Un nou design de magazin pentru Casa Frumoasă

casa_frumoasa_15

Julia Kristensen, proprietara Casa Frumoasă, ȋşi consolidează business-ul prin extinderea magazinelor de fashion de lux de la Hotel Radisson Blu, dedicate atât femeilor, cât şi bărbaților. Clienții sunt aşteptați ȋntr-un spațiu mult mai generos, cu un design modern şi elegant, unde pot admira noile brand-uri exclusiviste pentru femei: Giambatista Valli, Antonio Berardi, Fausto Puglisi, Stella Jean, TwinSet, Current Elliott, Princess goes Hollywood, dar și pentru bărbați: Pal Zileri.

“Procesul de rebranding al magazinului J. Kristensen, devenit Casa Frumoasă Ladies, face parte dintr-o strategie de consolidare a business-ului. Într-o industrie ȋn care luxul şi eleganța nu au limite, este nevoie de o reinventare constantă care să corespundă standardelor exclusiviste, cu atât mai mult cu cât am lansat un fashion corner dedicat unor brand-uri de renume, extrem de apreciate de clienții noştri”, declară Julia Kristensen, proprietara lanțului de magazine de lux.

casa_frumoasa_17

Noul fashion corner aduce ȋn atenția doamnelor outfit-uri spectaculoase din colecțiile Primăvară/Vară 2015, direct de pe catwalk-urile internaționale. Fie că aleg piese lejere, ȋn culori pastelate, semnate de brand-uri precum TwinSet, Current Elliott, Princess goes Hollywood sau rochii elegante şi sofisticate din colecțiile Giambatista Valli, Antonio Berardi, Fausto Puglisi şi Stella Jean, doamnele ȋşi pot pregăti garderoba pentru sezonul cald.

Domnii ȋşi pot reinventa stilul, alegând ținute irezistibile ale unor designeri celebri. Pe lângă colecțiile primăvară/vară 2015 semnate de Scabal, Salvatore Ferragamo, Loro Piana, Brioni, Santoni, Dalmine, Jacob Cohen Jeans, aceștia pot ȋmbina bunul gust şi comoditatea cu ajutorul pieselor din colecția Pal Zileri.

casa_frumoasa_11

Casa Frumoasă este un lanț de magazine destinat vestimentației de lux, susținut de nume sonore la nivel internațional. Ȋn prezent, business-ul cuprinde cinci magazine de lux: Casa Frumoasă Store din Bd. Lascăr Catargiu, Casa Frumoasă Men Radisson şi Marriott, Casa Frumoasă Radisson Ladies si Marc Cain Store.

Casa Frumoasă Store, Marriott și Radisson oferă domnilor un mix de brand-uri pentru a satisface cele mai exigente cerințe: Scabal, Salvatore Ferragamo, Loro Piana, Brioni, Santoni, Pal Zileri, Dalmine, Emanuelle Maffeis, Jacob Cohen, Zimmerli.

Moda feminină este susținută în magazinul Casa Frumoasă Radisson Ladies de nume sonore internaționale precum Salvatore Ferragamo, Loro Piana, Santoni, Stuart Weitzman, Blumarine, Fabiana Filippi, D´Exterior, No21, MSGM, la care se adaugă din acest sezon colecțiile brand-urilor Giambatista Valli, Antonio Berardi, Fausto Puglisi, Stella Jean, TwinSet, Current Elliott, Princess goes Hollywood. Julia Kristensen a deschis anul acesta o nouă locație de shopping pentru doamne, primul magazin franciză monobrand Marc Cain.

casa_frumoasa_16

 

Brooks Brothers Spring 2017