Montblanc aduce un omagiu celebrului Henry E. Steinway

Scris de Luxury
Publicat la data de: 13-03-2014

în: News & Features

Montblanc pays tribute to the creator of the piano with two limited edition pens
După ce a omagiat în trecut personalități precum Balzac sau Sforza, producătorul de instrumente de scris și accesorii de lux Montblanc a anunțat lansarea Patron of Art Edition Henry E. Steinway, un superb stilou creat în onoarea celebrului producător de piane – Henry E. Steinway.

Stiloul tributar este disponibil în două ediții: 481 și 888. Prima prezintă o combinație de negru cu auriu – unul dintre elementele distinctive ale unui Steinway Grand Piano, negrul lăcuit al carcasei, fiind decorat cu accesorii placate cu aur. Capacul aurit este împodobit cu o harpă, considerată inima pianului, realizată din aur 750 (de 18 carate). De asemenea, delicata peniță din același aur 750 este ornată cu o sofisticată gravură Henry E. Steinway.

Carcasa ediției 888 omagiază minunatul echilibru de contraste dintre octavele clapelor pianului, prin cele două nonculori prezentate: alb și negru. Adițional portretului gravat pe peniță și harpei de pe capac, 888 prezintă un inel stilizat ce face trimitere la celebra rotondă din Sala Steinway din New York.

Fiecare ediție este încoronată cu emblema Montblanc, prețurile de comercializare fiind de 2.245 euro pentru modelul 481 și 7.925 euro pentru ediția 888.