Tamara de Lempicka – O viaţă dedicată artei şi extravaganţei

Bucurându-se dintotdeauna de susţinerea elitelor şi a autorităţilor culturale, istoria artei ne oferă nenumărate exemple de curente sau de artişti ce au cunoscut o glorie care să dăinuie sau, din contră, cărora numele le-a fost uitat în ciuda unei vieţi trăite în privilegii. În prima categorie se impune Tamara de Lempicka, artista cu care întregul curent Art Deco se identifică şi care a atras decenii la rând profanii spre fascinanta artă modernă.

2011-07-046

Cea care avea să devină cea mai reprezentativă personalitate a curentului Art Deco s-a născut sub numele de Tamara Gorska în Varșovia, în anul 1898, într-o familie înstărită şi respectabilă, ce i-a oferit o copilărie în care i s-a conturat afinitatea pentru artă, frumos şi fast. Iureşul revoluţiei ruse de la 1917, precum și vederile anti-elitiste ale bolşevicilor i-au forţat pe Tamara şi pe soţul său, avocatul Tadeusz Lempicki, să se refugieze în Paris, unde au trăit o perioadă din vânzarea bijuteriilor familiei, fiind nevoiţi apoi să îndure un trai auster. Impasul generat şi de neputinţa lui Tadeusz de a se angaja a dus la răcirea relaţiilor familiale, în special după naşterea fiicei lor, Kizette. Atrasă de lux încă din tinereţe, Tamara şi-a depăşit însă condiţia de refugiată aparent condamnată la un trai modest într-o cameră sărăcăcioasă a unui hotel obscur. Ea s-a îndreptat spre pictură, fiind eleva artistului post-simbolist Maurice Denis la Académie Ranson şi definindu-şi semnătura sub îndrumarea lui André Lothe, care aborda un cubism prudent, preluat apoi şi de Lempicka. Viitoarea artistă Art Deco se bucura de spiritul boem din Montparnasse, ducând o existenţă mai extravagantă decât cerinţele vremurilor şi propriile posibilităţi. Pânzele timpurii ale Tamarei ilustrau portrete de-ale lui Kizette, care a continuat să fie un reper în conturarea chipurilor multora dintre femeile ce i-au stat drept model.

În vremuri în care clasa „nouveaux riches”, precum şi burghezia cu tradiţie se îndreptau spre arta modernă, iar intermediarii îşi întăreau statutul, Tamara de Lempicka, supranumită „la belle Polonaise”, cunoştea faima, cucerind printr-un magnetism ireal atât presa, cât şi membrii elitelor, ce au avut privilegiul de a fi imortalizaţi în pânzele ei. Jean Cocteau, un bun prieten, a descris-o ca „iubind arta şi înalta societate în egală măsură”.

Tamara-de-Lempicka-Painting-Wallpaper

Portretele sale erau caracterizate de o expresivitate emoţională şi tensionată a chipurilor, strigând stări de melancolie, emfază, aroganţă, neputinţă sau dăruire. Încărcătura personală a operei transpare şi din alegerea artistei de a-şi picta amanţii. „Portretul unui bărbat”, ce-l ilustrează pe Tadeusz, este lăsat intenţionat neterminat, fără detaliul mâinii stângi care ar putea releva verigheta. Cea mai fidelă oglindire a sensibilităţii lăuntrice apare însă în „Frumoasa Rafaela”, considerată de „Sunday Times” drept unul dintre nudurile magnifice ale secolului. Într-o anumită antiteză, unele lucrări ilustrează fiinţe decorative cu priviri goale, ce-şi jertfesc existenţa pe altarul luxului, tânjind să devină amantele celor bogaţi şi influenţi.

O importantă parte a operei Tamarei de Lempicka include nuduri lascive și voluptuoase aflate într-o stare decadentă, extatică, purtând o expresie de abandon, plasate în fundaluri de oţel, reci, precise şi tăioase, reflectând progresul cinic al societăţii. Acest cadru se regăseşte chiar şi în actul de îmbăiere, asemănat în concept cu „Baia turcească” a lui Ingres. De altfel, criticii au catalogat-o pe artistă în cadrul recenziilor ca fiind „exponenta unui ingrism pervers”, ca replică dată unui stil ambiguu şi subtil-erotic. Ea însăşi îşi descria arta ca fiind curată, precisă şi finisată, afirmând că o lucrare semnată Lempicka se evidenţiază dintr-o sută de pânze ale altor pictori.

Din perioada sa de consacrare, mai exact din anul 1925 datează şi cea mai celebră lucrare, „Autoportret/Tamara în Bugatti-ul verde”, o metaforă a emancipării reflectate de supunerea unui simbol al forţei, cunoscută îndeosebi după ce a apărut pe coperta revistei „Die Dame”. Deosebit de intensă, lucrarea Tamarei simbolizează dualitatea între dominaţie şi supunere, pendulând între controlul deţinut asupra unei „bestii” neînsufleţite şi emoţiile conştientizării realităţii că destinul său depinde într-o oarecare măsură de maşină. Are loc o permutare a rolurilor, femeia devenind un obiect, iar maşina un simbol iconic într-o societate conturată de valori patriarhale și dominată de ambiţie. Impunându-se printr-o expresie inaccesibilă, calculată şi liberă, Tamara îşi declara controlul ce definea relaţia sa atât cu femeile, cât şi cu bărbaţii. Forţa acestei picturi a dăinuit decenii la rând, „The New York Times” numind-o pe Tamara, cea care nu a deţinut vreodată un Bugatti, ci un Renault galben, „zeiţa erei automobilelor”.

Pentru a fi înţeleasă, opera artistei trebuie plasată în contextul anilor ‘30, caracterizaţi de persistenţa amintirii ororilor şi orgoliilor războiului, dăinuind chiar mascate de superficialitate şi decadenţă. Foametea şi falimentul au dus la intensificarea naţionalismului ardent, la înflorirea ideologiilor totalitare şi la sfârşitul iluziilor şi al utopiei trasate de idealişti. În aceste vremuri tensionate, pictorii ce aparţineau unor curente abstracte erau considerați drept promotori ai unei arte degenerate.

Sesizând zorii beligeranţi, Tamara l-a convins pe cel de-al doilea soţ al său, baronul Raoul Kuffner, pe care l-a cunoscut în postura de colecţionar al pânzelor ei, să-şi vândă toate proprietăţile şi să se stabilească în Statele Unite. Cunoscând o anumită maturitate a operei, de Lempicka şi-a extins paleta de subiecte, introducând personaje atipice pentru lucrările sale, precum „Maica Stareţă” sau „Bătrânul”, elemente abstracte sau natură moartă, din acea perioadă datând şi începuturile suprarealiste reflectate în „Mână şi cheie”.

După moartea baronului, Tamara s-a mutat în Houston, Texas, unde se stabilise Kizette. Nutrea un sentiment de dezamăgire faţă de viziunea artiştilor, dar şi pentru dispariţia acelei distincţii care îi oferea inspiraţie privind spre oameni.

Spre sfârșitul vieţii, Tamara s-a bucurat de o renaștere a interesului publicului pentru opera sa. Marea artistă a decis să se retragă în Cuernavaca, Mexic, unde a încetat din viaţă la data de 27 martie 1980. Îndeplinind ultima dorinţă a mamei sale, Kizette, alături de un prieten de-al artistei i-au împrăştiat cenuşa deasupra vulcanului Popocatépetl.

tamara-andromeda saint-moritz-1929 beggar-with-mandolin-1935 8546-imps-evening-lempicka-duchesse