Clara Rotescu – Designul unui brand global

Scris de Luxury
Publicat la data de: 07-03-2016

în: Fashion

Expansiunea impresionantă spre piețe ghidate de comportamente și convenții poate neconcurente și o semnătură complexă, definită și totuși flexibilă, salutată de autorități ale retail-ului din modă – totul sub imperiul esteticii reveriei sau stilul ce traduce cea mai pură proiecție a eleganței din care se naște încă din primii noștri ani înțelegerea frumosului. Așa se prezintă noua escală în ascensiunea brandului Clara Rotescu.

IMG_3966

– De la ultima noastră discuție, la care ne-ați impresionat prin capacitatea de a opera cu succes pe piețe cu preferințe și mentalități colective neconcurente, chiar într-o ușoară opoziție, acum vă regăsim în direcții și mai… extreme. Ce provocări aduce extinderea brandului Miau by Clara Rotescu?

Fenomenul globalizării a adus cu sine o evoluţie şi o apreciere a produselor de nişă, a brandurilor autentice în paralel cu cele de renume. În timp ce mai toate arterele importante sunt dominate de Marile Branduri, cele autentice, care au în spate propria identitate şi autenticitate, au devenit un must-have, beneficiind de etaje separate, departamente separate în cadrul magazinelor luxury din toată lumea. Aşa se face că dacă în Harvey sau în GUM nu găseai decât Dior, Gaultier etc., acum ele sunt invadate de branduri nenumărate, printre care şi Miau by Clara Rotescu. După ce Miau by Clara Rotescu a devenit o prezenţă constantă în Orientul Mijlociu, acum hainele mele se regăsesc pe piaţa italiană şi cea rusă, prin intermediul showroom-ului Guffanti din Milano. De asemenea, un mare pas este un corner exclusiv Miau by Clara Rotescu în Harvey Nichols Riyadh.

 

– Veți începe un label în colaborare cu designerul brandului S*uce din Dubai. Cum ar arăta pentru Clara Rotescu un nou stil de semnătură și care sunt cerințele pe care le-ar implica definirea acestuia? 

Acesta este un proiect nou, ce se va lansa probabil în timpul Paris Fashion Week în colaborare cu Zayan, designerul şi fondatorul Sauce, lanţul de magazine declarat de WGSN drept cel mai important jet-setter concept store din lume. Ideea îi aparţine lui Zayan şi împreună am decis să creăm pentru clientele noastre din Orientul Mijlociu o linie de seară. Deocamdată am ales amândouă materialele de la furnizori exclusivi din Coreea şi Marea Britanie, avem schiţele în stadiu final şi aşteptăm să producem colecţia. Între timp, ne vom întâlni în România pentru a pune la punct strategia de marketing. Deocamdată, una dintre ţinutele mele realizate exclusiv pentru Sauce se află într-un pictorial Nick Knight din Vogue Italia.

 

– În plină popularitate a esteticii normcore, orice apreciere a unui stil înclinat spre decor ajunge a fi blamată. Cum poate fi menținută expresia feminității în acest context, în care austeritatea estetică și chiar banalitatea, platitudinea sunt salutate, în timp ce toate reperele cu care noi am crescut și sub care ne-am format înțelegerea ideii de eleganță sunt luate în derâdere ca exagerări? 

Estetica normcore nu exclude fascinaţia către lumea fastuoasă a Bizanţului şi nu presupune o neapărată şi voită lume androgină. De-a lungul istoriei modei, tendinţa de a ne ascunde în androginitate a mai existat, precum şi tendinţa de uniformitate, dar de fiecare dată unicitatea a triumfat. Cred cu tărie că indiferent de modă, stilul câştigă totdeauna. Şi chiar jucându-ne cu piese din lumea normcore, reuşim cu uşurinţă să construim o lume/un stil profund feminin, unic. Nu cred în exagerări, cred însă că acestea reprezintă doar o lipsă profundă a stilului şi a atitudinii. Poţi fi extrem de ridicolă într-o rochie fastuoasă Elie Saab, doar pentru că nu ai atitudine şi, cu toate că aceasta nu reprezintă un item comun – sau poate doar de aceea – este preferata tuturor apariţiilor red carpet din lume.

 

– Ultimele dumneavoastră creații intrigă printr-o deviere de la stilul feeric ce recomandă semnătura Clara Rotescu, văzând-o pe Catrinel Menghia în piese incitante care dezvăluie transparențe și linii seducătoare. Ce a determinat această nouă personalitate a stilului Clara Rotescu? 

