Diamond Safari, o nouă dimensiune a luxului experiențial

În căutarea de noi experiențe, momente de neuitat și senzații inedite, lumea pare să nu mai aibă nimic nou de dezvăluit. În universul luxului însă, posibilitățile sunt nemărginite iar aventurile exotice nu duc lipsă de romantism.

Renumitul resort din Africa de Sud, Ellerman House, împreună cu Benguela Diamonds, oferă oaspeților o excursie inedită, în căutarea diamantelor, oferindu-le acces la locul de unde acestea provin, sursă a unora dintre cele mai prețioase bijuterii și amintiri.

bd_safarihouse_0303

Benguela Diamonds este o companie specializată în conceperea acestor experențe unice, denumită așa după Curentul Benguela, care circulă în apropierea coastei de vest a Africii de Sud. Un “safari cu diamante” le permite oaspeților să urmărească traseul impresionant al unui diamant de apă, de la umila sa origine de sub apă, până la transformarea sa într-un suvenir atemporal al unei călătorii extraordinare.

bd_safaridiving_0315

Răsfățul începe cu transferul cu limuzina și zborul charter din Cape Town în Port Nolloth, pe coasta de vest. Acolo, oaspeții care dețin certificare Padi Open Water vor putea pătrunde în adâncul oceanului alături de maeștrii ai scufundărilor certificați de Benguela, în căutarea pietrei prețioase, sau pot aștepta la suprafață pentru a le fi adusă comoara din adâncuri. Odată ce căutările sunt încheiate, aceștia își pot alege un diamant brut ce va fi tăiat, lustruit și montat într-o bijuterie personalizată în cadrul atelierului de design Stellenbosch.

bd_safarifood_0309 bd_safarifood_0197

Parte din experiență este și vila luxoasă în care oaspeții își vor petrece vacanța. Cu un aspect contemporan și oferind un confort de necontestat, casa este situată pe coastă, cu ieșire spre plajă și o vedere panoramică asupra imensității oceanului.

De-a lungul călătoriei, turiștii se vor bucura de mese gourmet pregătite de chef-ul personal, de cursuri și formare în gradarea diamantelor, precum și o experiență cu gust de Dom Perignon. Prețul călătoriei este de 14,750 dolari pe persoană și include pe lângă serviciile standard, transportul rutier și trasferul cu avion privat la întoarcere.

bd_safaritravel_0344

bd_safaridiving_0200

Conceptul luxului experiențial este încă nou însă companiile ce conturează universul luxului îi conferă o dimensiune tot mai bine conturată. Această excursie inedită oferită de Benguela Diamonds și Ellerman House duce servirea clienților și personalizarea experiențelor către culmile luxului, deschizând noi orizonturi și lăsând loc pentru noi interpretări.

Atunci când lumea materială a oferit totul, luxul suprem reprezintă întoarcerea la natură și la comorile ascunse ale acesteia, iar Benguela Diamonds oferă acest privilegiu prin excepționalul “safari cu diamante”.