Cele mai frumoase declarații de dragoste din universul orologeriei

Scris de Luxury
Publicat la data de: 17-03-2017

în: Watches

Incontestabil, istoria orologeriei este scrisă, de fapt, ca o înșiruire a victoriilor geniului uman asupra legilor naturii, orice redută în matematică, fizică sau astronomie banalizând parcă duetul acestei arte cu creația bijutieră sau orice alte exerciții de creativitate. Ca o replică adusă ambiției unei cuprinderi din ce în ce mai ample a științelor grație complicațiilor stă tocmai simplitatea magică a dragostei. 

Când trupele britanice au înaintat în Paris în august 1815, pentru Ducele de Wellington triumful de la Waterloo va reuși a-i bucura sufletul și cu o mică, dar atât de prețioasă victorie care să-i permită să-și poarte în discreție iubirea.

Cunoscând prea bine ostilitatea poporului peste care avea să domnească odată numit rege al Spaniei în 1808, Joseph Bonaparte, fratele lui Napoleon, se va despărți chiar răsuflând ușurat de un ceas Breguet, care, având harta noii sale țări, aproape că ajunsese să fie privit ca o piază rea. Alături de harta Spaniei, ceasul va primi o copertină adițională ce ascundea exact flama pentru care Ducele ajunsese subiect de bârfă și de glumă în rândul înaltei societăți de la Londra. Un portret comandat de Duce în 1817 lui Sir Thomas Lawrence pentru a fi mai aproape de iubirea sa pentru americanca Marianne Patterson va fi reprodus în miniatură tocmai pentru a o simți mai aproape de inima sa.

Patima Ducelui poate fi ușor înțeleasă dacă ne ghidăm după impresia lăsată de Marianne Prințului Regent, care, întâlnind-o, se va întreba dacă este posibil să existe o femeie atât de frumoasă.

În serviciu ca ambasador al Imperiului Britanic la Paris, Ducele o va invita pe Marianne la Waterloo pentru a-i prezenta personal, în 1816, câmpul de luptă ce-l va alunga pe Napoleon în exil. 

Lovitura supremă va veni pentru Duce din decizia lui Marianne de a se mărita tocmai cu fratele său, Richard Wellesley, după ce, rămasă văduvă, marea sa pasiune ar fi putut în sfârșit să-i acorde o șansă.

Fascinația pentru cunoaștere va pune o cărămidă la trăinicia unor sentimente sub a căror influență vor fi reconsiderate până și normele ce guvernează o societate, după ce pierderea soțului său o va arunca pe Regina Victoria în doliul respectat până la sfârșitul vieții, iar odată cu durerea sa se vor așterne peste Imperiul Britanic patru decenii în cea mai sumbră sobrietate. Adorând entuziasmul Prințului Albert pentru progres tehnologic, o pasiune care cumva ameliora lacunele ce o vor frustra toată viața pe copila devenită regină la scurt timp după împlinirea vârstei de 18 ani, Victoria își va invita soțul să-și dedice viziunea asupra conceperii Marii Expoziții de la Londra, din 1851. Ca unică amintire a vizitei la epocalul eveniment organizat sub auspiciile Prințului Consort Albert, tânăra familie regală va alege două ceasuri Patek Philippe.

Surprinsă de succesul fulminant al melodiei „Hymne à l’amour”, Édith Piaf a celebrat un nou triumf achiziționând 21 de ceasuri Reflet, creația casei Boucheron venind ca o gratifiere de sine în bucuria de a termina compoziția și versurile unui cântec ce se va dovedi nemuritor. Prețuite drept talismane, unul dintre aceste ceasuri va fi dăruit marii sale iubiri, boxerul Marcel Cerdan. 

Completând nenumărate piese Van Cleef & Arpels, în ale căror schițe Ducele de Windsor se implica alături de maeștrii casei pariziene, ceasul Cadenas apărea ca metaforă pentru un legământ etern, distingând un nod de nestăvilit propus ca declarație pentru aleasa inimii sale, Wallis Simpson.

În doar câțiva ani de pasiune, Contele von Donnersmarck și-a vândut toate proprietățile, închinându-și întreaga avere soției sale, faimoasa curtezană La Païva. Între palate și bijuterii, o excepțională miză va fi un diamant galben de 100 carate pentru care acesta a comandat un medalion în care o șuviță din părul alesei sale era prinsă într-un diamant, piesa fiind atașată în spatele unui ceas, pentru ca astfel să o simtă aproape în fiecare clipă ce se scurgea. 

Din galeria ceasurilor care au bătut alături de inimi îndrăgostite se distinge și modelul 1591 Perpetual Calendar, o capodoperă Patek Philippe care va ajunge ca mărturie a considerației și aprecierii unui maharajah tocmai pentru organizatorul însărcinat cu ceremonia nunții sale.