Anamaria Prodan Reghecampf – Despre valori și tenacitate în antreprenoriat

Anamaria Prodan Reghecampf este agent FIFA, realizator TV și fotomodel român. Este recunoscută în fotbal pentru ambiție, la toate echipele unde a evoluat ca general manager sau președinte reușind să facă minuni. În prezent este impresarul celor mai buni fotbaliști din Liga 1 și nu numai. În ciuda faptului că are o viață profesională extrem de ocupată, Anamaria nu și-a neglijat niciodată familia. Dimpotrivă, împreună cu soțul ei, Laurențiu Reghecampf, crește patru copii – Rebecca, Sarah, Luca și Laurențiu Jr. Anamaria, care a știut întotdeauna cum să își împartă viața constructiv între familie și carieră, ne-a acordat un interviu în cadrul căruia ne-a vorbit despre tenacitate și despre principiile și valorile în care crede.

Ce sfat ați avea pentru un tânăr antreprenor fascinat de un domeniu care din diverse motive – vârstă, pregătire, convenții – pare inaccesibil sau inhibant pentru el, exact cum mulți nu ar fi crezut că o femeie poate dovedi performanță ca impresar de fotbal?
Știi cum e chestiunea asta cu sfaturile… e oarecum ciudată, fiindcă eu cred că dacă ai un vis și ți-l urmezi, este imposibil să nu-l realizezi. Dincolo de asta, nici nu contează dacă ești femeie, cum sunt eu, și lucrezi în lumea bărbaților, nici dacă ești bărbat și lucrezi în lumea femeilor. Mai cred că nimic nu e inaccesibil pe pământul ăsta, există doar „nu vreau”, nu există „nu pot”. Cred că poți face performanță, dacă ești serios, în orice domeniu. La mine a fost mult mai greu decât în orice alt domeniu pentru că nu existau femei și atunci toată lumea mă privea ca pe o ciudățenie, o femeie venită în lumea bărbaților, care voia să facă și performanță. Iar eu, în 2006, când am intrat în meseria aceasta, prima mea declarație, atunci când toată lumea a aflat că mi-am luat licența de impresar, a fost: „Într-un an, voi deveni numărul unu”. Bineînțeles că într-un an am reușit să iau cei mai buni jucători de pe piață sub contract.

Ați impus o premieră atât în fotbal, cât și în domeniile adiacente marketing-ului, prin cel mai scump transfer din istoria Belgiei, cel al lui Nicușor Stanciu la Anderlecht. Luând în considerare duelul pe care ajunge să-l atingă o negociere, mai ales în fața unei mize de o anumită anvergură, care ar fi secretul pentru a ieși cât mai în câștig?
E ciudat să spun un secret al meseriei mele… Cred că în orice meserie, mai ales în a mea, cu seriozitate, încredere în sine și muncă asiduă vei atinge, clar, nivelul cel mai înalt. Când am zis că vreau să devin numărul unu, pentru mine însemna clar că trebuie să depășesc orice transfer care s-a făcut vreodată în istoria fotbalului din România – ca sumă de transfer, mă refer. A fost o premieră și în România și în Belgia, cu Nicușor Stanciu, care este incredibil de talentat, poate cel mai bun produs al țării noastre. L-am adus de la FC Vaslui la Steaua București, am crezut în el teribil și le-am zis tuturor că va ajunge foarte, foarte sus, iar când am spus că va fi cel mai mare transfer al României, toată lumea a râs la momentul respectiv – ori Nicușor Stanciu s-a transferat la Anderlecht pentru zece milioane de euro. Pentru o altă țară unde fotbalul este foarte bine cotat, nu ar fi ceva extraordinar, în schimb, pentru Belgia și România, a fost cel mai mare transfer din istorie.

