De la fotografie până la pictură și de la sculptură până la poezie, Maximo Riera a parcurs cu măiestrie și dedicare toate ariile reprezentative ale artelor contemporane. Inspirat de călătorii și de solidaritatea față de mediul înconjurător, exprimat în culori și forme, prin design și emoții, artistul a ajuns să dea naștere unei colecții unice de scaune cu tematică animală, ca odă adusă necuvântătoarelor.
Practicați medicina și vă dedicați artei. Cum vă puteți detașa de un mediu foarte rațional, care poate influența toate aspectele vieții și să îmbrățișați o perspectivă îndrăzneață, independentă și oarecum haotică, ce este recomandată pentru creație și artă?
Latura creativă se poate găsi în orice job sau domeniu, ca și în fiecare curent artistic, pentru că este strâns relaționată cu o stare de sensibilitate. Așadar, sunt de părere că, orice ai face, creativitatea ar putea și ar trebui să fie prezentă.
Care a fost punctul de plecare al activității artistice și care dintre aceste arte – fotografia, pictura, sculptura sau poezia – a avut întâietate? Care a fost motivația pentru fiecare dintre ele?
Am început mai întâi să pictez, apoi m-am dedicat fotografiei, iar cel mai recent m-am ocupat de decorații și design interior, inclusiv sculptură. În spatele motivației mele a stat necesitatea de a descoperi și de a inventa noi creații. Există o energie internă care te împinge către fiecare zonă artistică.
Ca artist complex, în care din aceste arte, vizuale sau literare, vă regăsiți mai eficient în a transmite un mesaj?
Aș putea să zic despre literatură că ocupă primul loc în acest top, pentru că expresivitatea necesară este de o natură mult mai intelectuală, iar pictura s-ar clasa pe un loc secund, pentru că cere o formă mai căutată, mai digerabilă și mult mai emoțională.
Ce sentimente vă ghidează când abordați diferite direcții artistice, în situația în care poezia pe care o emiteți pare idealistă, sculptura pare realistică, iar pictura ușor abstractă?
Fiecare formă artistică provoacă sentimente diferite, care te ajută să te autocompletezi și să te regăsești pe tine însuți. Prin sculptură văd o lume într-un mod mai realist și teatral, totodată, pe când prin larga paletă de culori disponibilă în pictură mă pot exprima mult mai abstract, calitate pe care numai oamenii o posedă.
Ați afirmat cu o ocazie anterioară că ceea ce construiți vă este spre final de nerecunoscut. Vă începeți operele cu o schiță, cu un plan sau pur și simplu dați frâu liber ideilor? Totodată, când, în procesul creației, vă declarați opera ca fiind finalizată?
Când începi cu o „pânză albă”, o vizualizezi, o înfrunți, dar nu știi exact ce va urma și cum să-i faci față. Rezultatul final, însă, este legat de găsirea unei forme de autosatisfacție și de exprimare. Există un moment în care tabloul comunică, iar ceea ce transmite nu e exact ceea ce trebuie, dar continui să cauți acele forme și linii ideale până în momentul în care ajungi la concluzia că e ceva corect, până când găsești acel echilibru mult căutat, iar pictura nu-ți mai comunică, ci îți strigă „Nu mă mai atinge!”.
Recunoașteți importantul rol al imaginației și sunteți influențat de expresionismul abstract, care scoate la iveală stări interioare de spirit, precum și de contemporanul Pop art, care promovează obiecte înconjurătoare ca opere de artă. Cum puteți pune în balanță, ca artist, ceea ce gândiți, simțiți, vedeți sau recepționați?
Dialogul stabilit este ca un pact, iar dacă opera nu este înțeleasă, cel mai indicat este să sistezi orice activitate în lucru până când ajungi din nou la acea înțelegere și fuziune dintre operă și autor.
Ce trăsături v-au inspirat în a alege speciile din colecția Animal Chair și ce anume doriți să subliniați prin fiecare exemplar în parte?
Există două mari idei în acest proiect; prima este aceea de a aduce sălbăticia regnului animal în lumea urbană, civilizată, iar a doua și cea mai importantă aș vrea să conducă oamenii către respectul pe care ar trebui să-l poarte pentru animale și pentru viața în sălbăticie. Animalul trebuie să fie conceput ca un scaun, ca un tron, având în vedere forma sa teatral interpretabilă, dar în niciun caz a-i fi degradată existența.
Prin asocierea scaunului, obiect static, cu mobilitatea animalelor doriți să subliniați și, totodată, să împuterniciți rolul naturii în a ghida și a menține viața umană pe Pământ?
Caut ca animalul și reprezentarea lui neînsuflețită să ocupe un loc binemeritat în societatea contemporană și să subliniez faptul că vietatea este propriul ei stăpân.
Cele șase specii din colecția Animal Chair trăiesc în medii diferite din zone îndepărtate ale globului pământesc – mediu terestru, deșertic, arctic și marin. Există o convenție sau o legătură între ele?
Nu, alegerile sunt făcute pur estetic și ca o provocare pentru mine, dar la bază stă așezarea figurii animalului într-un mediu respectabil.
Care cauze umanitare vă impresionează mai tare și în care tindeți, ca artist, să vă implicați din punct de vedere caritabil?
E mai mult ca o convingere și un stil de viață faptul că cer să fie respectată viața în general. Puțini oameni înțeleg pe deplin ce înseamnă să respecți ceea ce te înconjoară. Viața socio-umană este respectată, dar viața pe planetă nu. Pământul a avut și va mai avea multe vieți în care e posibil ca omul să nu poată exista. Suntem norocoși să trăim într-una din acele ere în care această coexistență este posibilă. Totuși, conștienți de asemenea posibilități, nu arătăm niciun fel de admirație și grijă față de viața pe Pământ.
