Merve Kahraman – Atunci când visele devin realitate

„Lucruri speciale pentru oameni speciali” – aceasta a fost, practic, prima idee ce a reieșit din discuția pe care am purtat-o cu Merve și care m-a ajutat să o descopăr – îndrăgostită fiind deja de scaunul cu urechi de iepure –, pentru ca mai apoi să ajung să o cunosc mai bine și să înțeleg că, de fapt, reprezintă mult mai mult de-atât. O tânără ce a avut curajul să-și ia viața în propriile mâini și să-și urmeze pasiunea, încercând mereu să treacă de barierele ridicate de societate, să evolueze și să fie creativă în tot ceea ce face.

hybrid2

Cum și-a făcut apariția această pasiune pentru design în viața ta și când ai îmbrățișat-o ca stil de viață?

Am studiat biologia moleculară și genetica la universitate, pentru ca mai târziu să realizez că îmi doresc să fac ceva ce-mi oferea plăcere, iar acest lucru a fost întotdeauna designul, încă de când eram adolescentă. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge designer, însă am visat mereu la crearea de noi obiecte și spații.

Unde îți găsești sursele de inspirație?

Inspirația o regăsesc în comportamentul uman, în natură, știință, jucării, vise și în poveștile cunoscuților.

Ce designeri te-au influențat, câștigându-ți admirația?

Regretatul designer industrial Achille Castiglioni a fost mereu preferatul meu, iar din generația de astăzi îl admir mult pe Tokujin Yoshioka.

colaj 1

Știu că ai locuit în Istanbul, New York și Londra. A fost dificilă pendularea între joburi și orașe? Care dintre ele și-a pus amprenta asupra ta?

Întotdeauna este greu când te muți într-un oraș nou, începutul este puțin debusolant, însă după un timp viața devine aceeași peste tot în jurul lumii. Toate orașele în care am locuit până acum au fost orașe cosmopolite și capitale ale designului. Am fost inspirată de diversitatea și experiența multiculturală pe care acestea le oferă, iar Istanbulul este în continuare favoritul meu.

Care este povestea din spatele colecției Hybrid?

Colecția Hybrid este inspirată din mitologia hibrizilor om-animal. Este vorba despre scaune fabricate în întregime manual, din piele specială cu modele rare și finisaje pictate și texturate ce au fost aplicate pe lemn pentru a imita înfățișarea unui cerb sau a unui iepure, reușind astfel să inducă posesorului un sentiment „animalic”.

Colecția L’Art de la Séduction este una dintre preferatele mele. Despre aceasta ce ne poți spune?

Colecția Séduction reprezintă o nouă experiență ce subliniază aromele distinctive ale coniacului Rémy Martin. Aceste obiecte de sticlă unice, care servesc ca accesorii, sunt create să sensibilizeze oamenii către o experiență olfactivă complexă prin utilizarea unor gesturi specifice. Serviciul de pahare va fi disponibil doar pentru petreceri și evenimente private, celebrând, printr-un aer tineresc, profilul aromatic excepțional al coniacului Rémy Martin.

colaj 2

Care este filozofia ta de viață?

Nu am o filozofie anume care să mă ghideze, însă m-am obișnuit să îmi pun de fiecare dată întrebarea „de ce nu?”, în toate procesele mele de creație. Încerc să privesc cu un ochi critic subiectele designurilor mele și să mă autoprovoc în a crea tot timpul lucruri inedite.

Ce proiecte de viitor ai?

În prezent, lucrez la o nouă colecție de scaune, pe tema dezordinii contemporane din viața noastră. Totodată, mai am de gând să creez o serie de mese, apelând, de această dată, la noi tehnici de manufacturare. Toate lucrările mele sunt fabricate manual în Istanbul și Turcia, unde lucrez cu meșteri artizani, având o mare plăcere de a învăța de la ei.

Ce reprezintă conceptul de lux, din punctul tău de vedere?

Într-o lume în care producția în masă permite brandurilor să ajungă peste tot și la o gamă variată de persoane, luxul, din punctul meu de vedere, înseamnă produse rare, fabricate manual, din materiale naturale și în ediții limitate, servicii exclusive sau, pur și simplu, lucruri personalizate care sunt greu de obținut.

www.mervekahraman.com