Având în vedere că multe talente se sting fără a fi cu adevărat recunoscute, tocmai fiindcă le lipsește curajul de a se dezvălui celor din jur într-o lumină favorabilă, care ar fi regulile dumneavoastră în promovarea propriei persoane și a celor în care credem?
Un fotbalist nu are pregătirea necesară pentru a-și face PR, pentru a-și promova imaginea și a-și negocia un contract pentru un transfer, deoarece îți trebuie o facultate, trebuie clar să studiezi așa ceva. Nu am fost niciodată de acord cu oamenii care se fac manageri peste noapte doar de dragul de a sta lângă fotbaliști; îți trebuie educație pentru meseria asta, iar eu sunt avocat de profesie, pentru că am terminat Facultatea de Drept, deci cred că eu pot să emit pretenții, mă pot uita peste un contract și pot să negociez și să îl modific astfel încât să fie spre binele jucătorului meu. De aceea consider că orice fotbalist, la orice nivel, are nevoie de un manager. Cred că multe talente în România se pierd tocmai pentru faptul că fotbaliștii nu sunt respectați, meseria, în general, nu este respectată ca în alte țări. Mai sunt și legile care au distrus fotbalul românesc, prin care un club are voie să întârzie cu salariul 60 de zile, fără să plătească jucătorul și, de aceea, e indicat să ai manager, care, bineînțeles, te poate pune într-o lumină foarte bună. Au existat cazuri în care fotbalistul nu a fost în top, dar datorită relațiilor pe care le-am avut, datorită PR-ului pe care l-am făcut, jucătorul respectiv a ajuns să fie vândut pe sume mari și cu salarii bune. Pot spune că am avut norocul ca, din 2006 și până acum, niciun fotbalist de-al
meu să nu rămână fără echipă, să nu rămână fără contracte foarte bune. În plus, nu am pierdut niciodată vreun proces cu un fotbalist până în prezent.

Anamaria Prodan Reghecampf

Ținând cont de intuiția dumneavoastră în a ști căror cluburi să vă adresați cu un anumit jucător, asupra căror aspecte reflectați în alegerea unei ținte pentru noi proiecte de afaceri și dezvoltarea unei strategii pentru atingerea sa?
În general, te gândești la foarte multe aspecte: unde s-ar potrivi jucătorul, ce club i s-ar potrivi, ce sistem de joc preferă. Trebuie să ai relații foarte bune cu antrenorii echipelor unde îți prezinți jucătorul, pentru că antrenorul respectiv îți spune clar dacă are nevoie de poziția aceea sau unde ar putea să-l folosească pe jucătorul pe care îl reprezinți. Plus că îți trebuie o relație foarte bună cu președinții sau patronii cluburilor, fiindcă în România este un alt gen de abordare în momentul în care propui un fotbalist. De exemplu, eu am norocul să vorbesc direct cu patronii, de foarte puține ori se întâmplă să vorbesc cu antrenorul, lucru care nu este în regulă, din punctul meu de vedere, pentru că în străinătate vorbești cu un director sportiv care vorbește cu antrenorul și abia când semnezi contractul, când oferta este trimisă, te duci să vorbești cu președintele. La noi e, ca de obicei, țara tuturor posibilităților și atunci se pune invers problema. În general, știu exact dacă jucătorul meu face față sistemului respectiv sau dacă poate evolua în echipa respectivă.

Este o nebunie faptul că multora le e „frică” de mine pentru că am foarte mulți jucători la foarte multe echipe, iar soțul meu este antrenor la Steaua București; ei se gândesc: „Dar dacă nu va juca fotbalistul respectiv fiindcă este reprezentat de Anamaria Prodan?”. Este total fals și este o prostie, pe mine mă interesează doar să rămân numărul unu, iar jucătorii mei să joace cel mai bine împotriva Stelei București, care este cea mai mare echipă din România, pentru că acelea sunt cele mai importante meciuri – și atunci, dacă fotbalistul meu joacă perfect, eu pot să îl vând în străinătate. Ce nu a înțeles toată lumea este că e important să ai un fotbalist care joacă impecabil împotriva Stelei, că acolo este oful, fiind o relație atipică, să zicem, că nu există nicăieri în lume antrenor cu soție manager, iar soția să aibă și 80% dintre fotbaliștii unei țări.

