Perfect curbat. Imagine perfectă. BRAVIA S90


Bravia S90 2 700x525 - Perfect curbat. Imagine perfectă. BRAVIA S90

Ești pasionat de filme, seriale sau sport? Tehnologiile avansate disponibile pe noul televizor 4K Ultra HD cu ecran curbat Sony BRAVIA™ S90 îți oferă divertismentul în cea mai frumoasă înfăţişare.

Disponibil cu diagonale de 75 inci (190,5 cm) și de 65 inci (165,1 cm), noul model BRAVIA S90 dispune de un ecran subțire, conturat de o ramă îngustă. Imaginile naturale cu rezoluție 4K Ultra HD oferă de patru ori mai multe detalii decât cele la rezoluție Full HD. Gradul de curbare al ecranului, calculat cu precizie, te transpune direct în mijlocul acțiunii, aducând un plus de realitate experienței de vizionare pentru toți membrii familiei, oriunde s-ar afla în cameră.

Ecranul TRILUMINOS™ redă emoția fiecărei scene prin nuanțe bogate de roșu, verde și albastru, în timp ce tehnologia X-tended Dynamic Range™ ajustează în mod inteligent contrastul pentru a reda imagini mai strălucitoare și mai realiste. Procesorul de imagine Sony 4K X-Reality PRO prelucrează și îmbunătățește imaginile difuzate de furnizorii de servicii TV sau cele redate cu ajutorul Blu-ray playerelor, pentru ca tu să te bucuri de calitatea recunoscută și premiată a vizionării oferite de seria BRAVIA 4K X9. Detaliile imaginilor de pe ecranul 4K Ultra HD curbat te vor captiva pur și simplu.

Sistemul de difuzoare multi-unghi pe 4.2 canale echipat cu tehnologia ClearAudio+ Discrete Processing asigură un sunet puternic în orice loc al încăperii, păstrând în același timp toate detaliile coloanei sonore pentru a reda sunete clare și definite. Tot ce trebuie să faci este să te relaxezi și să te lași învăluit de sunetul surround pătrunzător.

Bass-ul puternic este asigurat de un sistem dual de woofere de joasă frecvență, plasat în interiorul televizorului. În plus, poți alege un subwoofer wireless, de culoare albă (SWF-BR100) sau neagră (SW-BR100B), pentru a adăuga o notă seismică sunetelor redate.

Interfața One-Flick Entertainment, disponibilă pe BRAVIA S90, oferă acces simplu și rapid la conținutul online, conținutul propriu, dar și la programele TV. Această interfață este cu atât mai ușor de gestionat prin intermediul telecomenzii One-Flick cu touchpad. Cu un design elegant și ergonomic, telecomanda este dotată și cu tehnologie NFC pentru sincronizarea rapidă cu orice telefon compatibil.

Dacă ești un pasionat al sporturilor și un fan al rețelelor de socializare, trebuie să știi că televizorul înglobează toate funcțiile necesare pentru a urmări împreună cu prietenii meciurile de fotbal, chiar dacă ei sunt la distanță. Totodată, poți să urmărești „la cald” toate informațiile postate pe Twitter, de exemplu, despre ultimul meci. Toate acestea sunt posibile cu ajutorul funcției Social Viewing, care oferă acces live la mesajele prietenilor postate pe Twitter despre meciul sau competiția sportivă urmărită și care îți permite să inițiezi apeluri Skype, chiar în timpul unui eveniment sportiv, pentru a putea comenta meciul alături de un prieten.

Totodată, modul Live Football optimizează experiența de vizionare prin reglarea imaginii și a sunetului, pentru ca tu să te bucuri de nuanțele distincte de verde ale gazonului și de vuietul aproape real al mulțimii.