dentist, este o decizie foarte subiectivă care diferă de la pacient la pacient. Personal, chiar cred că finalizarea cu un rezultat satisfăcător a tratamentelor medicale este baza unui doctor de succes, apoi, sigur, o atenţie mare la igienă şi sterilizare, dar şi la profesionalismul personalului reprezintă temelia unei clinici reuşite.

DSC_3843

– Eşti partener la Dent It – Clinica Dentale Italiana şi, alături de alţi doctori stomatologi italieni, aţi pornit în aventura fericirii cu un zâmbet larg şi sănătos, dar mai ales în cea a unui business serios. Care e condiţia ca un medic, care este de origine străină, să reuşească în România?

Dent It – Clinica Dentale Italiana, situată în centrul Capitalei, pe Calea Floreasca 112, este a treia clinică din grupul nostru. Împreună cu partenerii şi maeştrii mei, Dr. Ernesto Mostarda şi Dr. Fabio Minnozzi, am adus în Bucureşti tot „know-how-ul” a peste 20 de ani de tratamente finalizate cu succes; celelalte două clinici pe care le deţinem în centrul Italiei ne fac cadou, din fericire, o mulţime de zâmbete sănătoase şi de pacienţi satisfăcuţi.

Proiectul Dent It se bazează în primul rând pe profesionalismul şi experienţa doctorilor, dar şi pe dedicarea pentru această meserie, calităţi care îţi permit să reuşeşti şi într-o piaţă ca cea din România, destul de saturată pe domeniul medical, unde deja există clinici de un nivel bun.

 

– Care sunt tendinţele actuale în estetica dentară pe care Dent It – Clinica Dentale Italiana le utilizează?

Tratamentul cel mai cerut când vine vorba de estetica dentară este, cu siguranţă, faţetarea dentară. Faţetele, ca tratament pentru corectarea formei, dimensiunii şi colorațiilor inestetice ale anumitor dinţi, sunt folosite foarte des în rândul pacienţilor români, chiar şi atunci când indicaţiile funcţionale nu prevăd.

Albirea dentară, mărirea buzelor prin „filler” precum acidul hialuronic, biostimularea şi bioregenerarea prin injectarea subcutanată de plasmă bogată din plachete (PRP) sunt, clar, tendinţele actuale în estetica facială, pe care le puteţi găsi în portofoliul de tratamente finalizate cu succes al clinicii noastre din Bucureşti, pe Calea Floreasca, nr. 112.

Pentru toate informaţiile despre cele mai moderne tehnici în domeniul stomatologiei şi pentru o părere a unui doctor specialist cu pregătire internaţională, vă invităm să vă programaţi la o consultaţie, sunând la Call Center Dent It, la nr. de telefon: 0773.317.286 sau 031.434.22.01. De asemenea, ne puteţi contacta şi la adresa de e-mail: office@dentit.ro sau pe pagina noastră de Facebook: www.facebook.com/dentitclinicadentaleitaliana.

„A presto” şi la mai multe zâmbete împreună!

 

Cosmopolit Residence