Schimbând puțin registrul, cum simțiți că v-a modelat stilul în afaceri experiența de a locui în Statele Unite și ulterior în România și de a opera pe piețe atât de diferite din punct de vedere al culturii și al exigențelor?
Eu am avut norocul, pe timpul regimului comunist, să călătoresc. Mama mea, având voie la vremea respectivă să iasă din țară, să meargă în turnee în străinătate, aveam și eu această posibilitate și atunci am fost fascinată de culturile altor țări, de tot ceea ce era nou. Poate m-am dezvoltat așa „open-minded” și datorită faptului că am călătorit foarte mult. Este clar că din 1998 locuiesc în America, iar aici este o reședință temporară, ori asta mi-a schimbat total modul de a vedea business-ul și viața. De aceea mi-am dorit ca fetele mele să crească și să învețe în SUA și să fie independente de la vârste foarte fragede, să înțeleagă că viața nu înseamnă „mama, tata – milionari în România și te ajută toată viața, iar tu ești un ratat”. De exemplu, la mine în familie, dacă fetele mele nu sunt numărul unu în școală, nu primesc nimic; am avut însă norocul și fericirea să înțeleagă, eu fiind o mamă foarte dură, că asta-i viața, de fapt. Adică îmi permit să le dau tot ce visează pe pământul acesta, dar ele trebuie să-mi dea înapoi notele perfecte la școală. Sarah, fata cea mică, este în primii trei jucători ai Americii, de vârsta ei, la baschet și are bursă la IMG Academy, iar Rebecca are absolvirea în mai la IF Academy și este unul dintre cei mai buni elevi pe care i-a avut această școală, și a intrat cu bursă la New School of Parsons din New York – deci n-aș fi putut visa la ceva mai mult. Luca, celălalt băiat al nostru, este în primii trei cicliști din Germania, la categoria lui de vârstă, iar Laurențiu Jr. este unul dintre cei mai buni copii din fotbal, la categoria lui de 8 ani. Cred că regimul acesta de viață și faptul că mama nu-ți permite să te duci noaptea la petreceri, chiar dacă împlinești 18 ani, cum împlinește Rebecca în aprilie, duc numai la ceva bun. Dacă îți scapi copilul din mână și dacă tu consideri că dându-i bani este extraordinar, nu faci absolut nimic.

Inevitabil, a opera într-un domeniu convențional dominat de bărbați influențează dezvoltarea unei atitudini din ce în ce mai masculine, un fenomen ce nu v-a afectat, dumneavoastră păstrându-vă o imagine cochetă și numărându-vă printre extrem de puținele persoane ce vorbesc liber despre intervențiile chirurgicale estetice. Cum vedeți cheia prin care ne putem impune și păstra credibilitatea într-un domeniu aproape exclusiv masculin, fără a ne pierde feminitatea?
Punctul meu forte este feminitatea, iar în lumea în care eu trăiesc și fac business, o lume dominată 99,99% de bărbați, e evident că dacă nu arăți foarte bine, nu ai șanse. Deci, poți să fii cea mai deșteaptă – mă refer strict la România –, dacă nu ești frumoasă, ai șanse doar pe jumătate.

Eu am experimentat și am încercat în viața și cariera mea, într-o perioadă, să fiu femeia-bărbat, dar nu a ținut niciodată, mereu a trebuit să apelez la farmecele feminine, să fac câteva complimente bărbaților și atunci a ținut. Sunt de părere că o femeie câștigă foarte mult dacă își păstrează feminitatea și demnitatea. E clar că, din 2006 și până azi, nu există un patron sau cineva din fotbal care să nu-mi fi făcut cel mai mic avans, chiar și nevinovat (cred că vine din natura bărbatului de a vâna o femeie), doar că la mine nu a ținut niciodată. Am luat acest lucru zâmbind și l-am folosit tot împotriva lor. Cred că o femeie deșteaptă așa face, știe exact când să calce frâna și când să îi arate unui bărbat că a sărit calul. Am vorbit întotdeauna foarte deschis despre viața mea și datorită faptului că am avut reality show-ul, și atunci nu aveam ce să ascund pentru că era totul la TV.