Nu este nicio ambiguitate. Lumea modei este 80% o lume a consumabilelor. Trebuie să fii competitiv de şase sau de opt ori pe an, în main collections, în colecţiile resort sau în liniile bridge, ceea ce înseamnă multă creativitate, stil propriu, dar şi mult studiu al pieţelor cărora te adresezi. În Orientul Mijlociu vând în magazine exclusiv cu rochii de seară, în timp ce Occidentul nu are un asemenea business. Nunţile sau evenimentele speciale în Occident ţin maxim până la ora 22:00 sau 24:00, în timp ce în Est, în America sau în Orientul Mijlociu totul poate dura chiar şi o săptămână, ceea ce necesită ţinute speciale şi o industrie cu totul specifică. Pe de altă parte, eu nu realizez numai haine de seară. Am o linie specială realizată pentru un lanţ de magazine din Arabia Saudită numai cu ţinute de zi, iar pentru Rusia (plus ţările din fostul bloc sovietic) şi Italia am un alt proiect cu multe piese de zi şi evenimente speciale, un rezumat al colecţiilor mele cu care merg la Who’s Next sau Paris Fashion Week. Fiecare an înseamnă însă perioade de studiu specifice: vizite în ţările în care vând, fotografii de street style, fotografii ale vitrinelor, peisaje, mentalităţi, tradiţii, poveşti. Fiecare poveste determină apariţia unei rochii sau a unui palton.

 

– Povestiți-ne despre cea mai recentă colecție a dumneavoastră

Cea mai recentă este cea pe care o văd defilând în faţa ochilor, dar încă nu a prins contur în realitate. Este o colecţie bogată, desprinsă din voluptatea bizantină, mixată cu o colecţie minimalistă all white, cu broderie neagră cu perle şi flori, o iarnă plină de flori luxuriante şi cu accente de negru, mătase şi alpaca, cașmir şi brocart de mătase cu fir de lurex. Oricum, totul este 100% Clara Rotescu.

 

– Cum intenționați să dezvoltați brandul Miau by Clara Rotescu?

Anul acesta mă aşteaptă mai multe provocări, dar cea mai importantă este participarea mea la Los Angeles Fashion Week, într-o prezentare individuală propusă de showroom-ul din LA care mă reprezintă ca brand pe piaţa americană, şi prezenţa mea cu o colecţie separată la Vancouver Fashion Week. Mi-aş fi dorit să răspund propunerii lansate pentru Moscow Fashion Week, dar deocamdată am declinat invitaţia. Lucrez la o colecţie exclusivă pentru unul dintre cele mai importante department store-uri din Orientul Mijlociu şi la deschiderea unei francize Miau by Clara Rotescu în Riyadh şi Jeddah. În restul timpului sper să trăiesc… să călătoresc alături de familia mea şi să mă regăsesc de la sezon la sezon în hainele mele.

IMG_4258

Catrinel Menghia

Zâmbetul este cel mai important accesoriu

Povestea acestei ședințe foto este simplă. Totul a pornit de la dorința de a educa, de a învăța pe oricine investește în imagine că, înainte de haine, pantofi, bijuterii, un păr și un machiaj impecabile, este important să ai un zâmbet frumos. Dacă zâmbetul tău e defect, toate celelalte se anulează din start. Faceți un exercițiu de imaginație: pe covorul roșu apare o vedetă superbă, îmbrăcată impecabil, coafată și machiată perfect, dar atunci când zâmbește… are dinții din față cariați. Atunci când dă interviuri, respirația ei e deranjantă pentru interlocutor.

Catrinel Menghia și dr. Cosmin Dima (specialist în estetică dentară și implantologie) au fost cândva colegi de podium, iar acum au rămas buni prieteni, el dedicându-se întru totul medicinei. Catrinel este, de altfel, și pacienta lui de ani de zile. Deși are la activ sute de ședințe foto, în cele mai prestigioase reviste ale lumii, într-un cabinet stomatologic nu mai pozase niciodată. I-a plăcut ideea de a face parte din această campanie inițiată de dr. Cosmin Dima, care provoacă persoanele publice să militeze pentru investiția în zâmbet înainte de investiția în piese vestimentare și accesorii scumpe.

IMG_4112

Dr. Cosmin Dima

„Conceptul meu se numește Art & Fashion in Medicine… Hai să zâmbim frumos mai întâi. Din nefericire, am contact zi de zi cu oameni frumoși, îi văd conducând mașini de lux, îi văd îmbrăcați ireproșabil, dar, prin natura meseriei, le văd și problemele dentare. Investițiile lor prioritare sunt altele, nu conștientizează că un zâmbet defect le anulează pe toate celelalte. Care este farmecul unei femei impecabile care zâmbește printre carii? Mai există el? Care este părerea unui interlocutor despre un om de afaceri îmbrăcat impecabil, dar a cărui respirație este deranjantă?

Ce reținem atunci când cunoaștem pentru prima dată un om? Brandurile pe care le purta sau că ne-a zâmbit frumos? Ideea e simplă, hai să investim mai întâi în sănătate, într-un aspect fizic decent și mai apoi în piese costisitoare care ies din trend. Sănătatea dinților nu se demodează.”

Modele: Catrinel Menghia, dr. Cosmin Dima

Fotograf: Marian Teodorescu

Vestimentație: Miau by Clara Rotescu

Încălțăminte: Mineli Boutique

Hairstyle: Laurent Tourette

Make-up: Mirela Vescan

Locație: Dental Progress Dorobanți

Producție și concept: Monica Vlad Personal Branding

Galerie Foto