Tonino Lamborghini lansează smartphone-ul Antares

Scris de Luxury
Publicat la data de: 31-01-2014

în: News & Features

closeup_01_05
Smartphone-ul este conceput pentru cei ce apreciază înalta calitate și pentru care aspectul și performanțele sunt la fel de importante. În mod tradițional, dispozitivele din această clasă acordă o atenție sporită finisajelor și esteticii sau materialelor folosite, dar specificațiile lor tehnice sunt aproape întotdeauna mai puţin impresionante. În cazul lui Antares, lucrurile sunt surprinzător de  echilibrate.

Carcasa aparatului este realizată din piele și oțel inoxidabil, cu finisaj strălucitor. Pentru că Antares va fi produs în ediție limitată, pe capacul posterior al fiecărui smartphone va fi trecută o serie unică, iar pe ambele părţi ale corpului din oțel apare imaginea clasică a Taurului Lamborghini. Touchscreen-ul de 4,3 inchi are o rezoluție qHD, fiind protejat cu sticlă Gorilla Glass, rezistentă la zgârieturi și lovituri.
closeup_03_05.1

Smartphone-ul are un procesor quad-core de 1,5 GHz, 2 GB de memorie RAM, 32 GB de memorie internă și un slot pentru carduri microSD de până la 32 GB. Aparatul, cu o grosime de 13,5 milimetri, dispune de o cameră principală, de 13 megapixeli, și de o alta frontală, de 5 megapixeli, care suportă înregistrări video Full HD (1080p).

Tonino Lamborghini Antares rulează un sistem de operare Android 4.2 Jelly Bean, cu o interfaţă personalizată Tonino Lamborghini. Noul gadget de lux va fi pus în vânzare din această lună, în China şi Rusia. În primăvara anului 2014, smartphone-ul va apărea în Italia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, la un preţ de aproximativ 3.000 euro.