Faptul că vorbesc despre operațiile estetice este pentru că nu am intervenții chirurgicale majore și este clar că dacă modific ceva, lumea oricum va observa, iar eu nu aș vrea să par o mincinoasă și o ipocrită. Toate lucrurile acestea le fac pentru mine, nu pentru lume, fiindcă eu trebuie să mă simt bine în pielea mea; și având și statutul de vedetă la noi în țară, este normal ca oamenii care mă urmăresc să se regăsească, cumva, în mine. Nu îți permite statutul să apari „căzută” în fața unui public care te divinizează. Nu știu dacă e bine sau e rău, dar mereu m-am gândit să fiu decentă din toate punctele de vedere.

Anamaria Prodan Reghecampf, împreună cu asociata sa, Diana Lucan

Anamaria Prodan Reghecampf, împreună cu asociata sa, Diana Lucan

Cum considerați că ar putea luxul să inspire evoluția noastră spirituală ca indivizi, dincolo de beneficiile asociate imaginii și statutului?
Cred că fiecare individ trăiește la nivelul banilor pe care îi produce în viață. Eu explic tuturor prietenilor mei că dacă fac un milion de euro, trăiesc la nivelul acestui milion, îmi iau mașină de 200.000, casă de 500.000, plătesc școli de 300.000 și, când tragem linie, sunt exact ca cei care câștigă 1.000 de lei, pentru că, repet, fiecare om trăiește la nivelul banilor pe care îi are. Iar cu cât produci mai mulți bani, cu atât nivelul de trai crește, îți dorești altceva de la viață și de la tine, și evident că pretențiile sunt altele, de la cei din exterior către tine și invers. Cred însă cu tărie că există categorii sociale în România, bogați și săraci, nu există clasă de mijloc. Poate de multe ori lumea zâmbește când eu spun că era bine pe vremea comuniștilor că eram „toți egali” sau nu era atât de mare discrepanța. Asta pentru că ura și invidia sunt lucruri pe care eu le urăsc cu pasiune, iar ele intervin întotdeauna din cauza banilor.

În ce branduri de lux, din orice domeniu, vă regăsiți?
Nu sunt o fire modestă și nu am fost niciodată, pentru că de mică, tatăl meu, avocat fiind, îmi spunea că modestia este pentru proști. Mă gândesc la tot ce am realizat singură în viața aceasta, fără ajutorul nimănui, pentru că pe mine nu m-a ajutat absolut nimeni să ajung unde sunt acum, în afară de familia mea. Cum au fost alții ridicați și puși în funcții, eu mi-am
clădit singură absolut tot, iar dacă sunt numărul unu, sunt foarte mândră și am argumente, nu o spun doar de dragul de a o spune. Îmi place luxul, am trăit dintotdeauna în lux, dar am știut cum este să trăiești și ca un om foarte sărac, pentru că eu am fost crescută de bunica mea, iar ea nici măcar nu-mi dădea hainele bune pe care mi le trimitea mama să le port – poate doar o rochie de Paște, că așa era mentalitatea la țară: la biserică trebuia să ai o rochie nouă.

Nu am fost niciodată pretențioasă, „sunt fata Ionelei Prodan și trebuie să port numai haine de brand”, nu, am știut foarte bine să îmi pun și haine de la magazine foarte mici și haine de la magazine foarte mari, am știut cum să le combin, fiind o trăsătură care ține tot de educație și bun-simț. Îmi place luxul și cred că aș munci de miliarde de ori mai mult ca să nu mă întorc să fiu fata de la țară. Eu m-am născut sub o stea norocoasă, mama mea era „Dumnezeul” României când m-a născut, Ionela Prodan era Michael Jackson al României, iar ea a făcut mulți bani și eu mă gândeam ca, atunci când mă fac mare, să fac mult mai mult decât a făcut ea. Eu așa am visat, să o depășesc pe mama, să o fac mândră de mine, iar acum, când mergem pe stradă și o recunoaște lumea, spunând: „e mama Anamariei Prodan”, ea zâmbește și îmi zice: „îți amintești cum mă sorbeai din ochi când erai mică și spuneai că o să vină ziua când lumea va spune că eu sunt mama ta, nu tu fiica mea?”. M-a ajutat Dumnezeu când am născut copiii să se întâmple la fel, iar acum, când merg în America, la școlile fetelor, colegii lor știu cine sunt eu în România, dar spun că sunt mama Rebeccăi și a Sarei – adică ele au identitatea lor și nu vor spune niciodată că sunt fiicele Anamariei Prodan.

Întotdeauna am spus: „Eu sunt Rolls-Royce, iar restul sunt Mercedes”.

Ce loc dintre cele vizitate v-a inspirat cel mai profund și ce destinație ați dori să bifați într-o viitoare vacanță?
Din tot ce am văzut până acum, am hotărât să mă mut în Las Vegas; niciodată nu m-am regăsit într-un oraș așa cum mă regăsesc acolo, unde trăiești 25 de ore din 24. Nu este nici pe departe un kitsch orașul, după cum spun foarte mulți. Este, de fapt, un oraș superb.

Cu ce planuri ne va surprinde Anamaria Prodan Reghecampf pe viitor?
Eu vreau să rămân în top, să rămân numărul unu între manageri, să nu alunec nici măcar o treaptă, pentru că e greu să ajungi în top, dar și mai greu e să te menții. Pentru mine, jucătorii mei sunt cei mai importanți, vorbesc cu ei tot timpul, mă întâlnesc cu ei, păstrez legătura în permanență cu ei, facem planuri și cred că datorită acestor lucruri m-au ales pe mine să îi manageriez. Pentru mine, ei nu sunt simple marionete pe care le învârt dintr-o parte în alta, ei fac parte din familia mea. Și nu încape în discuție că unul este la o echipă mare din lume, iar altul la o echipă din Liga a 3-a, toți au același loc în inima mea și pentru toți lupt și muncesc la fel.

Proiecte de viitor am, cum ar fi să îmi văd copiii realizați, iar familia mea să fie numărul unu întotdeauna. Îmi doresc ca viața mea să fie la fel în următorii 30 de ani, dar în fiecare zi să o fac din ce în ce mai bună.

Am aflat că aveți un nou proiect în derulare, My CliniQ. Puteți să ne oferiți mai multe detalii despre această clinică și conceptul ei?
Am decis să intru alături de prietena mea, Diana, în acest proiect pe care l-am denumit simplu, „My CliniQ”. Am stabilit să fie un „creator de beauty” și am adunat în acest loc foarte mulți oameni buni, pentru fiecare domeniu în parte, pentru că dacă eu sunt cea mai bună, și ei trebuie să fie cei mai buni. Am creat un loc unde o femeie să se simtă ca acasă și să nu mai fie nevoită să alerge dintr-o parte în alta a Bucureștiului, ci să aibă într-un singur loc tot ce își dorește – chirurgie estetică, manichiură, coafor, dermatologie, stomatologie, nutriție, toate acestea într-un loc cochet din Capitală, unde oricine se poate simți ca acasă.

Interviu realizat de: Diana Șerpoianu
Redactare: Iulia Mirică
Foto: Țuțu Ionatan
Make-up artist: Evy Emanuela Constantin
Hairstylist: Gabby Adrian
Locație foto copertă: Atelier Florens

Brooks Brothers Spring 2017